Acest lucru se întâmplă pe fondul pierderii semnificative a influenței americane în regiune în dauna Rusiei, Chinei, Iranului și Turciei.
Iranul a obținut deja prin acest amplu atac pe care l-a orchestrat prin intermediul Hamas o victorie strategică prin forțarea suspendării așa numitului proces de „normalizare” a relațiilor dintre Israel și statele arabe, în principal cu Arabia Saudită.
O formulă necâștigătoare
Este ceea ce a urmărit să obțină administrația Trump prin acordurile Abraham exploatînd teama față de Iran a țărilor din Golf. Acordurile Abraham au reprezentat o abordare complet diferită a rezolvării conflictului regiune față de cea din trecut, promovată de cele mai influente cercuri politice și think tank-uri occidentale, care lega totul de soluționarea problemei palestiniene prin existența unui stat separat. O formulă care s-a dovedit, timp de zeci de ani, necîștigătoare.
Chiar și atunci cînd li s-au oferit variante de acorduri de pace în condiții extrem de favorabile palestinienii le-au refuzat, introducînd mereu noi condiții.
Citește și: FOTO&VIDEO Hamas declară război Israelului. Sute de răniți după atacuri cu rachete ale islamiștilor
S-a văzut foarte clar, fie și dacă ne referim doar la faptul că actele de terorism sinucigașe soldate cu uciderea unor cetățeni israelieni erau încurajate și familiile fiind răsplătite financiar nu doar în Gaza ci și în Cisiordania, că un stat palestinian distinct nu era văzut decît ca o etapă intermediară în demersul de „ștergere de pe hartă” a Israelului, o expresie utilizată frecvent de către liderii iranieni.
În baza aceluiași gen de abordare naivă au fost dirijate în Gaza dinspre America și Europa sume importante în scopuri "umanitare" dar care au ajuns în mare parte grupării în posesia grupării teroriste Hamas.
Conflictul din Israel, ca și cel din Ucraina, e un simptom al dezintegrării actualei ordini mondiale
Pentru grupurile extremiste, teroriste, nu doar din Gaza ci și din Cisiordania, pentru Hezbollah sau Jihadul Islamic, sprijinite direct – ca și Hamas de Iran, obiectivul final, exprimat neechivoc, este anihilarea statului Israel.
Atacul vine într-o perioadă în care Israelul este slăbit, traversează de luni de zile o perioadă de enorme tensiuni interne, cu proteste în serie în stradă față de guvernul Netanyahu și grupările de stînga care se opun unui demers de reformare a sistemului de justiție.
Între timp, sub spectrul războiului, mișcarea de protest a anunțat anularea demonstrațiilor săptămînale de sîmbătă seara iar facțiunea "Frații de arme" a acesteia, care anterior făcuse un apel la mii de rezerviști să se abțină de la serviciu, îi îndeamnă acum pe aceștia să apere Israelul răspunzînd chemării la arme.
Hamas este o ramură a Frăției Musulmane, înființată în 1987, pe care o bună cunoscătoare a regiunii, Cynthia Farahat, o descrie drept "incubatorul mondial al terorismului islamic modern".
O eroare strategică a Israelului a făcut ca în 2007 Hamas să preia puterea în Fîșia Gaza, cu o populație de peste două milioane de locuitori. A impus acolo o guvernare islamică totalitară opresivă, asemănătoare cu cea din Iran, făcînd din Gaza o bază pentru acțiuni teroriste și atacuri permanente cu rachete a căror țintă este Israelul.
Într-un discurs rostit după declanșarea atacului, liderul biroului politic al Hamas a avertizat țările arabe vecine împotriva normalizării relațiilor cu statul evreu, solicitare reiterată imediat și de către Hezbollah. Israelul nici nu este numit ca atare tocmai pentru a sublinia că nu i se recunoaște dreptul la existență.
"Spunem tuturor țărilor, inclusiv fraților noștri arabi, că această entitate, care nu se poate proteja în fața rezistenților, nu vă poate oferi nicio protecție", a spus el. "Toate acordurile de normalizare pe care le-ați semnat cu această entitate nu pot rezolva conflictul palestinian".
"Bătălia s-a mutat în inima "entității sioniste" a mai adăugat el, spunînd că facțiunile armate palestiniene intenționează să extindă bătălia în curs de desfășurare din Gaza în Cisiordania și în Ierusalim și să recupereze teritoriul pe care Palestina l-a pierdut din 1948, ceea ce este echivalent cu dispariția completă a Israelului ca stat.
