Cronică de etapă pentru invazia din Ucraina

DE Alexandru Lăzescu | Actualizat: 08.03.2022 - 18:21

Vladimir Putin privește confruntarea din Ucraina drept una cu Statele Unite care ar fi instalat un regim marionetă la Kiev.

SHARE

Vladimir Putin a supraestimat capacitatea forțelor sale militare de a tranșa rapid disputa cu rezistența ucrainiană și a subestimat amploarea reacției occidentale; pe de altă parte, sunt totuși multe necunoscute, de la capacitatea europenilor de a suporta pe termen lung costurile sancțiunilor impuse Rusiei, care vor avea și severe efecte inverse, la determinarea lor de a ieși din bucla ideologică paralizantă marcată de obsesia schimbărilor climatice și credința naivă că „arcul istoriei” le este favorabil

Atacul asupra Ucrainei fost declanșat chiar în momentul în care era în curs o întîlnire a Consiliului de Securitate al ONU, a cărei președinție în exercițiu este asigurată de Rusia. Probabil că nu este o întîmplare, Vladimir Putin apelează deseori la astfel de gesturi cu încărcătură simbolică. Motivațiile oferite de liderul de la Kremlin în intervenția sa care anunța invazia, descrisă doar ca o "operațiune militară specială" (utilizarea termenelor de „război” sau „invazie”, este prohibită) sunt două: 1. apărarea populației rusofone din regiunea Donbas; 2. "de-nazificarea" țării (o țară a cărei președinte este evreu!) ceea ce semnalizează în fapt intenția de a îndepărta actuala guvernare și de a o înlocui cu un „regim marionetă” favorabil Moscovei. Mai semnalizează și intenția lui Putin a declanșa o represiune extinsă împotriva tuturor celor, politicieni, jurnaliști, lideri de opinie, etc pe care îi etichetează „naziști” și„fasciști”.

 Retorica utilizată de Moscova pentru a justifica invazia este una supra-realistă: "eliberarea acestei „non-țări”, în opinia lui Putin, Ucraina, de opresiune", o "reacție la genocidul la care sunt supuși rusofonii", "de-nazificarea țării". Într-o scurtă discuție video cu Matthew Chance de la CNN Serghei Lavrov a mers pe aceeași linie spunînd că actuala guvernare de la Kiev este o "marionetă", cei doi păpușari fiind "forțe din afară" (Occidentul în general, dar în special Statele Unite) și "grupări neo-naziste" în interior. Și secretarul de presă al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat jurnaliştilor că Rusia speră să „curăţe Ucraina de nazişti”, să realizeze „demilitarizarea” acesteia.

 Vladimir Putin privește confruntarea din Ucraina drept una cu Statele Unite care ar fi instalat un regim marionetă la Kiev. Asta explică tonul extrem de emoțional la care face apel Putin în declarațiile sale, în care descrie actuala conducere de la Kiev drept o "șleahtă de narcomani și neo-naziști". Astfel de declarații par cumva scăpate de sub control. După cum amenințarea cu „consecințe fără precedent în istorie” (o trimitere destul de transparentă la atacuri nucleare), lansată de liderul de la Kremlin împotriva oricărei țări care ar încerca să interfereze în conflict, este la limita dintre războiul psihologic, în spiritul tehnicilor deprinse de Putin în perioada în care lucra în cadrul KGB, și derapajele emoționale. De unde și o serie de speculații pe tema stabilității psihice a liderului rus. Întărite de anunțul, considerat de mulți „iresponsabil”, privind „plasarea în stare de alertă specială, cel mai înalt nivel, a armelor nucleare ale Rusiei”.

 Mulți cred că atacul a fost pregătit de luni de zile în urmă, nu e vorba de ceva ce s-a decis în ultimul moment. Iar toate discuțiile premergătoare, așa zisele negocieri nu au fost decît o perdea de fum. Există și alte păreri. Matt Taibbi face, pe Substack, trimitere la o analiză a unei jurnaliste de la BBC Russian Service, Farida Rustamova, tot de pe Substack, în opinia căreia decizia lui Putin de invada Ucraina i-a luat pe surprindere chiar și pe colaboratorii săi cei mai apropiați între care mulți sunt de părere că este o greșeală. Leonid Bershidsky, de la Bloomberg, scria pe Twitter după anunțul privind recunoașterea celor două teritorii separatiste din Donbas că dacă Putin ordonă atacul „prezumția de 23 de ani privind raționalitatea acestuia s-ar dovedi complet nefondată”.

Adăugînd ulterior că analiștii militari occidentali care au prezis corect invazia dau au greșit estimînd o victorie au asumat că la baza acesteia a stat un plan rațional, bine pus la punct. Nu pare să fi fost cazul și după cum se vede a dus la o regîndire a strategiei  militare a Moscovei. Nu este deloc o veste bună pentru că înseamnă o abordare de tipul celei din Cecenia, apelul la bombardamente distrugătoare care vizează populația civilă, pentru a provoca un colaps social pentru a evita un extrem de dificil si costisitor război urban.

