Declaraţia rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, este unul dintre aceste foarte puține exemple. Și a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene, pur și simplu, drept „declaraţia Schuman”.

Astăzi, ar putea să nu ni se pară mare lucru, obișnuiți fiind cu un spațiu în care oamenii și mărfurile se mișcă liber, de parcă ar fi fost așa dintotdeauna – nu, nu a fost. Dar atunci când Robert Schuman a venit cu ideea punerii în comun a resurselor de cărbune și oțel, aceea într-adevăr a fost o întâlnire cu istoria.

Două națiuni, cea franceză și cea germană, părți adverse în confruntări care zguduiseră Europa de mai bine de un secol, urmau să-și pună laolaltă resursele esențiale în organizarea și purtarea războiului: cărbunele și oțelul. Ca o garanție că războiul nu avea cum să se mai repete.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată la scurt timp de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.

Proiectul a avut succes...

Uniunea Europeană este azi cea mai mare piață integrată a lumii, bazată pe libertățile conferite de tratate – pentru bunuri, servicii, capitaluri, forță de muncă. O piață cu aproape 500 de milioane de consumatori cu venituri mari.

Uniunea Europeană este cel mai mare comerciant al lumii. Mai întâi de toate, cel mai mare exportator mondial de bunuri prelucrate și de servicii ( peste 2.100 de miliarde de euro în 2019) și reprezintă, la rândul său, cea mai mare piață de export pentru circa 80 de țări. Conform datelor Eurostat, comerțul UE cu restul lumii depășise 4.000 de miliarde de euro în 2019.

Cifra comerțului global european este comparabilă cu cea din dreptul Statelor Unite, dar cu o precizare importantă: în 2019, exporturile americane depășeau doar plafonul de 1.600 de miliarde de dolari, un nivel inferior celor europene. Comerțul global american înregistra în 2019 un deficit de peste 600 de miliarde de dolari.

În Indexul Global al Inovării pentru anul 2019, din primele 10 state, cinci sunt membre ale Uniunii Europene. Pe primul loc se află Elveția. Statele UE prezente în Top 10 sunt Suedia (locul 2), Țările de Jos (4), Finlanda (6), Danemarca (7), Germania (9) . Statele Unite se află pe locul 3 în acest clasament, Marea Britanie pe 5, Singapore pe 8, Israel pe 10.

China nu se află în primele 10. Rusia nici măcar nu se califică în primele 40. Toate statele membre ale Uniunii Europene se află în acest clasament peste Rusia, cu excepția unuia singur: România.

Dincolo de toate acestea, Uniunea Europeană rămâne un spațiu al libertății și prosperității. Unii îi spun, când admirativ, când peiorativ, ”muzeul lumii”. Pentru alții, este pur și simplu locul cel mai bun de trăit din lume, cu plasele ei sociale, costisitoare dar care adesea și-au arătat utilitatea, cu concedii lungi și cu reglementările ei uneori incomode.

Școala ți-o faci în Statele Unite, banii îi faci în China, iar dacă vrei să trăiești, te duci în Europa – iată o formulă care, cel puțin până la pandemie, ilustra idealul global.

Dar Uniunea este foarte fragilă

A fost nevoie de numai câteva zile, pentru ca pandemia Covid-19 să avarieze grav un întreg eșafodaj de reglementări și principii care stăteau la baza Uniunii, elaborat și negociat cu greu, timp de decenii.

Piața unică, această veritabilă ”perlă a coroanei”, a fost și victima de lux a măsurilor intempestive luate de state sub imperiul pandemiei. Prinse pe nepregătite, statele membre au blocat exporturile de materiale sanitare și medicamente. S-a ajuns chiar la adevărate războaie ale materialelor sanitare, cu rechiziționări de transporturi, urmate de negocieri dure.

În strânsă legătură, principiul liberei circulații a mărfurilor a fost grav avariat în momentul în care unele state au închis frontierele. Mii și mii de transporturi de marfă au rămas blocate. Libera circulație a lucrătorilor a fost la rândul ei lovită. Și o altă victimă de calibru a fost însuși Spațiul Schengen, prăbușit în acest moment, după ce fusese zgâlțâit serios de terorism și valul migrator.

Acum se discută mult despre relansarea activității economice în Uniunea Europeană, se fac planuri, se socotesc trilioanele de euro care vor fi puse la bătaie. Dar totată această putere de foc financiară nu va fi suficientă dacă vom pierde din vedere altceva: necesitatea de a reconstrui, cărămidă cu cărămidă, eșafodajul instituțional pus la pământ de pandemie.

Vor mai dori statele să revină cu totul la ceea ce a fost înainte? Va fi restaurată întru totul piața unică sau, sub semnul populismului, unii lideri își vor reaminti de virtuțile politicianiste ale protecționismului? Va fi reclădit Spațiul Schengen sau liderii populiști își vor menține granițele, invocând cine știe ce pericole? Și apoi, pot fi readuși la democrație lideri populiști care profită acum de pandemie pentru a-și consolida puterea, precum în Ungaria sau chiar în vecina Bulgaria?

Este un examen dur pentru liderii statelor și guvernelor, cei care dețin, de fapt, partea cea mai importantă de putere în cadrul Uniunii Europene au aici o misiune crucială.

Unii dintre ei au fost aleși pe un mandat european, precum Emmanuel Macron, Angela Merkel, Klaus Iohannis. Alții, precum Viktor Orban sau cehul Andrej Babiš, mai degrabă nu. Unii sunt oscilanți, în funcție de interesul de moment, precum austriacul Sebastian Kurz sau neerlandezul Mark Rutte. În Italia, Giuseppe Conte a venit la putere în cadrul unei coaliții eurosceptice, acum , după eliminarea din guvern a Ligii lui Salvini, a preluat rolul pocăitului.

În definitiv, putem avea atâta Europă câtă vrem să avem. Iar aici, europenii au rolul decisiv. La alegerile europene din 2014 și în 2019, în pofida crizelor multiple, a dezinformărilor și războiului hibrid, ei au ales forțele pro-europene, cu majorități covârșitoare. Ultima dată, cu un record de participare la urne.

Presiunea cetățenilor europeni asupra liderilor naționali este foarte importantă acum.

La realizarea acestui articol au fost folosite date statistice din următoarele surse: Eurostat, Statista.com.

_______________

Ovidiu Nahoi este redactor-șef al Radio France Internationale România