duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Digi24: PSD ar putea pierde majoritatea la Curtea Constituțională

Data publicării: 25.04.2019 • 14:38 Data actualizării: 25.04.2019 • 14:59

Curtea Constituțională a trimis marți Președintelui Iohannis, președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului, o notificare privind necesitatea înlocuirii a trei judecători din componența CCR cărora le expiră mandatele în luna iunie.

Judecătorul Petre Lăzăroiu trebuie să plece de la CCR în 2 iunie, și în locul său va veni un magistrat numit de Președintele Klaus Iohannis. Lăzăroiu a fost numit de fostul președinte Traian Băsescu și s-a aflat în mijlocul unor repetate controverse, inclusiv în cea recentă legată de decizia pe care Curtea trebuie să o dea pe sesizarea depusă de Florin Iordache împotriva completurilor de trei judecători de la ICCJ.

Lăzăroiu a fost însărcinat să redacteze raportul cu recomandări pe această sesizare, după care, în mijlocul unor tensiuni uriașe generate în interiorul instituției din cauza mizei politice uriașe, a anunțat că are o problemă medicală și decizia a fost amânată de două ori, noul termen de judecată fiind pe 20 mai.

La postul de judecător constituțional numit de Președintele Iohannis a sperat actualul ministru de externe, Teodor Meleșcanu, care de altfel a mers pe mâna Palatului Cotroceni în toate dosarele externe importante, de la refuzul de a muta ambasada României din Israel până la rechemarea la post la ambasadorului României în SUA, George Maior, așa cum solicita președintele PSD, Liviu Dragnea.

Potrivit Digi24 o altă nominalizare mai este președintele ICCJ, Cristina Tarcea, dar există și varianta ca Președintele să ofere mandatul de 9 ani la Curtea Constituțională Laurei Codruța Kovesi, în contextul blocajului survenit între Parlamentul European și Consiliul UE pe tema numirii procurorului european.

Mai multe detalii aici.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră