Rebutocraţia

DE Radu Paraschivescu | Actualizat: 21.03.2020 - 12:45

În numărul 44 din 2019, revista „România literară“ inaugurează rubrica „Rebut“.

SHARE

Plasată pe ultima pagină, rubrica are în fiecare număr un decupaj din opera (în general poetică a) unui scriitor pe care deţinătorul rubricii – care semnează, curajos nevoie mare, „Cronicar“ – îl consideră veleitar, lipsit de talent sau impostor, când nu toate trei laolaltă.

În numărul dublu de la sfârşitul lui 2019, rubrica îi are clienţi pe Radu Vancu şi Claudiu Komartin, fapt care provoacă două sentimente: stupoare în rândul celor care i-au citit pe cei doi şi dezgust pentru felul în care se instrumentează revanşe printr-o revistă cândva remarcabilă.

Vancu şi Komartin sunt doi scriitori valoroşi, premiaţi şi – aici e aici – cu o coloană vertebrală greu de curbat. Asta îi face antipatici lui Nicolae Manolescu, directorul „României literare“ şi preşedintele Uniunii Scriitorilor.

Nu doar fiindcă sunt verticali, ci şi fiindcă au fost aleşi recent în fruntea PEN Club-ului România, organism cu care domnul Manolescu întreţine raporturi la fel de tandre ca acelea dintre Dracula şi crucifix, dintre măgar şi fugă sau dintre câine şi linsul sării.

„Sub genericul «Rebut», vom semnala periodic acele apariţii editoriale care, în opinia revistei noastre, sunt lipsite de orice calităţi literare şi, evident, nu au cum să primească notă de trecere“, declară viteazul „Cronicar“ la prima apariţie a rubricii.

Două lucruri se desprind de aici. Primul lucru: evaluarea presupune „opinia revistei noastre“, ceea ce e straniu la o publicaţie unde scriu atâtea nume cunoscute.

Opinia colectivă e un nonsens în literatură. Opinia critică e, prin excelenţă, invididuală. Şi-atunci, de ce e nevoie de o asemenea eschivă?

Oare Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Răzvan Voncu şi ceilalţi critici nu pot să-şi asume părerile şi preferă să le înghesuie sub umbrela „revistei noastre“?

Aşa ai fi tentat să conchizi, câtă vreme nici măcar cel care susţine rubrica „Rebut“ nu-şi dezvăluie identitatea. Al doilea lucru: Radu Vancu şi Claudiu Komartin sunt deţinătorii unor premii importante, ceea ce pare să le confirme valoarea, necum să le-o conteste.

Ca dovadă că Radu Vancu „nu are cum să primească note de trecere“, diverse cărţi (sau selecţii de scrieri) ale lui sunt traduse în engleză, germană, franceză, spaniolă, suedeză, italiană, greacă, rusă, sârbă, turcă, maghiară etc.

La rândul lui, Claudiu Komartin e un poet foarte bun şi un editor de poezie cum nu sunt mulţi în România.

Komartin are minimum zece premii, dintre care cel pentru debut îi este acordat de aceeaşi „România literară“ care astăzi îl consideră nul.

E adevărat, premiul datează din 2003, când în revistă scriau Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Rodica Zafiu şi alte nume care garantau buna credinţă.

Cronicarul anonim îi consideră rebuturi pe Vancu şi Komartin. Asta deşi USR geme de inşi fără strop de chemare pentru literatură, dintre care unii primesc pensii speciale pentru lipsa de talent.

Nicolae Manolescu se pitulează în spatele argumentului că „USR nu este o elită, ci o organizaţie de breaslă“.

În traducere, asta înseamnă „cine ştie pe ce culoar să alerge va câştiga cursa, indiferent pe ce loc va sosi“.

Aşa şi nu altfel se explică prezenţa în Uniunea Scriitorilor a unor pseudoscriitori care beneficiază – e neclar pe banii cui – de lansări în străinătate şi de alte forme de răsfăţ, la care scriitori excepţionali ca Octavian Soviany nu au acces. Nicolae Manolescu se poate simţi împlinit.

După escortarea Gabrielei Firea în Uniune pentru nişte versuri melancolizant-inepte, el este, de ani buni, şi preşedintele unui „romancier“ buzoian care scrie aşa: „Dar până atunci, vino să te sărut un pic, aşa, păsărica mea dulce şi zemoasă.

Hai, că după soţia mea Sorina, tu te simţi cel mai aproape de mine şi le tragi în ţeapă pe celelalte două, adică pe Adela şi pe Magda“.

Comentarii

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -