Cea mai mare țeapă luată de Ponta: a plătit 114 lei pe fiecare vot, nu e în Parlament. AUR - 2,8 lei

DE Alexandru Pop | Actualizat: 09.01.2021 - 10:40
Victor Ponta/FOTO: facebook.com

Pe baza datelor Autorității Electorale și a numărului de voturi obținute, potrivit BEC, HotNews.ro a calculat cât de eficiente au fost investițiile electorale ale partidelor. Pe principiul „un om, un vot”, au fost luate în calcul voturile primite de fiecare formațiune la Senat.

SHARE

De ce la Senat? Pentru că numărul acestora este mai mare decât la Camera Deputaților în cazul fiecărui partid.

Cea mai mare investiție raportată la fiecare vot obținut a făcut-o Pro România. De partea cealaltă, cel mai bun raport cost-beneficiu este în cazul AUR.

Citește și

EXCLUSIV Cătălin Botezatu, urmărit de un investigator privat din Anglia pentru o țeapă de milioane

Astfel, partidul lui Victor Ponta a cheltuit 28.018.828 de lei în campania pentru parlamentare și a obținut doar 244.227 de voturi, Pro România având în aceste condiții cel mai scump vot: 114 lei. Acest lucru nu i-a adus însă și intrarea în Parlament. Lucru valabil și pentru PMP care a cheltuit 19.674.029 de lei și a obținut 291.485 de voturi, costul pentru fiecare fiind de 67 de lei.

Citește și

Ilie Năstase și-a bătut soția. Femeia a sunat la 112: E important că am ieșit teafără pe ușă

AUR, în schimb, a cheltuit 1.527.205 de lei și a fost votat de 541.938 de români, investiția în fiecare vot fiind de 2,8 lei. Cea mai profitabilă dintre toate partidele parlamentare.

PSD a cheltuit în campania electorală pentru parlamentare cei mai mulți bani și are cel mai scump vot dintre partidele care au intrat în Parlament. Partidul lui Marcel Ciolacu cere rambursarea a 43.359.958 de lei. PSD a fost votat 1.732.289, astfel că investiția făcută pentru obținerea fiecărui vot este 25 de lei.

Pe aproape sunt și liberalii cu 23,9 lei. PNL a cheltuit 36.149.973 de lei și a primit 1.511.227 de voturi.

USR-PLUS solicită decontarea cheltuielilor electorale în valoare de 15.240.362 de lei. Alianța condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș a obținut 936.864 de voturi , însemnând o investiție de 16,2 lei pentru fiecare dintre ele.

În topul cheltuielilor de campanie urmează UDMR, cu 3.415.481 lei. Uniunea lui Kelemen Hunor a fost votată de 348.262 de alegători și a avut, altfel spus, un vot de 9,8 lei, potrivit calculelor Hotnews.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te