Sub impactul imaginilor vizitei triumfale a lui Volodymyr Zelenski în Marea Britanie care a cuprins, pe lîngă întîlnirea de la reședința oficială a premierului britanic, un discurs în fața Parlamentului la Westminster Hall și o primire la regele Charles, Emmanuel Macron, care miercurea trecută avea programată o seară la teatru cu soția, a decis în grabă să aranjeze în contrapartidă un dineu de noapte la Palatul Elysee la care să i se alăture președintele ucrainean și cancelarul german Olaf Scholz.
Inițial mai fusese programată o ceremonie la Domul Invalizilor care însă a fost anulată din cauza orei tîrzii la care Zelenski urma să ajungă de la Londra. Interesant, acest efort de ultim moment, venea după ce inițial Parisul nu dăduse nici un răspuns unui demers al Kievului care dorise să organizeze o astfel de întîlnire înaintea vizitei lui Zelenski la Bruxelles.
După cum dezvăluie Politico Macron ar fi dorit ca o vizită a acestuia să coincidă cu ceva grandios, o „inițiativă diplomatică” la aniversarea declanșării invaziei care să aducă în prim plan Franța care, ca și Germania, s-a dovedit mai degrabă reticentă în a sprijini într-un mod semnificativ Kievul, spre deosebire de Statele Unite, Marea Britanie și Polonia.
Dincolo de asta s-au văzut clar diferențele de atmosferă: în contrast cu îmbrățișările repetate dintre președintele ucrainean și Rishi Sunak la Paris gesturile au fost mult mai reținute. Kievul priveste diferențiat relatiile cu Londra si Washingtonul în comparație cu cele cu Parisul și Berlinul.
Știe destul de clar pe cine se poate baza în mod real în ceea ce privește sprijinul militar. Însă ucrainenii sunt de asemenea conștienți că au nevoie de Franța și Germania în relația cu Uniunea Europeană de la care așteaptă un consistent sprijin financiar.
Aceste detalii de culise sunt adesea mai relevante decît o multe declarații oficiale. Războiul din Ucraina este privit în chei diferite în principalele capitale occidentale. Pentru Polonia, dar și pentru majoritatea celorlalte state din Est, de la Finlanda, Suedia, țările baltice la Cehia și România, chestiunea securității este în prim plan.
Toate aceste țări, deși membre UE, știu că se pot baza în mod real doar pe doi aliați din afara Uniunii, Marea Britanie și Statele Unite.
Tocmai acest lucru deranjează în principal Franța, dar și Germania, la fel ca și perspectiva unei potențiale axe estice de viitor, în jurul unui nucleu constituit din Polonia și Ucraina, care ar eroda capacitatea nucleului franco-german de a-și impune deciziile în interiorul UE.
Inițiativa lui Macron de a aranja în ultimul moment o întîlnire cu Zelenski, împreună cu Olaf Scholz, este tocmai o încercare de a contracara cresterea influenței Statelor Unite si Marii Britanii în Europa de Est din cauza războiului din Ucraina față de care Franța și Germania sunt nevoite să reacționeze, fără mare entuziasm, cel putin la nivel de imagine.
Numai că întîlnirea de la Paris a stîrnit și reacții critice. La Roma, Giorgia Meloni, pe care Politico ca și alte canale media continuă să o eticheteze inerțial de extremă dreapta, cu toate că nu e nimic extrem în ceea ce premierul italian (deocamdată cel mai popular lider politic din Europa de Vest) a făcut în cele puțin peste o sută de zile de cînd se află la guvernare, a criticat faptul că Italia a fost exclusă.
La fel cum a fost exclusă, alături de toate celelalte țări din UE, de la discuțiile pe care miniștri din Franța și Germania le-au avut la Washington privitoare la un contencios transatlantic pe marginea subvențiilor „verzi” prevăzute într-un pachet bugetar propus de către administrația Biden.
