Ciolacu: „România nu va fi atrasă în niciun război. Pacea și securitatea sunt garantate prin NATO”

DE Daniel Toșa | Actualizat: 25.10.2024 - 13:07
Ciolacu: „România nu va fi atrasă în niciun război. Pacea și securitatea sunt garantate prin NATO” - Foto: Profimedia images
Ciolacu: „România nu va fi atrasă în niciun război. Pacea și securitatea sunt garantate prin NATO” - Foto: Profimedia images

Ciolacu: „România nu va fi atrasă în niciun război.Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va rămâne protejată de contextul geopolitic tensionat datorită parteneriatului strategic cu Statele Unite și apartenenței la NATO.

SHARE

Declarația a fost făcută cu ocazia ceremoniei organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, de Ziua Armatei Române.

Ciolacu: „România nu va fi atrasă în niciun război. Pacea și securitatea sunt garantate prin NATO”

„Trăim vremuri complicate, cu un război la graniță, și trebuie să facem față unei situații de securitate ce generează provocări neîncetate.

Ca premier, prioritatea mea este ca țara noastră să se dezvolte în pace și liniște, iar România nu va fi atrasă în niciun război.

Pacea, stabilitatea și securitatea României sunt garantate sută la sută prin Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și prin apartenența la NATO”, a afirmat premierul.

Modernizarea Armatei și investiții în apărare

În discursul său, Ciolacu a menționat că actuala situație internațională impune un ritm accelerat de modernizare a armatei.

Citește și: Simulare de război NATO–Rusia: Misiune imposibilă pentru soldați? Să ajungă în 10 zile în România

„Trebuie să investim masiv în industria de apărare. Cu cei 2,5% din PIB pentru Apărare, ne vom dota cu sisteme de armament de ultimă generație pentru toate categoriile de forțe armate.

Vom asigura, în egală măsură, resurse umane foarte bine instruite și motivate pentru performanță,” a subliniat premierul.

Citește și: Ungaria are de 24 de tancuri Leopard de 5.000.000$. România se apără cu Abrams de 2 ori mai scumpe

Sprijin pentru Ucraina și Republica Moldova

Premierul a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina, subliniind importanța acestui suport pentru menținerea păcii în regiune:

„România va continua să susțină Ucraina să-și apere independența și suveranitatea, acest sprijin fiind vital pentru a asigura pacea țării noastre.”

De asemenea, Ciolacu a promis susținere totală pentru Republica Moldova în orientarea sa pro-europeană: „Sunt două ancore pe care le vom consolida în fața încercărilor Rusiei de a destabiliza regiunea și politic, dar și economic”.

Ziua de 25 octombrie marchează opt decenii de la finalizarea operațiunilor militare românești din Al Doilea Război Mondial.

Premierul a adus un omagiu tuturor militarilor care și-au pierdut viața sau au fost răniți în misiuni, declarând că „toți reprezintă exemple de curaj și iubire de patrie” și că statul român va fi alături de familiile lor.

La ceremonie au participat președintele Klaus Iohannis și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, alături de oficiali și militari români, care au adus un omagiu eroilor căzuți în luptă și au reafirmat angajamentul României pentru pace și securitate națională.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te