Dragoș Ciobotaru, președinte PNL Vrancea și candidat la Camera Deputaților la alegerile parlamentare, este de profesie economist și a fost primar al comunei montane Vizantea Livezi timp de două mandate. A făcut performanță în administrație prin implementarea a peste 60 de proiecte de investiții, care au atras în comună peste 50 de milioane de euro.
Cea mai frumoasă realizare este proiectul Stațiunii balneare de la Vizantea-Livezi, care va deveni în curând o destinație de tratament ce valorifică zeci de izvoare de apă minerală vindecătoare. Vizantea a fost declarată stațiune încă din anul 1886, unde erau îndrumați adulți și copii suferinzi de diverse boli cronice.
Dragoș Ciobotaru, președintele PNL Vrancea: Vom elimina autorizațiile complicate pentru casele mici
"După decenii de stagnare sub PSD, am făcut primii pași în direcția corectă de dezvoltare a județului, în doar câțiva ani de guvernare și administrație liberală. Vom continua acest drum, din Parlament, pentru că vrâncenii merită să aibă reprezentanți care au lăsat ceva în urma lor, care le cunosc problemele și se străduiesc să le rezolve. Prin legi juste, investiții inteligente și voință politică, suntem determinați să dezvoltăm acest județ așa cum merită ".
Experiența administrativă dobândită este baza și primelor proiecte pe care le propune ca viitor parlamentar.
“În acest moment stau oamenii până la un an – un an și jumătate să obțină o autorizație de construire. Birocrația este foarte mare, se cer foarte multe avize. Toate instituțiile cer documentații, se cheltuiesc foarte mulți bani și nu e posibil să așteptăm un an de zile ca să obținem o autorizație de construire.
O jumătate de an aștepți numai să te branșezi la rețeaua de curent electric. Lucrurile astea trebuie să se oprească. Voi iniția un proiect legislativ prin care să simplificăm și să reducem perioada de avizare și să obligăm funcționarii să-și facă treaba mult mai bine și mai repede”, susține Dragoș Ciobotaru.
Oamenii simpli, de la țară, abia strâng câțiva bani să construiască 2-3 camere
„Îmi doresc, și o să lucrez aplicat în acest sens, să oferim oamenilor posibilitatea de a beneficia de lucruri simple, fără bătaie de cap, să poată construi o locuință pe parter, de până la 150 mp, fără autorizație de construire, în baza unui simplu acord de la primărie în care sunt trecute obligațiile pe care trebuie să le aibă în vedere.
Utilitățile nu mai sunt un lux, iar operatorii care furnizează aceste servicii trebuie să rezolve solicitările în termene rezonabile, de câteva zile, astfel încât oamenii să nu se simtă batjocoriți, uitați”, spune Dragoș Ciobotaru.
Pe oamenii simpli, de la țară, care abia strâng ceva bani să construiască două-trei camere, nu-i putem lăsa să cheltuie mii de euro doar pentru a obține o autorizație de construire. Acesta este un deziderat al meu pe care vreau să-l duc la București, vreau să mă bat pentru el și vreau să rezolv această problemă”, a subliniat președintele PNL Vrancea.
CMF 11240002