Naționalism de grotă, xenofobie, isterie: final fericit al poveștii cu ursul Arthur

DE Mircea Marian | Actualizat: 07.05.2021 - 16:16

Desigur, în orice loc de pe această planetă întâmplările emoționante aduc la suprafață tot felul de obscuri frustrați care instigă la linșaj și care-i urăsc pe toți cei diferiți, într-o formă sau alta.

SHARE

După 14 luni de lockdown, se vedea cu ochiul liber că poporul e furios, dă în clocot, și că se va năpusti să-l sfâșâie pe primul ins care-l supără. Dacă acest val de isterie rămânea, aici, în țară, cu Șoșoacă dansând pe manele, aș fi spus că e acceptabil. Dar am ținut să exportăm acest comportament isteric, să vadă cât mai multă lume ce buni suntem noi la trolling și la insultat “prinții străini“. 

Nu vreau să mai recit lozinca “țin cu ursul“, pentru că nu vreau să pară că m-aș disculpa pentru ceea ce scriu. Să vină istericii să mă certe și să mă trolleze! În Occident, vânătorii care aleargă după trofee, precum prințul Emanuel von Lichtenstein, sunt o rușine publică. Din 2015, când dentistul Palmer l-a împușcat pe leul Cecil, opinia publică s-a întors împotriva vânătorilor de trofee. Legal, ei nu pot fi opriți, dar au trecut vremurile în care se lăudau public cu animalele ucise. Sunt, deci, convins că prințul Emanuel von Lichtenstein nu s-ar fi bucurat de vreo laudă, în presa de limbă germană. 

Dar România ratat complet o discuție decentă, după uciderea lui Arthur. Câți urși sunt în această țară? Cum conviețuiesc animalele sălbatice cu comunitățile la marginea cărora trăiesc (Fundația Conservation Carpathia este un exemplu de bune practici)? Avem o rețea coruptă care oferă vânătorilor animale trofeu contra unor șpăgi, în timp ce statul primește sume ridicol de mici? Discuția s-a dus pe direcția “prințului“, a străinului plin de bani care omoară ursul nostru autentic. Când nomenklatura roșie, de la Ceaușescu la Adrian Năstase, masacra zeci de urși, uneori în modul cel mai laș - la ieșirea din peștera unde hibernau, de exemplu - poporul asista, chiar cu oarecare admirație, aș specula, la aceste barbarii. 

Și mai trist este faptul că discuția a fost dusă în această direcție, xenofobă și populistă, nu de liderii AUR sau de doamna Șoșoacă, ci de oameni din USR sau PNL. Primii politicieni care au lansat atacul împotriva prințului străin și plin de bani au fost liderii USR Bulai, Vlad Gheorghe și Nicu Ștefănuț. I-a urmat deputatul Antonel Tănase, de la PNL. A venit apoi fosta eminență cenușie a USR, Andrei Caramitru, care a chemat poporul la trolling - specialitate casei - și la boicotarea  recenziilor de pe Google și Tripadvisor ale castelului prințului. A urmat o veselie generală care s-a închis după 24 de ore: Google a șters toate recenziile negative, iar ratingul castelului a revenit la peste patru stele. 

Pe scurt, oameni care-și zic de dreapta au dat o solidă mână de ajutor celor de la AUR, mesajul acestora din urmă fiind perfect sintetizat de postarea lui George Simion: “Ursul Arthur sunt toate industriile, băncile și mințile românești furate de străini. Ca și Arthur, unele erau unice în Europa, erau grase și frumoase. Dar le stăteau lor în cale“. 

Ne întoarcem, pas cu pas, în anul 1990: urâm străinii, “nu ne vindem țara“ și visăm la un stat-tătuc, care să ne dea la toți câte ceva. Lideri din PNL și USR (nu toți, dar prea mulți, din păcate...), în loc să se opună acestei forme de populism, în loc să caute soluții pentru a tempera valul de naționalism isteric și xenofobie, pun paie pe foc. Într-un fel, îi înțeleg: sunt de luni întregi la guvernare, cam tot ce au făcut a fost să se certe între ei, așa că se agață de orice subiect care i-ar putea face populari. 

Comentarii


© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.