joi 13 noiembrie
EUR 5.0839 USD 4.3783
Abonează-te
Newsweek România

Candidatul PUSL, partidul lui Dan Voiculescu, se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Era cotat la 3%

Data publicării: 13.11.2025 • 11:40
Liviu Negoiță - Foto: Facebook / PUSL
Liviu Negoiță - Foto: Facebook / PUSL

Liviu Negoiță, candidatul PUSL, partidul lui Dan Voiculescu, se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. A decis să nu-și mai depună candidatura. În ultimul sodaj Avangarde, publicat pe 12 noiembrie 2025, era cotat la 3%.

Liviu Negoiță, propus de PUSL pentru Primăria Capitalei, anunță că nu-și mai depune candidatura pentru alegerile din 7 decembrie, din cauza ''abuzurilor semnificative'' care afectează alegerile parțiale din București.

El afirmă că atât legislația, cât și ''năravurile'' care guvernează alegerile locale sunt nocive pentru democrație și pentru interesele electoratului.

Citește și: ANALIZĂ Profilul candidatului care ar putea câștiga alegerile din Capitală. Ce caută bucureștenii?

Candidatul PUSL, partidul lui Dan Voiculescu, se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei

''Din cauza abuzurilor semnificative care afectează alegerile parțiale din București (perioada de precampanie a fost extrem de scurtă, pentru a avantaja candidații partidelor parlamentare, finanțate cu sume imense de la buget; nu au fost aprobate cererile pentru corturi și acțiuni de promovare; doar partidele parlamentare au reprezentanți în secțiile de vot - chiar dacă nu au candidați!; nu au fost acceptate dezbateri pe temele esențiale pentru bucureșteni), Liviu Negoiță, în deplin acord cu PUSL, a decis să nu-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei'', se arată într-un comunicat al partidului, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, este o reacție 'legitimă' de protest în fața 'abuzurilor evidente'.

'Atât legislația, cât și năravurile care guvernează alegerile locale sunt nocive pentru democrație și pentru interesele electoratului.

Sunt aleși primari dintr-un singur tur cu 20-25% din voturile exprimate, complet lipsiți de legitimitate!

Se anunță alegerile în ultima clipă pentru a nu permite să apară surprize care să încurce jocurile partidelor care aruncă zeci de milioane de euro de la bugetul public în campaniile electorale. 

Citește și: CTP despre candidații la Capitală: „Ciucu transmite ideea de seriozitate. Băluță, mai unduios ca Grindeanu"

Birourile secțiilor de vot sunt controlate de reprezentanții acelorași partide, care reprezintă, pe fond, aceeași mizerie. 

Nu sunt acceptate dezbateri pe teme de maximă importanță pentru bucureșteni! Pe astfel de premise, competiția electorală este complet deturnată. Nu îmi depun candidatura! Nu validez prin prezența mea abuzuri evidente!'', a afirmat Negoiță.

El a completat că, alături de PUSL, susține ferm alegerea primarilor din două tururi, dreptul candidaților de a avea reprezentanți în toate secțiile de vot și obligativitatea dezbaterilor între contracandidați.

''Cine nu are curaj să se prezinte la dezbateri, nu are ce căuta într-o funcție publică!', a evidențiat Liviu Negoiță.

Pe 16 octombrie, liderul PUSL București, Liviu Negoiță, a anunțat că va candida la funcția de primar general al Capitalei.

Liviu Negoiță, cotat la 3%

Conform unui sondaj Avangarde, dat publicităţii pe 12 noiembrie 2025, candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, ar întruni 24% dintre opțiunile bucureștenilor dacă duminica viitoare are avea loc alegeri, conform unui sondaj Avangarde, dat miercuri publicității.

Pe locul al doilea s-ar situa candidatul PNL, Ciprian Ciucu (21%), urmat de reprezentantul USR, Cătălin Drulă (20%) și candidata independentă Anca Alexandrescu (17%).

Pe locurile următoare se află: Vlad Gheorghe (independent) cu 5% din opțiuni, Ana Ciceală (SENS) cu 4%, Virgil Alexandru Zidaru (independent) cu 4%, Liviu Negoiță (PUSL) cu 3%.

În momentul în care au fost întrebați cine estimează că va fi următorul primar al Capitalei (indiferent de opțiunea personală de vot), 40% dintre respondenți l-au indicat pe Daniel Băluță, 19% pe Ciprian Ciucu, 15% pe Cătălin Drulă, 12% pe Anca Alexandrescu, 3% pe Ana Ciceală, 3% pe Vlad Gheorghe și 2% pe Virgil Alexandru Zidaru.

82% dintre subiecții sondajului știau că pe data de 7 decembrie vor avea loc alegeri pentru funcția de primar al Capitalei, în timp ce 16% nu aflaseră acest lucru.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.080 de subiecți, prin metoda face-to-face (teren) în perioada 2-7 noiembrie. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,2%. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Capitalei. Cercetarea a fost autofinanțată.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră