Polonia, drama puterii de nivel mediu și vocația împotrivirii

DE Valentin Naumescu | Actualizat: 08.05.2018 - 18:08

Prea mare și prea importantă pentru a fi ignorată pe plan european, dar totuși prea mică pentru a face jocurile, Polonia își trăiește cu fiecare generație, în versiuni reînnoite, drama puterii de nivel mediu și „vocația împotrivirii“ față de Marile Puteri.

SHARE

Prinsă geopolitic, economic și cultural în Zwischeneuropa, în cleștele imperiilor expansioniste din Apus și de la Răsărit, între catolicismul Europei Centrale și influențele lumii slave, între Germania și Rusia, Polonia redescoperă în acești ani, cu bune și cu rele, tentația de a spune NU și atracția populistă a mândriei și tradițiilor, a conservatorismului, naționalismului și rezistenței în relația cu Marile Puteri, de la Vest și de la Est. 

Nimic din ceea ce se întâmplă în Polonia nu poate fi complet separat de dimensiunea istorică și eroică a națiunii polone, chiar și atunci când, din păcate, se adaugă stridențe ideologice și politice cu iz retrograd. Iar Polonia a avut, indiscutabil, o istorie tragică și eroică, de-a lungul a mai mult de două secole. 

Victimă a împărțirilor teritoriale între prusaci, austrieci și ruși de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dispărută de două ori de pe harta lumii, ultima oară în urma infamului pact Hitler-Stalin, eliberată de comunism în 1989, Polonia de astăzi suprinde Occidentul prin tonurile naționaliste, iliberale și protecționiste ale regimului Kaczyński, precum și prin perseverența demersurilor de politizare a justiției, criticate de Uniunea Europeană. 

Activarea art. 7 din Tratatul UE împotriva Poloniei este doar vârful aisbergului, adică ceea ce se vede public dintr-o încordare mult mai profundă a relațiilor Varșoviei cu Bruxellesul, Berlinul și Parisul.

Faptul că Polonia propune propria viziune asupra viitorului Uniunii Europene este, ca exercițiu de dezbatere, un lucru bun. Putem fi sau nu de acord cu unele sau cu altele dintre elementele acestei viziuni poloneze, bazate în esență pe statele-națiuni și pe suveranitatea absolută a parlamentelor naționale. 

Este însă limpede că, în principiu, suveranitatea parlamentelor naționale nu mai poate fi absolută, atunci când vorbim de preeminența legislației europene, dată de transferul parțial de suveranitate la nivel supranațional, adică de esența integrării europene. 

De asemenea, pretenția guvernului de la Varșovia de a „lua locul Marii Britanii“ în discursul și arhitectura Procesului European, adică de exponent major al conservatorismului și euroscepticismului la masa decizională de la Bruxelles, ni se poate părea exagerată, din mai multe perspective. Polonia nu are greutatea politică a Marii Britanii și nici statutul economic de a își impune viziunea, fiind încă un stat beneficiar net al transferurilor financiare în cadrul Uniunii, nu un contributor net.

Nu știm acum care va fi deznodământul „crizei poloneze“ a Uniunii Europene. Acesta va depinde de mai multe procese politice simultane, interne și externe.  O accentuare a integrării europene în Zona Euro, conform Planului Macron, ar putea adânci în viitor falia nucleu-periferie. 

Pentru moment, putem doar presupune că formele de colaborare și integrare regionale și subregionale vor continua să se consolideze sub acoperișul tot mai fragil al Uniunii extinse, fie că ne referim la nucleul dur franco-german, în jurul căruia vor gravita Olanda, celelalte state fondatoare și economiile competitive vest-europene, fie că ne referim la Grupul de la Vișegrad și la democrațiile postcomuniste, în care înflorește tentația suveranismului, populismului iliberal și sfidării Bruxellesului. 

Oricum am lua lucrurile, destinul Poloniei se va împleti strâns cu cel al Uniunii Europene, cu plusurile și minusurile care ne așteaptă pe toți, în această regiune complicată. 

Comentarii

© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.