Te adaptezi sau dispari, acestea sunt cele două opțiuni pe care le ai la dispoziție ca profesionist. Te retragi. Tot inutil e și să te plângi de sensul în care se îndreaptă Facebook-ul „românesc“.
Dar realitatea din această lume virtuală mă face să intru și eu în grupul tot mai mare al utilizatorilor care încep să aibă tot mai mari îndoieli despre modul cum se comunică și cum se alterează adevărul aici.
Într-o societate cu o presă evident coruptă, ca a noastră, Facebook-ul a apărut ca o bună alternativă pentru cei care căutau informații curate, lipsite de intermedierea murdară a unor moguli interesați și a uneltelor lor.
Fără această rețea socială, ar fi fost mult mai grea coagularea protestelor din ultimii cinci ani, ar fi fost mult mai greu de scăpat de manipulările presei aservite, ar fi fost mult mai greu pentru partidele noi să ajungă la public, când este evident că aproape toate televiziunile de știri le ignoră conferințele și inițiativele.
Dar, ca de obicei în această lume crudă, când ceva este prea frumos cumva se strică.Democratizarea accesului la informații este o binecuvântare a acestor vremuri. Nu și democratizarea accesului la a-ți da cu părerea. Altfel spus, să citești din cât mai multe surse este bine. Să scrii fără să te pricepi, doar pentru că așa crezi tu, nu mai e.
Datul cu părerea e simpatic la crâșmă, la o bere, dar este al naibii de antipatic când parazitează spațiul public și vocile experților. Sistemul bulelor a devenit extrem de obositor. E firesc ca oamenii cu aceleași opinii să se adune împreună. Dar e teribil când turma este condusă de fanatism și nu acceptă nici o opinie care să contravină religiei sau idolului.
E un zgomot teribil. Prea multă lume are prea multe păreri despre absolut orice, că vorbim de manele la festival, de trimiterea unei rachete pe lună, despre ultimul gol marcat de naționala de fotbal, despre cine are sau nu are dreptul legal de a adopta un copil.
Și e valabil pentru toate taberele. Fanatismul, orbirea și agresivitatea verbală se regăsesc și la adepții vechilor politicieni și la suporterii celor noi. Și la țară, și la oraș. Și în mediile academice și în cele neacademice. Avem personaje tabu, avem partide tabu, avem fapte tabu.
În spațiul care se anunța ca un loc al exprimării libere, fără controlul unor moguli sau al unor politicieni autoritari, am ajuns să ni se spună ce să gândim și să fim înjurați pentru că nu gândim la fel ca turma.
În locul unde am fugit de cei care vor să ne împiedice să aflăm adevărul, am ajuns să ni se închidă gura, chiar de către public, pentru că spunem adevărul. E foarte, foarte obositor.
Care e soluția? Nu știu să vă zic, nu mă pricep...
Comentarii 0