Vine din nou 1 Decembrie și obrazul țării, scuipat până pe 30 noiembrie de politicienii români hoți, se va umple de balele de iubire ale acelorași politicieni. Deja au comandat consilierilor texte prin care își declară amorul față de patria pe care o fură până la ultimul leu.
Pe 1 Decembrie, se trezește brusc mândria de a fi român în mii de indivizi care fac rău României în restul zilelor (fie că vorbim despre cei care dau legi să o mai jupuiască o dată, despre cei care tratează în dispreț compatrioți bolnavi, abuzează de faptul că sunt „oamenii legii” sau mint sub falsa titulatură de jurnaliști, fie că vorbim de „influenceri” vinovați moral de moartea semnilor, prin fake news, despre „meseriași” care încă mai cred că „merge și așa” până la cei care sparg semințe în parc și pleacă fără să măture).
O mândrie care ține fix o zi.
Unii vor spune că e greu să fii mândru de această țară mai mult de o zi. Căci toate relele se întâmplă doar în România și e greu să iubești o patrie care îți dă mereu bătăi de cap.
De câte ori nu ați spus chiar dumneavoastră „asta numai în România se poate întâmpla”? De câte ori nu ați auzit pe alții plângându-se că „numai la noi e posibil așa ceva”?
Românii, obsedați să se simtă tot timpul unici și excepționali, cred că doar ei fac lucruri unice și excepționale chiar și când vine vorba de cele negative.
De câte ori nu a relatat presa că suntem „pe primul loc în Europa” la cele mai nașpa aspecte ale vieții?
Nu vreau să aduc acum un elogiu României, o vor face alții și, în plus, nu ascund că și mie mi-a apărut anul acesta, pentru prima dată, gândul că poate ar fi totuși o decizie bună să emigrez.
Vreau doar să spun că, de fapt, nu suntem deloc unici, nu suntem deloc excepționali. Iar acest lucru este minunat.
Acesta e mesajul meu de 1 Decembrie: suntem o țară obișnuită, uneori cu mai multe probleme decât altele spre care visăm, dar de multe alte ori mai bună decât un pluton enorm de teritorii în care ți-ai dori să nu te fi născut.
Schimbarea în bine a României aici va începe: când vom înțelege că nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât alții și, mai ales, când vom înceta să ne urâm între noi pentru că „celalalt e incredibil de prost”.
Să luăm un exemplu concret, unul care a stârnit multe polemici anul acesta: vaccinarea anti COVID-19.
O temă care a dezbinat societatea, în care toată lumea a făcut „prost” pe toată lumea: cei vaccinați îi consideră idioți pe cei care nu vor să se vaccineze, căci se supun stupid unui risc major; cei nevaccinați îi consideră idioți pe cei care se vaccinează pentru că s-ar lăsa „cobai într-un experiment mondial”.
Dar această dezbatere nu e nicidecum una specific românească.
SUA se luptă cu un val consistent de neîncredere în vaccin.
Austria a ales vaccinarea obligatorie pentru a determina oamenii să se imunizeze. Franța a introdus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii, căci și acolo inclusiv medicii refuzau imunizarea prin vaccin.
Italia a impus cu forța certificat verde pentru angajați, ca să treacă peste scepticismul față de dozele anti COVID-19.
În schimb, ce nu vi se spune destul este că deja 7,4 milioane de români sunt vaccinați cu schema completă.
Mie mi se pare reconfortant să știu că 7,4 milioane dintre compatrioții mei au înțeles totuși să aibă încredere în știință. Chiar dacă unii au făcut-o mai greu sau împinși de la spate.
Dar nici nu prea poți să îi critici cu adevărat pe cei care s-au decis greu sau nu vor să se vaccineze, cât timp neîncrederea în sistemul de sănătate și în doctori era la cote minime încă de dinainte de pandemie și e generată de 70 de ani în care spitalele au fost locuri ale groazei și ale șpăgii.
Ne-am obișnuit să vedem doar ce e rău în România. O parte importantă de vină o are și presa, care zilnic scoate lăturile și le răstoarnă pe masă.
De fapt, România a evoluat enorm în ultimii 32 de ani. Am plecat de foarte de jos, foarte săraci și naivi (lăsați ce spun nostalgicii, aceia au uitat sau mint) și am ajuns în cea mai bună situație din istoria noastră, o țară membră a unui club economic care ne asigură prosperitatea și a unei organizații militare care ne garantează securitatea.
Chiar și economia merge mult mai bine, cam de 10 ori mai bine decât în 1989.
Mai sunt multe de făcut și de îmbunătățit? Absolut. Dar o societate se construiește greu, prin efort zilnic. Cine a spus că e ușor a mințit. Eu totuși cred că drumul e cel bun.
La mulți ani, România!
