duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Ciucă: Acest interconector pune în valoare demersurile pentru identificarea de noi surse de energie

Data publicării: 01.10.2022 • 15:44 Data actualizării: 01.10.2022 • 15:45
Premierul Nicolae Ciucă-Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Premierul Nicolae Ciucă-Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că a discutat, la Sofia, cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, despre demersurile care pot fi făcute de către societăţile naţionale de transport gaze ale celor două ţări pentru creşterea capacităţii de tranzit al gazelor.

„Sporirea capacităţii de transport gaze nu este doar în beneficiile ţărilor noastre, ci este în beneficiul tuturor ţărilor din regiune şi de asemenea asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală”, a declarat Ciucă.

”Operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru identificarea de noi surse de energie şi pentru diversificarea reţelelor de transport a gazelor, astfel încât coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe care noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA.

Citește și: Directorul centralei nucleare de la Zaporojie reținut de ruși. Scos din mașină și legat la ochi

Prin acest interconector, practic se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem, la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor”, a declarat premierul Nicolae Ciucă sâmbătă, la Sofia, unde a participat la inaugurarea interconectorului Grecia-Bulgaria.

Citește și: Popescu la finalizarea interconectorului Grecia - Bulgaria: energia nu va mai fi formă de șantaj

Premierul a mai arătat că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Bulgariei, au fost discutate aspecte legate de demersurile care pot fi făcute împreună pentru creşterea capacităţii de tranzit al gazelor.

„Am discutat acest subiect pentru că împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societăţile naţionale de transport gaz să poată să conlucreze mai bine şi să folosească fondurile europene, pentru că practic sporirea capacităţii de transport gaze nu este doar în beneficiile ţărilor noastre, ci este în beneficiul tuturor ţărilor din regiune şi de asemenea asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa centrală”, a explicat Ciucă.

Un alt aspect abordat în discuţiile bilaterale cu autorităţile bulgare are în vedere proiectul „Fast Danube”, legat de navigabilitatea pe Dunăre, dar şi cel prin care ministerele Transporturilor din cele două ţări s-au angajat să realizeze un al doilea pod peste fluviu la Giurgiu-Ruse.

Potrivit premierului, schimburile comerciale dintre România şi Bulgaria au crescut cu 30 de procente faţă de anul trecut, ajungând la 6,5 miliarde de euro, scrie News.ro.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră