Bolojan, despre dobânzile pe care le plătește România: 11.000.000.000 €, cât Autostrada Moldovei A7

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți seara că România va achita până la finalul anului dobânzi de 11 miliarde de euro, echivalentul costului Autostrăzii Moldovei A7. Șeful Guvernului a precizat că situația nu mai poate continua în acest ritm fără reduceri de cheltuieli.
Premierul Ilie Bolojan a atras atenția asupra dezechilibrelor majore din bugetul României, precizând că statul cheltuiește cu aproximativ 30 de miliarde de euro mai mult decât încasează anual.
Bolojan, despre dobânzile pe care le plătește România: 11.000.000.000 €, cât Autostrada Moldovei A7
În acest context, costurile dobânzilor pentru împrumuturile necesare finanțării deficitului sunt tot mai mari, iar în termeni practici, România topește anual bani cât ar fi costat Autostrada Moldovei finalizată.
„Față de 130 de miliarde, noi cheltuim cu 30 de miliarde în plus. Ca să cheltuim, trebuie să împrumutăm. În fiecare an costurile acestor împrumuturi, datorită dobânzilor, este tot mai mare. România va plăti până la finele anului dobânzi în valoare de 11 miliarde de euro.
Asta înseamnă Autostrada Moldovei A7, aceasta atâta costă. Anul acesta doar din dobânzi a plecat Autostrada Moldovei”, a explicat premierul, la Antena 3.
Citește și: Crește iar TVA-ul? Avertismentul lui Bolojan: „fără reforme, România riscă noi creșteri de taxe”
Bolojan a comparat suma plătită pe dobânzi și cu valoarea Programului „Anghel Saligny”, care se ridică la aceeași valoare de 11 miliarde de euro.
„Datorită acestor dobânzi, românii nu văd Autostrada Moldovei, nu văd lucrări în fiecare localitate. Nu mai putem merge în felul acesta”, a adăugat el.
Premierul a declarat că soluțiile pentru corectarea deficitului bugetar nu sunt invenții românești, ci practici aplicate la nivel european:
„Ca să corectezi asemenea diferențe e nevoie de câteva metode care nu sunt inventate în România. Înseamnă că trebuie să crești veniturile. A doua direcție este scăderea de cheltuieli care nu se poate face de pe o zi pe alta”, a spus premierul.
Citește și: Premierul Ilie Bolojan despre pachetele de reformă: Nu sunt măsuri comode, dar nu se poate altfel
Printre domeniile vizate de reducerea cheltuielilor se află și administrația publică, pe care premierul a indicat-o drept unul dintre „blocurile mari” unde pot fi operate tăieri pentru a echilibra bugetul.