Scandalul așa-ziselor legi ale securității naționale, publicate în premieră de portalul G4Media în ultima zi a lunii mai, e departe de-a se fi stins. O parte a societății s-a inflamat și le consideră, nu fără temei, un pericol pentru democrația românească.
Din capul locului, trebuie să notăm că ele conțin o serie de prevederi care, dacă ar fi adoptate, ne-ar întoarce înapoi în vremurile Securității comuniste. Lista e lungă, dar să reținem doar două dintre cele mai controversate: imunitatea agenților de informații în fața legii și slăbirea controlului și-așa anemic al Parlamentului asupra serviciilor secrete.
Oricine citește însă cu atenție documentele respective va constata că ele nu sunt altceva decât niște ciorne. Care nu întrunesc elementele însoțitoare ale unui proiect obișnuit. Cum ar fi numele inițiatorilor, expunerea de motive, nota de fundamentare sau avizul Consiliului Legislativ.
Sunt relevante aceste detalii? Categoric, da. În lipsa lor, putem doar specula cine ar fi la originea lor.
Cu câteva zile înaintea dezvăluirii de presă, premierul Nicolae Ciucă afirma clar că "legile securității naționale au fost elaborate la nivelul fiecărei instituții responsabile în parte". De unde concluzia că SRI sau SIE și-au scris propriile legi. Un fapt absurd, întrucât ele nu au încă inițiativă legislativă, așa cum abia acum cer proiectele în discuție.
Ajunși aici, trebuie să ne punem o altă întrebare. Cui folosește tot acest scandal? Sau cum spuneau strămoșii noștri, de la Cicero încoace, "cui prodest?"
Ei bine, scandalul nu pare să fie deloc în interesul unor servicii secrete gata să pună mâna pe putere și să instaureze un stat polițienesc, așa cum ne apar dacă luăm de bune legile pe care le coc.
Am auzit și scenariul conform căruia chiar serviciile secrete ar fi scurs aceste proiecte în presă. Numai pentru ca, după respingerea celor mai monstruoase prevederi, să înghițim o formă mult îndulcită, pe care și-o doresc cu adevărat. Scenariul e ilogic în cel puțin un punct. Și anume că, în plin tărăboi pe marginea legilor securității naționale, va fi greu să mai vii cu ceva care să nu fie privit cu suspiciune oricât de benign ar părea.
Una dintre sursele mele îmi dă de înțeles că, de fapt, aceste texte nu sunt de azi, de ieri. Ele stau de multă vreme în fișetele unor instituții din sistemul de siguranță națională. Și n-au fost scoase de la naftalină pentru că nu se ivise încă ocazia unei "alinieri a planetelor": servicii secrete, guvern, parlament, președinție.
La o citire rapidă, realizezi că autorii lor n-au înțeles nimic din cum funcționează o democrație. Prevederea conform căreia cetățenii și firmele ar fi obligați/obligate să sprijine un agent în exercițiul funcțiunii pare desprinsă din legislația regimurilor autoritare. Cele în care nu statul e în slujba poporului, ci viceversa.
Mi-e greu să cred că o asemenea viziune ar putea ieși din pana directorului SRI, Eduard Hellvig, absolvent de științe politice, școlit în materie de postcomunism la una dintre cele mai prestigioase universități americane. Aș fi foarte curios ce are de spus, dar deocamdată ne aflăm la stadiul de "no comment". De această dată, proverbiala sa discreție nu-l ajută. În lipsa unor lămuriri oficiale care să îndepărteze ceața, înfloresc speculațiile.
Dacă aș fi în locul domniei sale și aș constata că la originea așa-ziselor legi se află unul dintre subalternii mei cu epoleți, l-aș da afară a doua zi. Întrucât a reușit să arunce în aer, cât ai clipi, bruma de credibilitate câștigată în ultimii ani.
Revenind la finalitatea demersului, mi-am consultat din nou sursele. Nu ca să aflu numele persoanei care a sifonat aceste materiale în presă. Cea descrisă de președintele Iohannis, într-o declarație ambiguă, drept "cineva, și știm cine". Persoană despre care sursele mele mi-au șoptit că ar putea fi chiar fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea.
Foto: Shutterstock
Am încercat să înțeleg însă de ce. O explicație mai verosimilă – dincolo de previzibila dorință de răzbunare în cazul forțat pensionatului Coldea – ar fi că scandalul pică la țanc în plan politic. Furnizând o nesperată temă de campanie partidelor de opoziție. Tema statului polițienesc în care trăim. Și în care "ni se pregătește ceva", după cum oftează un fost colaborator al Securității comuniste, precum Cornel Nistorescu.
N-ar fi singura ironie a situației. Fostul prim-adjunct al SIE, generalul Silviu Predoiu, a prins și el glas. Într-un interviu acordat jurnaliștilor care au lansat bomba, el deplânge "atitudinea și sistemul de valori ce se ghicesc în spatele întregului pachet de legi". Adăugând că România a rămas unica țară din UE în care serviciile nu sunt demilitarizate. Un cititor de bună credință s-ar putea întreba totuși de ce n-a făcut-o dumnealui în cei 13 ani în care a condus spionajul românesc.
Declarațiile șefului statului, deși tranșante în privința respingerii acuzațiilor de restaurație, n-au înlăturat îngrijorările de la colțul străzii și din largul internetului. Precizarea "cineva, și știm cine", în schimb, a fost interpretată ca un afront adus presei libere.
Nici că se putea o răstălmăcire mai bună!
Istoricul Mădălin Hodor de la CNSAS, unul dintre puținii oameni lucizi care nu se lasă luat de val, socotește că întreaga tevatură arată mai degrabă ca o "operațiune de manipulare". Cine să-l asculte însă când sfânta indignare umple piepturile te miri căror luptători pentru drepturile și libertățile cetățenești?
În acest context, un lucru e cert. Că aceste compuneri au fost scoase la suprafață de niște popândăi. Știți, animăluțele acelea mici, pe cale de dispariție, care mai trăiesc încă prin Europa Centrală și de Est. Cu ce se ocupă popândăii? Sapă întruna tuneluri pe sub pământ și apar în fața ta când și pe unde nu te-aștepți. Și când o fac, trecuți brusc de la întuneric la lumină, par orbiți și nu știu încotro să se-ndrepte.
Peste ani, când vom afla poate cine a scris enormitățile din așa-zisele legi ale securității naționale, să sperăm că și era popândăilor va fi demult apusă.
