Bolojan, după ședința din partid: „Decizia PNL e să nu mai facă o Coaliție cu PSD”
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, după o ședință de aproape patru ore cu liderii partidului, că liberalii nu vor mai face o Coaliție cu PSD, după ce i-a fost retras sprijinul politic.
La finalul ședinței PNL de marți, Ilie Bolojan a făcut un apel la parlamentarii tuturor formațiunilor pentru a susține măsurile pe care Guvernul le va adopta în perioada următoare ca să nu rateze jaloanele din PNRR.
Premierul a mai transmis că va iniția discuții cu USR, UDMR și reprezentanții minorităților naționale pentru a stabili „în ce formulă ar putea funcționa un Guvern minoritar”.
Bolojan, după ședința din partid: „Decizia PNL e să nu mai facă o Coaliție cu PSD”
„S-a votat o rezoluție care întărește ceea ce am declarat aseară: mandatul pentru conducerea PNL și pentru mine, ca prim-ministru, de a asigura stabilitatea guvernamentală în fața crizei generate de iresponsabilitatea PSD și de a asigura majoritatea parlamentară pentru susținerea guvernului. Vom iniția discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern în zilele următoare, astăzi și mâine: grupurile USR, UDMR și grupul minorităților. În așa fel încât să clarificăm în ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar. Responsabilitatea este una imensă, având în vedere provocările. Una dintre cele mai importante probleme este legată de investițiile în autostrăzi, școli, spitale și reabilitarea blocurilor. Acestea sunt finanțate din PNRR. Pentru a absorbi acești bani până la finalul lunii august, este nevoie de sprijin parlamentar pentru a vota legislația necesară îndeplinirii jaloanelor. Vom propune un moratoriu parlamentar, astfel încât, indiferent de culoarea politică, România să nu piardă aceste sume”, a declarat Bolojan, conform Digi24.
„Din punct de vedere politic, am adoptat în urmă cu o săptămână o rezoluție prin care am făcut apel la rațiune către PSD pentru a menține stabilitatea guvernamentală și am avertizat atunci că, dacă se va declanșa o criză, PNL nu va mai fi în coaliție cu PSD. Decizia a fost revalidată astăzi. Decizia PNL este de a nu mai face o coaliție cu PSD”, a mai anunțat premierul.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE