Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Andrew Noble, a fost primit, vineri, în vizită de rămas bun, de către ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
Ambasadorul britanic Andrew Noble, primit în vizită de rămas bun de ministrul Odobescu
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe, ministrul Luminiţa Odobescu a exprimat aprecierea faţă de nivelul foarte bun al cooperării româno-britanice.
Citește și: Ministrul Odobescu, despre reacţia NATO, la cererea României, în cazul dronelor rusești: „Exemplară”
"Parteneriatul strategic bilateral dintre România şi Regatul Unit cuprinde atât dimensiunea politico-diplomatică, economică, sectorială, a relaţiilor interumane, cât şi a colaborării în domeniul securităţii. Oficialul român a evidenţiat, totodată, semnificaţia deosebită a vizitei în România a Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea, în luna iunie a acestui an", evidenţiază sursa citată.
La rândul său, ambasadorul Andrew Noble a menţionat relaţiile bilaterale "foarte dinamice" şi a evidenţiat potenţialul de dezvoltare al acestora.
Cei doi oficiali au reiterat interesul comun pentru sprijinirea Ucrainei în faţa agresiunii ruse, precum şi pentru consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic, arată MAE.
Citește și: Odobescu, la Berlin: „România nu a fost lovită în atacul rus cu drone asupra unui port ucrainean”
De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a mulţumit ambasadorului Andrew Noble pentru mandatul său în România şi l-a felicitat pentru întreaga sa carieră diplomatică.
Ambasadorul Andrew Noble a fost în misiunea diplomatică de la Bucureşti din august 2018.