Operațiunea Hamas este una extrem de complexă cu atacuri masive de rachete în corelare cu infiltrări la sol, pe mare, incursiuni în aer cu deltaplane, cu luări de ostatici, inclusiv din unități militare, utilizînd drone pentru a ataca tancuri și vehicule militare. Toate aceste elemente presupun un efort financiar și un grad de planificare sofisticată care depășesc cu mult capabilitățile unei organizații teroriste și deci trimit către implicarea unor actori statali, cu trimitere în mod direct la Iran.
Miza atacului
Alături de împiedicarea normalizării relațiilor dintre Israel și statele arabe un alt obiectiv major al atacului este eliberarea celor 5 mii de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene, a declarat pentru The Telegraph Basem Naim, șeful departamentului politic și de relații internaționale al Hamas.
Comentariile sale sunt în concordanță cu cele ale adjunctului șefului Hamas, Saleh al-Arouri, care a declarat la rîndul său pentru Al Jazeera că au luat "un număr mare" de ostatici, suficient pentru a-i elibera pe toți deținuții palestinieni.
Este remarcabil că atacul Hamas are loc la 50 de ani, aproape în aceeași zi, după atacul arab surpriză asupra Israelului, care a marcat declanșarea războiului de Yom Kippur din 1973. Foarte probabil Hamas a ales special momentul atacului pentru a marca această aniversare simbolică.
În 1973 Israelul a fost atacat simultan de către Siria dinspre Înălțimile Golan și de către Egipt, din sud, prin traversarea Canalului Suez. Cu succes în primele zile cînd au existat temeri serioase că statul evreu va fi terminat. A existat atunci chiar o amenințare de intervenție a Rusiei dar Moscova a renunțat în urma avertismentului lansat de la Washington de către Richard Nixon și Henry Kissinger că în acest caz Statele Unite vor interveni militar cu toată forța în confruntarea militară. Pînă la urmă Israelul a contraatacat cu succes, a preluat controlul asupra Înălțimilor Golan și a terminat victorios războiul.
Amenințările s-au înmulțit
Însă șocul inițial a fost, ca și acum, unul formidabil. Și atunci, ca și acum, rămîne o enigmă faptul că serviciile de informații din Israel, considerate printre cele mai performante din lume, nu au anticipat atacuri de asemenea proporții. În realitate și cu 50 de ani în urmă și acum au existat destule semnale care au fost ignorate.
De pildă Yigal Carmon, fondatorul și președintele Middle East Media Research Institute (MEMRI), care a fost consilier antiterorism pentru doi prim-miniștri israelieni, a prezis izbucnirea unui război cu susținere iraniană într-un articol de la sfîrșitul lunii august intitulat "Semnele unui posibil război în septembrie-octombrie". „Liderii organizațiilor teroriste și-au înmulțit recent amenințările cu un război regional cuprinzător, ca răspuns la amenințările israeliene de a asasina agenții teroriști și pe cei care îi trimit, inclusiv pe liderul Hamas Saleh al-Arouri. Într-un interviu acordat canalului de televiziune Al-Mayadeen, acesta din urmă a amenințat cu escaladarea confruntării cu Israelul pînă la un „război total”.
În plus, una dintre posibilele explicații ale „orbirii” serviciilor de informații israeliene este aceea că s-a bazat în prea mare măsură pe tehnologie, pe supravegherea electronică a comunicațiilor, pe imaginile aeriene. Conștienți de asta cei din Hamas au evitat astfel de intercepții acționînd prin contacte față în față, folosind curieri și spații de comunicare subterane protejate. De fapt, aceasta este o problemă mai generală cu care se confruntă și Statele Unite. Tehnologiile, oricît de sofisticate ar fi acestea, nu pot înlocui complet metodele tradiționale de colectare a informațiilor.
Carmon mai avertiza atunci că s-au amplificat eforturile Iranului și ale Hezbollah de a introduce ilegal arme și în Cisiordania, similar cu contrabanda de arme în Gaza. Este un detaliu important pentru că astfel se creează condiții ca grupări înarmate să se infiltreze și din Cisiordania, din imediata apropiere a Ierusalimului, și să lanseze și de acolo în paralel atacuri asupra Israelului. În plus, temerea este că, așa cum s-a întîmplat în trecut, o altă grupare teroristă proxy a Iranului, Hezbollah, din Liban, să lanseze un atac din nord.
