Elena Băsescu, prima pe lista PMP la Constanța pentru Camera Deputaților

Fiica fostului președinte Traian Băsescu este prima pe lista PMP Constanța pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare, anunță partidul într-un comunicat de presă.
„Am decis să accept un post de deputat la Constanţa. De ce la Constanţa? Pentru că este a doua mea casă. M-am născut în Constanţa, am crescut în Constanţa, familia din partea tatălui meu locuieşte în Constanţa.
Doresc să-mi aduc aportul, doresc să-mi aduc experiența pe care am căpătat-o în Parlamentul European.
Prin rolul pe care l-am avut, acela de mamă singură a trei copii, am căpatat o dimensiune nouă, mi-am dat seama că statul nu sprijină familiile monoparentale. (...)
De aceea, doresc să ofer PMP o nouă viziune asupra politicilor publice în zona socială.
Nu mă voi lansa în lupte în Parlament. Voi dori doar să construiesc din experienţa mea proprie, aceea de mamă singură a trei copii”, a declarat Elena Băsescu în conferinţa de presă în care PMP și-a anunțat candidații la europarlamentare.
Elena Băsescu a fost europarlamentar în perioada 2009-2014.