S-au înregistrat 11 voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi 13 abţineri din totalul voturilor exprimate de membrii comisiilor de specialitate ale celor două Camere.
Dragoș Pîslaru este absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1998), fiind licenţiat în Economie Internaţională. A urmat studii postuniversitare (1998-1999), obţinând o diplomă de ''Studii Aprofundate în Integrare Europeană'' tot în cadrul ASE.
Deţine un Master în Ştiinţe - Relaţii Internaţionale obţinut în cadrul London School of Economics and Political Science (1999-2000) şi o diplomă Executive Education ''Entrepreneurship - Case Study Centered Learning'' (curs termen scurt), obţinută în cadrul Harvard Business School (HBS) (iulie 2006).
Este doctor în ştiinţe economice cu o teză susţinută la Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia Română (octombrie 2013).
Lector universitar, a predat cursuri de economie la ASE Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (1998-2007).
Cercetător junior la Centrul Român de Politici Economice (CEROPE) din Bucureşti (2000-2005) şi director executiv la Grupul de Economie Aplicată (2004-2006). A deţinut funcţia manager general în cadrul companiei de consultanţă în afaceri şi management, GEA Strategy & Consulting S.A. (2006-2015). În postura de analist şi expert naţional, a fost implicat în mai multe proiecte cu privire la politicile europene, în special în ceea ce priveşte competitivitatea economică, dezvoltarea durabilă şi motoarele de creştere economică.
Este membru al: Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei; Societăţii Române de Economie (SOREC); reţelei TCI (The Competitiveness Institute), Team Europe 2005-2008, Comisia Europeană/România; reprezentant al Asociaţiei Alumni în România al London School of Economics; al Grupului de Lucru pentru îmbunătăţirea IMM-urilor şi a mediului de afaceri (sub patronajul Ministerului Economiei).
A deţinut funcţia de consilier de stat pe probleme economice la Cancelaria prim-ministrului Dacian Cioloş (8 dec. 2015 - 18 apr. 2016). În aceeaşi perioadă, a fost preşedintele Comitetului inter-ministerial de coordonare a ajutoarelor de stat, potrivit dragospislaru.eu.
Dragoş Nicolae Pîslaru a deţinut funcţia de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), între 18 aprilie 2016 şi 4 ianuarie 2017.
Este membru fondator al Platformei România 100, alături de fostul premier Dacian Cioloş, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu şi alţii (10 mai 2017). Anul următor, a făcut parte dintr-un grup care a iniţiat proiectul politic România Împreună, care în decembrie 2018 a devenit PLUS (Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate).
A fost ales europarlamentar pe lista Alianţei 2020 USR PLUS, în urma scrutinului din 26 mai 2019.
Este membru în următoarele comisii din Parlamentul European: Afaceri economice şi monetare; Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale; Industrie, cercetare şi energie, conform dragospislaru.eu. În cadrul Parlamentului European, face parte din grupul politic Renew Europe.