1.000.000 € a câștigat Maria Grapini ca eurodeputat și din pensie. I-au rămas un Mercedes și datorii

DE Alex Darvari | Actualizat: 02.05.2024 - 12:45
1.000.000 € a câștigat Maria Grapini ca eurodeputat și din pensie. I-au rămas un Mercedes și datorii - Foto: INQAUM PHOTOS / Cornel Puțan
1.000.000 € a câștigat Maria Grapini ca eurodeputat și din pensie. I-au rămas un Mercedes și datorii - Foto: INQAUM PHOTOS / Cornel Puțan

1.000.000 € a câștigat Maria Grapini ca eurodeputat și din pensie. I-au rămas un Mercedes și datorii, ceea ce este inexplicabil. Cum poate cineva cheltui suma de 8.000 - 9.000 euro pe lună, banii contribuabililor europeni, deci și ai românilor.

SHARE

„Meseria” de europarlamentar este un miraj, visul aproape al oricărui politician. Motivul e simplu: activitatea e greu de cuantificat, nu pățești aproape nimic dacă ai activitatea redusă la minim, ești ajutat de consilieri, iar salariu este de peste 90.000 euro pe an net.

În plus, ai alte nenumărate beneficii cum ar fi: bilete de avion decontate, cazare, diurnă, bani de protocol, unde „dacă nu curge, pică”.

1.000.000 € a câștigat Maria Grapini ca eurodeputat și din pensie. I-au rămas un Mercedes și datorii

După 5 ani la Bruxelles te poți întoarce cu jumătate de milion de euro, bani europeni. Ca toți oamenii și europarlamentarul este de două feluri: unul strângător, iar altul care pare că își cheltuie toți banii (8.000 de euro pe lună).

Cum e posibil? Am întrebat-o pe eurodeputatul Maria Grapini, care este de 10 ani în Parlamentul European, cum e posibil ca după ce a câștigat 1.000.000 de euro din salariul și din pensie să rămână cu 60.000 de euro datorii. Grapini nu a răspundâs întrebărilor noastre.

Desigur, și-ar fi putut ajuta sau dona banii către rude, dar și asta trebuie menționat în Declarația de avere.

Maria Grapini a devenit europarlamentar în anul 2014. Ea are un loc eligibil și anul acesta pe listele comune PNL-PSD.

Citește și: Cine este în capul listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

În ultima sa declarație de avere din anul 2023, Maria Grapini notează că a avut un salariu de 90.200 de uero net. A primit și o pensie de 91.000 de lei, adică 18.000 de euro. În total, a câștigat, în 2022, suma de 100.000 de euro. Ultimii 5 ani de mandat a câștigat în jur de 500.000 de euro.

Declarația sa de avere este foarte săracă. Nu și-a luat niciun imobil. Terenruile și casele au fost achiziționate de soț înainte de 2015.

E drept, în 2021, și-a luat un Mercedes de fițe pe care a dat 150.000 de euro. În bancă are 7.000 euro, dar datoriile sunt de 10 ori mai mari - 60.000 de euro. 

În primul său an ca eurodeputat plin (2015), a câștigat 75.000 euro. După 10 ani de mandat și aproape 1.000.000 euro încasați, Grapini este datoare la bănci.

Renate Weber, donație către copil

Alți europralamentari au fost mai strângători. Newsweek a scris că fostul europarlamentar Renate Weber și-a ajutat din banii strânși în parlamentul European copilul cu suima de 100.000 de euro. 

În martie 2020, Renate Weber i-a dat fiicei ei, ca donație, 100.000 de euro. 

Weber a fost europarlamentar până în 2019.

Citește și: Donație ca de la mamă la fiică: Renate Weber i-a dat fetei ei 100.000 de euro, "dar manual"

Manda și-a luat mașină

Claudiu Manda va mai primi un mandat, fiind pe lista PSD-PNL pentru Parlamentul European. În 2023, Newswek a scris că Claudiu Manda a câștigat 90.000 de euro din Parlamentul European, unde a avut o activitate infimă. El apare în Declarația de avere a soției că și-ar fi luat o vilă de 330 mp în Craiova și a făcut leasing pentru o mașină.

În 2020, Newsweek România a scris că și-a cumpărat un apartament de un sfert de milion de euro făcând un împrumut bancar. Manda este solvabil deoarece câștigă 80.000 de euro pe an în Parlamentul European, unde a fost trimis anul trecut, de PSD.

Citește și: Claudiu Manda în 2022: O vilă de 300 mp, o mașină și 90.000 €. Activitate în PE, aproape zero

Terheș a pus sute de mii de euro deoparte

Cristian Terheș, care a câștigat un mandat de europarlamentar în 2019, pe filiera Dan Voiculescu - PSD, este cap de listă pentru AUR la europarlamentare.

Terheș cere ca UE să nu se bage în „ciorba românească”, se răzvrătește împotriva birocraților de la Bruxelles, dar acceptă salariul de 90.000 de euro pe an, uriaș și fără nicio justificare. În condițiile în care pe lângă acești bani decontează cazare, zboruri cu avionul etc.

Potrivit declarației sale de avere, Terheș a pus deoparte în cei 5 ani de mandat 600.000 de euro.

Citește și: Un „traseist”, conspiraționist care a economisit 600.000 €, primul pe lista AUR la europarlamentare

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te