Zelenski a fost primit în triumf la Londra și la Bruxelles. S-au dat declarații de sprijin însuflețite, s-a vorbit despre valori și principii înalte aflate în joc. Însă nu neapărat de asta are nevoie Ucraina ci de un sprijin militar consistent, de tancuri, rachete și avioane de luptă.
Capitol la care brusc lucrurile devin mai nuanțate, e vizibilă discrepanța dintre discursuri și sprijinul concret. Din mai multe motive.
În primul rînd pentru că stocurile de armament disponibile sunt tot mai reduse. Nu poți susține un efort de război de dimensiunea celui din Ucraina cu niște economii occidentale care spre deosebire de cea din Rusia, care s-a orientat către producția de război, funcționează în regim normal. Generalul McMaster, fost Consilier pentru Securitate Națională al președintelui Trump, menționa că pînă acum Statele Unite au livrat Ucrainei echivalentul producției de lansatoare Javelin pe 5 ani. Și, în timp ce Rusia avea la începutul războiului 12 mii de tancuri Franța, Germania și Marea Britanie aveau la un loc sub o mie.
Acesta este unul dintre motivele pentru care dimensiunea și calendarul livrărilor de armament critic sunt în dezacord cu ceea ce au nevoie ucrainenii pe front. Un exemplu fiind furnizarea de tancuri Ucrainei dar și refuzul Statelor Unite de a furniza racheta cu rază lungă de acțiune motivat de faptul că rămîn cu un stoc insuficient pentru nevoile lor de apărare.
Cei care aduc argumente de genul că PIB-ul cumulat al țărilor din NATO este de mai bine de 20 de ori mai mare decît cel al Rusiei uită că nu PIB-urile intră în război. Economiile care funcționează în regim de pace intră în dificultate în confruntarea cu una, ceea a Rusiei, recalibrată să funcționeze din plin ca economie de război.
În al doilea rînd, poziționarea față de obiectivele urmărite în diferite capitale privind evoluția conflictului este și aceasta destul de diferită.
Există o diferență deloc neglijabilă între ceea ce își doresc Parisul și Berlinul, deranjate de rolul și implicarea masivă a americanilor și britanicilor, pe de o parte, și viziunea de la Washington, Londra sau Varșovia, pe de alta. În timp ce teama față de o escaladare a războiului pare să fie destul de răspîndită pe ambele maluri ale Atlanticului.
Situația din Ucraina, unde războiul se prelungește în defavoarea Kievului, explică seria de vizite blitz ale lui Zelenski, încercarea sa aproape disperată de a obține un sprijin militar consistent care să permită Ucrainei să facă față unei masive contraofensive rusești care este așteptată în perioada imediat următoare. Implicarea tot mai serioasă a Occidentului, prin posibile livrari de armament precum tancuri, rachete cu rază mai largă de actiune, avioane, pe care și europenii, britanici și americanii au încercat să o evite devine tot mai greu de evitat.
Pentru că în conditiile în care perspectiva unor negocieri de pace este greu de întrevăzut o înfrîngere a Ucrainei pe teren ar însemna un eșec major pentru Occident cu consecințe geopolitice semnificative. În marea lor majoritate țările din spațiul extra-occidental privesc confruntarea ca una în care în joc sunt și viitoarele sfere de influență pe glob. Numai că din motivele descrise mai sus dar și din considerente de politică internă lucrurile nu se arată prea favorabile pentru Ucraina în acest moment.
Ceea ce este în avantajul Rusiei. După entuziasmul din toamna trecută ca urmare a unei contra-ofensive de succes a Ucrainei pe frontul din Est pe fondul unor eșecuri evidente ale armatei ruse, tonul analizelor s-a schimbat considerabil. Ar putea Putin să cîștige războiul?, se întreabă, de pildă, Politico.
În timp ce Wall Street Journal scrie despre situația critică pentru militarii ucraineni din Bahmut un oraș care, se spune deși nu are o mare importanță strategică are una simbolică, de moral. Așa cum Occidentul a supraestimat capacitățile Rusiei înainte de invazie, acum le-ar putea subestima, apreciază unii analiști.
