„La gradul de oboseală pe care îl ai ca prim-ministru, toată lumea face câte un dezacord”, adaugă parlamentarul.
Vicepreşedintele PSD, Doina Pană, a declarat că premierul Viorica Dăncilă nu este „o agramată” şi că important este cum guvernează ca prim-ministru, nu să participe la vreo olimpiadă de limba română. „Eu nu am lucrat cu doamna Dăncilă administrativ, am lucrat politic. Doamna Dăncilă, din păcate, a fost în situaţia în care să fie hărţuită. S-a încercat din toate puterile răsturnarea acestui Guvern şi nu s-a reuşit nicicum din afară, aşa că s-a încercat din interior şi cum: să îşi ia lumea în cap premierul, să îşi dea demisia. Din acest motiv a fost o campanie foarte foarte violentă împotriva doamnei Dăncilă. Doamna Dăncilă nu este o agramată, la gradul de oboseală pe care îl ai ca ministru, ca prim-ministru este şi mai şi, absolut toată lumea face câte un dezacord. Dacă aveţi curiozitatea să îl urmăriţi pe preşedintele Klaus Iohannis, cred că nu este apariţie în care să nu facă unul sau mai multe dezacorduri, dar nu interesează pe nimeni. (...) S-a pus o presiune foarte mare asupra doamnei Dăncilă şi probabil că de ce vrei să fii atent şi să nu faci dezacorduri, psihologic chiar ţi se întâmplă. Dar, şi dacă ar fi aşa, eu cred că foarte important este cum guvernează un prim-ministru şi nu participarea la olimpiada de limba română. Şi, insist, nu aceasta este doamna Dăncilă care apare reflectată în presă. Este nedrept ce s-a întâmplat cu dumneaei”, a spus Doina Pană, întrebată în conferinţa de presă cum se lucrează cu femeia Viorica Dăncilă, scrie Mediafax.
La aceeaşi întrebare, Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a spus că lucrează cu Viorica Dăncilă de mai bine de un an şi că din punctul lui de vedere este o coechipieră cum foarte rar a mai întâlnit. „Eu lucrez cu premierul Viorica Dăncilă de un an, o lună şi două săptămâni şi vă spun că rar mi-a fost dat să întâlnesc în viaţă, şi am lucrat în multe zone, şi în multe domenii, să găsesc un om atât de echipă cum este premierul României, Viorica Dăncilă”, a spus Ioan Deneş. Mai nou în Guvern, Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării, a afirmat că preţuieşte munca cu femeile şi că şi-ar dori ca în Parlament să fie 100 de femei din PSD, nu 50.