Iranul finanțează Hamas
Dacă va crește numărul de morți palestinieni din Gaza, ca urmare a replicii militare ale armatei israeliene, aceasta ar putea să se alăture bătăliei. Hezbollah deține 150 de mii de rachete pe care le poate lansa asupra principalelor orașe din Israel. În ultima vreme, au existat tot mai multe rapoarte privind potențiala utilizare de către Hezbollah, Hamas și Jihadul Islamic a unor arme noi care pot provoca un număr mare de decese în Israel, cum ar fi încărcăturile explozive puternice și rachete mai distrugătoare.
Generalul de brigadă în rezervă Amir Avivi, fost comandant adjunct al Diviziei Gaza a Forțelor de Apărare Israeliene, a declarat pentru Fox News Digital că "Iranul finanțează Hamas cu zeci de milioane de dolari pe lună. Hamas este sub o extinsă influență a Teheranului în special de cînd numărul doi din dispozitivul de comandă, Saleh al-Arouri, a devenit o figură mult mai dominantă în cadrul organizației".
Avivi a mai adăugat că "Iranul, care furnizează Hamas muniție, antrenament și echipament, inclusiv contrabandă prin tunelurile Rafah și antrenament în interiorul Iranului, vede cum Arabia Saudită și alte țări sunnite pragmatice încep să normalizeze relațiile cu Israelul și caută să consolideze axa Iran-Hamas-Hezbollah în jurul Orientului Mijlociu. De aceea, trebuie să ne unim în spatele blocului israelian-american-pragmatic sunnit și să învingem terorismul, oriunde acționează."
Problema este că nu e clar în ce măsură America, cu o influența în zonă mult diminuată, va avea capacitatea de a salva demersurile de normalizare demarate prin Acordurile Abraham. Nu va fi cumva tentată China să intervină pentru a calma lucrurile, așa cum a făcut-o obținînd un succes remarcabil prin medierea care a dus la reluarea relațiilor diplomatice dintre Arabia Saudită și Iran?
Intervine Putin?
La fel și Rusia, care menține bune relații cu toate părțile, Israelul, țările din Golf – proaspete partenere în BRICS, Iranul? Probabil că Vladimir Putin ar fi doritor să intervină pentru a mai da, după Siria, încă o lovitură majoră influenței americane în regiune.
Dacă războiul se extinde și în nord, Israelul va fi obligat să întreprindă un răspuns pe scară largă, un război total, derulat simultan în Gaza și în Liban, mult peste acțiunile de rutină de combatere a terorismului, chiar cu prețul unui război total. O provocare globală uriașă, mai ales în contextul actual în care avem în paralel un război în Ucraina, o Coree de Nord care deține un arsenal nuclear și a devenit tot mai agresivă, enorme tensiuni legate de Taiwan și o consolidare semnificativă a unui nucleu anti-occidental, din care face parte și Iranul, sub coordonarea Beijingului și Moscovei.
Partea ce mai delicată, din multe puncte de vedere, este aceea că va fi practic imposibil de evitat o operațiune militară terestră în Gaza în încercare de a distruge infrastructura teroristă Hamas de acolo. Războiul urban este extrem de dificil și costisitor atît din perspectiva pierderilor de militari inerente dar și datorită faptului că de partea cealaltă se confruntă cu un adversar care va utiliza extensiv scuturi umane pentru a le putea exploata propagandistic.
Dacă Iranul este cel mai interesat să alimenteze tensiunile în regiune și să lovească grav cel mai important aliat american din regiune, de partea cealaltă Arabia Saudită, Egiptul, Iordania și țările care au semnat cu Israelul Acordurile Abraham — Emiratele Arabe Unite și Bahrain — au totuși interesul să calmeze lucrurile și să obțină o încetare a focului, pentru că cu cît războiul durează mai mult, cu atît le va fi mai greu să-și mențină relațiile cu Israelul.
În ciuda reluării relațiilor diplomatice între Arabia Saudită și Iran animozitatea și tensiunile din relația dintre cele două state nu a dispărut.