   În ceea ce privește starea mentală a lui Vladimir Putin, despre care s-a vorbit mult în ultima vreme, o astfel de ipoteză de lucru este riscantă. Nu poate fi exclusă complet dar nu putem să nu constatăm că în acest moment  avantajează Kremlinul. Proiectarea în exterior a ideii unei„instabilități mentale” poate fi foarte bine o „tactică de luptă” din arsenalul KGB), din categoria „Mad Man Theory”, în combinație cu trimiterile la „un al treilea război mondial care va fi unul nuclear”, după cum ne spune Lavrov, pentru a sădi teamă și panică în rîndul populației de pe continentul european și a paraliza deciziile liderilor occidentali.

Iar reacția acestora, reticența în a oferi Ucrainei avioane de luptă, faptul că au grijă permanent să spună că nu vor interveni în nici un caz în conflict, orice s-ar întîmpla, ne arată că tactica Moscovei funcționează. Faptul că nu vrei să riști o confruntare directă NATO – Rusia este de înțeles dar de ce trebuie să repeți asta în continuu, de ce să nu lași totuși un minim de ambiguitate care să pună cît decît Rusia pe gînduri?

 Rusia dorește să-și ia revanșa în disputa cu Occidentul după perioada umilitoare de după încheierea Războiului Rece și extinderea către est a UE și NATO. Ideea datează de la începutul anilor 2000, după preluarea puterii de către Putin. În mod concret, la nivel strategic, asta ar însemna o reașezare geopolitică în Europa prin revenirea în zona Europei de Est dacă nu la o sferă de influență a Rusiei asemănătoare cu cea din perioada fostei Uniuni Sovietice cel puțin la un „spațiu finlandizat”, în care ar urma să fie inclusă și România, cu un grad limitat de autonomie în materie de politică externă și de securitate (după modelul relației dintre URSS și Finlanda din perioada Războiului Rece).

Iar la nivel maximal Kremlinul și-ar dori asta, dacă se poate, fără o prezență americană în ecuație. Din acest punct de vedere preluarea controlului asupra Ucrainei poate fi văzut drept un obiectiv tactic. Obiectiv care lui Putin i s-a părut fezabil, cu costuri acceptabile, în contextul unui Occident perceput a fi în declin, al unei administrații slabe la Washington și al unei Americi profund divizate și mai preocupată de competiția geostrategică cu China.

De partea cealaltă, liderii occidentali descoperă acum ce înseamnă să te lansezi în declarații grandioase de principii privind „ordinea internațională bazată pe reguli”, „dreptul suveran al statelor de a-și alege alianțele”, etc atunci cînd nu ești în măsură să impui respectarea acestora. Occidentul nu a reacționat cu adevărat serios după o serie întreagă de evenimente, de la atacul rusesc în Georgia la anexarea Crimeei. După cum nu a luat în serios ceea ce spunea în 2014 un fost consilier al lui Vladimir Putin, Andrei Ilarionov  că liderul de la Kremlin plănuiește o revanșă strategică a Rusiei încă din 2004. Sau chiar declarațiile făcute de Putin în 2007, la Conferința de Securitate de la Munchen în care avansa ideea unei rediscutări a aranjamentelor de securitate din Europa.

"Sunt atât de supărată pe noi înșine pentru eșecul nostru istoric", a scris pe Twitter Annegret Kramp-Karrenbauer, fostul ministru al apărării al Germaniei. "După Georgia, Crimeea și Donbas, nu am făcut nimic care să-l descurajeze cu adevărat pe Putin". Mulți recunosc acum că nu au înțeles ideea refacerii Imperiului Rus era în mintea lui de Putin de multă vreme. Idee la care este clar că nu este deloc dispus să renunțe în ciuda sancțiunilor severe cu care se confruntă.

   Temerea, inclusiv în România, este că războiul din Ucraina s-ar putea extinde în afară. Nu putem exclude varianta, dacă este să ne uităm la conflictul din Siria, sau cu mulți ani în urmă, la cel din Indochina. O barieră de siguranță este, desigur, existența NATO și din această perspectivă așteptările ca la Moscova să existe o apreciere rațională a riscurilor. Dar e greu să elimini cu totul ipoteza. De pildă țările Baltice se tem de o extindere a conflictului în teritoriul lor,  o variantă fiind aceea ca Rusia să preia controlul asupra îngustei fîșii Suwalki care leagă Polonia de Lituania și de celelalte două țări baltice. Alți analiști consideră că și Republica Moldova se află într-o situație delicată, mai ales că între timp s-a făcut joncțiunea de facto Transnistria - Rusia.

Asistăm la răsturnări de situație puțin de așteptat cu doar cîteva zile înainte. Suedia și Finlanda, invitate la o reuniune de urgență NATO, evocă posibilitatea unei aderări la alianță. Ceea ce a provocat o reacție nervoasă la Moscova care a amenințat cu „consecințe militare” și cu un răspuns din partea Rusiei. Pînă la declanșarea invaziei majoritatea finlandezilor se opuneau intrării în NATO.

Însă între timp lucrurile s-au schimbat radical. Ceea ce este evident o veste proastă pentru Rusia. Alexander Stubb, fost prim-ministru al Finlandei, țară are a fost neutră din punct de vedere militar după cel de-al doilea Războiul Mondial, a declarat că "Rusia împinge Finlanda mai aproape de aderarea la Nato. Mai aproape ca niciodată. Aderarea noastră ar consolida alianța și ar contribui la menținerea stabilității în nordul Europei."

Articolul este o variantă extinsă și actualizată a unui text apărut inițial în „Ziarul de Iași”.

Comentarii


© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.