sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Cristian Ghinea se preface că el a eliminat utilizarea ștampilei. Legea în acest sens este din 2019

Data publicării: 28.01.2021 • 13:35 Data actualizării: 28.01.2021 • 13:42

La 28 ianuarie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a emis un lung ordin în care se prevede că ștampila nu mai trebuie aplicată pe documentele transmise către instituția pe care o conduce.

Această măsură este însă deja prevăzută într-o lege, care are putere juridică mult peste un ordin de ministru.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat la 7 octombrie 2019 legea prin care este eliminată ștampila din administrația publică. Actul normativ prevede că instituțiile administrației publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ștampila în relația cu cetățenii sau cu alte instituții.

Astfel, la articolul V din Ordonanța Guvernului nr. 17/2015 sunt adăugate trei noi alineate:

"(2.1) Persoanele juridice de drept public, nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice.

(2.2) Persoanele juridice de drept public nu au obligația de a aplica ștampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relația dintre acestea și persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică.

(2.3) Prevederile alineatului (2.2) nu se aplică instituțiilor sau autorităţilor publice cărora prin acte normative de rangul legii, cu caracter special faţă de prezenta ordonanţă, li se impune expres folosirea ştampilelor”.

De asemenea, prin noua reglementare, funcționarii publici care solicită aplicarea ștampilei pe documentele firmelor sau persoanelor fizice sunt pedepsiți conform legii.

„(1.1) Fapta de a solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, entităţilor fără personalitate juridică, precum şi persoanelor juridice de drept public, aplicarea ştampilei pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârşită de către persoana din cadrul unei instituţii sau autorităţi publice, constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale”, prevede această lege.

Ordinul lui Ghinea conține prevederi extrem de asemănătoare, doar că în loc de “instituții sau autorităţi publice“ apare denumirea ministerului său.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră