Apoi tot el l-a și explicat: este o alăturare a primelor patru litere din „aprovizionare“ și a primelor trei din „zarzavat“.
Am distribuit pe Facebook articolul, dar în scurta descriere aferentă postării nu am inclus fraza de mai sus, ci doar: „Cine nu știe ce e un aprozar poate afla din DEX că așa se numea în vremea comunismului o unitate comercială pentru produse agroalimentare“.
Ce s-a întâmplat în continuare este fascinant, dar nu neobișnuit. Doi comentatori l-au ironizat pe Cristian Preda, explicându-i, cu ușoară aroganță, exact ceea ce scrisese deja autorul în textul său, respectiv originea cuvântului aprozar. Ulterior, unul dintre comentatori a recunoscut că citise textul înainte de a se porni să-i explice lui Preda ceea ce Preda explicase deja.
M-a și întristat această situație care, din păcate, nu este unică. Pentru că așa cum nu mai are răbdare să citească un text scurt, tot așa majoritatea românilor ia decizii – inclusiv la vot – fără să se documenteze. Și, slavă Domnului, în epoca internetului sursele de informare sunt cu duiumul.
Dacă s-ar fi documentat, nu s-ar mai fi mirat de ticăloșia infractorului Dragnea și nu s-ar fi mirat de obsesia acestuia de a controla o țară, din moment ce individul era obișnuit să controleze un județ. Pe care nu l-a dus pe culmi de prosperitate, ci, din contră, l-a sărăcit, așa cum face și cu România, sub privirile noastre.
Dacă ar fi fost mai atenți la puțina presă pe care PSD nu o controlează încă, nu s-ar mai fi mirat că Tudorel Toader este un personaj servil, care se pune la picioarele cui are puterea, din moment ce a făcut asta încă de când era elev, în comunism, așa cum a scris de mai multe ori Newsweek România.
Dezamăgirea afișată de români cu privire la politicienii pe care i-au votat este o minciună, o ipocrizie. Nici un politician important din ultimii 30 de ani nu și-a depășit condiția, nici în sens bun, nici în sens rău. Fiecare a fost egal cu ceea ce făcuse și până atunci.
În anii ’90, s-au scris zeci de investigații, cu dovezi puternice, despre implicarea lui Ion Iliescu în Revoluția din 1989 și în mineriade, dar asta nu i-a împiedicat pe români să îi ofere trei mandate. Poate doar Convenția Democrată să fi fost cu adevărat o dezamăgire, deși sindicalistul Victor Ciorbea nu era tocmai ușă de biserică nici înainte de a candida la Primărie din partea CDR.
La fel, și despre Traian Băsescu, cei care au urmărit atent presa au putut afla care sunt limitele fostului marinar și care este stilul său de a face politică încă dinainte de a ajunge președintele țării. Iar lipsa, uneori, de reacție a președintelui Klaus Iohannis se încadrează în portretul său, vizibil încă din timpul campaniei electorale.
Care este concluzia acestui editorial, de fapt: documentați-vă, citiți cât mai mult, căutați informațiile credibile. Totul e la vedere, trebuie doar să deschideți ochii.