În general se consideră că armata rusă s-a lovit de două deficiențe majore care i-au afectat operațiunile lor militare de pînă acum: o logistica deficitară și eșecul de a coordona infanteria, blindatele, artileria și sprijinul aerian pentru a obține efecte complementare, cunoscute și sub numele de război combinat.
Motivul pentru care generalul Valeri Gerasimov a fost numit în calitate de comandant general al forțelor rusești din Ucraina a fost tocmai nevoia de a gestiona a doua provocare, "necesitatea de a organiza o interacțiune mai strînsă între tipurile de arme și formațiunile militare”.
În ceea ce privește prima chestiune, Michael Kofman, de la Center for a New American Security, un think tank din Washington, un respectat expert militar american, apreciază că problemele logistice ale Rusiei au fost în mare măsură depășite. „A avut loc o reorganizare în logistica rusă, de adaptare la condițiile de pe teren. Cred că discuția despre problemele logistice rusești în general suferă de prea mult anecdotică".
„Pe măsură ce războiul se prelungește în al doilea an, analiștii nu trebuie să se concentreze doar pe eșecurile Rusiei”, se subliniază și într-o analiză publicată în Foreign Affairs.
„Povestea performanței militare a Rusiei este mult mai nuanțată decît au sugerat multe dintre primele relatări despre război. Forțele armate ruse nu sunt în totalitate incompetente sau incapabile să învețe. Ele pot executa anumite tipuri de operațiuni complexe - cum ar fi loviturile în masă care dezactivează infrastructura critică a Ucrainei - pe care le-au evitat în prima parte a invaziei, când Moscova spera să captureze statul ucrainean în mare parte intact. Armata rusă a învățat din greșelile sale și a făcut ajustări mari, cum ar fi reducerea obiectivelor sale și mobilizarea de personal nou, precum și ajustări tactice, cum ar fi utilizarea unor instrumente de război electronic care bruiază comunicațiile militare ucrainene fără a le afecta pe cele proprii”.
Ultimele evoluții, între care și faptul că Moscova se pregătește să arunce în luptă pe frontul din Ucraina în jur de 500 de mii de soldați, îl fac pe Richard Kemp, un fost comandant de infanterie al armatei britanice, să prezică "cîștiguri semnificative ale Rusiei în următoarele săptămâni".
El avertizează că trebuie mult realism în privința felului în care se va reacționa în Occident față de astfel de potențiale succes militare rusești care riscă să erodeze determinarea în privința sprijinului față de Ucraina.
Dacă rușii vor obține cîștiguri teritoriale semnificative în Donbas, atunci este probabil să crească presiunea din partea unor aliați occidentali pentru negocieri de pace în condiții defavorabile Kievului. După cum vom vedea probabil și poziționări diferite în această privință.
În timp ce economia rusă se mobilizează pentru a compensa pierderile suferite în timpul războiului și a livra munițiile necesare (în decembrie, armata rusă a lansat un număr impresionant de 20.000 de lovituri de artilerie pe zi!) industriile occidentale de apărare au mari dificultăți să țină pasul cu necesarul cerut de ucraineni. În afară de asta, s-a văzut clar, chiar după vizitele lui Zelenski, reținerea cvasi-generală exprimată cu privire la livrarea de avioane de luptă și termenele destul de întîrziate avansate pentru trimiterea altor arme grele.
Kremlinul aspiră la mai mult decît la teritoriul pe care îl controlează deja. Putin a spus clar că vrea toate cele patru provincii pe care Moscova le-a anexat ilegal în septembrie - Donețk, Kherson, Luhansk și Zaporizhzhia – fiind pregătit, după cum a indicat el într-un discurs televizat, să-și asume un conflict de lungă durată pentru a le obține. Întrebarea este cum va reacționa Occidentul?
