EXCLUSIV Bolojan va candida „foarte probabil” la președinția CJ Bihor, renunță la primăria Oradea

DE Mircea Marian | Actualizat: 07.08.2020 - 12:54

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat pentru Newsweek România că “foarte probabil“ va candida la președinția Consiliului Județean Bihor. O decizie va fi luată vineri seara de conducerea organizației locale a PNL.

SHARE

Bolojan a explicat că principala sa dorință este să readucă zborurile internaționale pe aeroportul din Oradea, aeroport care ține de consiliul județean.

El este primar al municipiului Oradea din 2008. 

Potrivit unui raport realizat de UrbanizeHub, Oradea a atras 255,588 de milioane de euro din fonduri ale Uniunii Europene ca sume contractate, pe locul doi situându–se Cluj Napoca, cu 215,674 de milioane de euro, iar pe locul trei, Timișoara, cu 156,824 de milioane de euro.

Aeroportul Oradea a rămas încă din martie 2019 fără curse externe. Presa a scris că alianța PSD–UDMR din Consiliul Județean Bihor este suspectată că vrea falimentarea Aeroportului Oradea pentru a favoriza aeroportul maghiar Debrecen. 

Gheorghe Pașc a demisionat în septembrie 2019 de la șefia Aeroportului Oradea și a declarat în presa locală că președintele UDMR al Consiliului Județean, Pasztor Sandor, i-a interzis să discute cu WizzAir și RyanAir, companii pe care Pașc voia să le readucă în oraș după doi ani.

“I-am spus cu ce companii port discuții. Iar dumnealui mi-a spus următoarele: «Cât timp eu sunt președinte, vă interzic să mai discutați cu vreo companie aeriană». L-am întrebat de ce. Mi-a spus: «Pentru că așa trebuie». Lângă mine era dl Bimbo. I-am transmis că este contractul meu de mandat să discut cu operatorii. Atunci mi-a spus: «Vă interzic să discutați cu Wizz Air și Ryanair. Puteți discuta cu Tarom sau cu celelelate». Și a plecat”, a spus fostul șef al aeroportului. 

În ceea ce privește viitorul candidat al PNL la primăria Oradea, formațiunea va decide, tot în această seară, între cei doi viceprimari ai orașului, Florin Birta și Mălan Mircea. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te