O echilibristică dificilă
Din acest punct de vedere ele doresc consolideze o axă de rezistență împreună cu Israelul împotriva Iranului. Însă, pe de o parte nu pot ignora opinia publică din țările respective care evident simpatizează cu cauza palestiniană iar pe de alta parte au dubii în privința determinării Statelor Unite de a dori să se implice în Orientul Mijlociu.
Declarațiile venite dinspre Arabia Saudită în care se „solicită oprirea imediată a escaladării între cele două părți, protejarea civililor și autocontrolul" reflectă dificultatea echilibristicii pe această linie de demarcație extrem de subțire. Dincolo de asta Arabia Saudită, Egiptul și celelalte state din Zona Golfului nu privesc deloc cu simpatie milițiile Hamas și Hezbollah aflate sub controlul Teheranului și așa că probabil as privi pozitiv o eventuală implicare americană mai serioasă în regiune pentru a ține cît de cît lucrurile sub control.
La fel de importantă este și reacția din partea statelor occidentale, Statele Unite, UE, Germania, care în această fază și-au declarat sprijinul pentru Israel. Dar așa cum subliniază David Friedman, fost ambasador în Israel în mandatul Trump, sunt toate șansele ca acest sprijin să se dilueze în zilele următoare pe măsură ce reacția legitimă a armatei israeliene va face inevitabil victime în Gaza.
Vedem deja cum BBC sau CNN tind să acorde aproape un statut egal declarațiilor de poziție și comunicatelor venite dinspre Israel și a celor dinspre partea palestiniană care de multă vreme se bucură de semnificativ mai multă trecere și simpatie în spațiul politic și mediatic occidental decît guvernul de la Ierusalim.
De altfel în prima reacție de la declanșarea războiului Departamentul de Stat a „îndemnat toate părțile să se abțină de la violență și de la atacuri de represalii” pentru că „teroarea și violența nu rezolvă nimic”.
O reacție ciudată
O reacție ciudată, greu de înțeles, pentru că lasă se înțeleagă că Israelul și Hamas ar fi echivalente din punct de vedere moral, și în același timp pare să se arate mai degrabă îngrijorate de „represeliile” armatei israeliene, din moment ce e limpede că din punctul de vedere al unei grupări teroriste un astfel de apel e complet ridicol.
Ce să mai vorbim de multe țări din ceea ce numim Sudul Global. ONU, și organizații ca UNESCO, sunt permanent gazda unor atitudini extrem de ostile față de Israel.
Chiar recent, cu prilejul ultimei sesiuni generale ONU ambasadorul Israelului pe lîngă organizație a fost îndepărtat cu forța de echipa de securitate atunci cînd a încercat să protesteze împotriva discursului provocator al președintelui iranian, Ebrahim Raisi, extrem de agresiv la adresa țării sale și a Americii.
Într-un articol de pe fluxul său de Substack ziarista britanică Melanie Philips aduce critici severe politicilor promovate de Occident vizavi de situația din Orientul mijlociu, politici care nu au făcut decît să încurajeze Iranul și grupările teroriste pe care le susține.
Politici prin care, scrie ea, „timp de decenii, SUA, UE și Regatul Unit au forțat Israelul să lupte împotriva agresiunii arabe palestiniene cu o mînă legată la spate; în repetate rânduri, au făcut presiuni asupra Israelului pentru a-și retrage forțele înainte de a reuși să elimine infrastructura terorismului”.
Evenimentele dramatice în curs ilustrează în același timp eșecul politicii americane în regiune. Pe de o parte, Barack Obama a dus o politică ostilă pe față Israelului, plecînd de la ideea că trebuie cultivat Iranul pentru a contrabalansa în regiune statul evreu – de unde și obstinația mioapă cu care, alături de europeni, s-a iluzionat că printr-un acord ar putea împiedica Iranul să producă arme nucleare.
Pe de altă parte diminuarea interesului strategic american pentru regiunea Orientului Mijlociu, escaladarea tensiunilor în relația cu Arabia Saudită și celelalte țările din Golf în faza inițială a administrației Biden, retragerea dezastruoasă din Afganistan, au erodat sever încrederea unor aliați tradiționali care s-au reorientat către China și Rusia.
Faptul că Arabia Saudită a decis să se alăture BRICS, o organizație pe care Beijingul și Moscova doresc să o transforme explicit într-un front anti-occidental, reprezintă un eșec monumental al Washingtonului.
Mai sunt două victime
În afară de victimele din acest război James Jeffrey, un fost ambasador american în Irak, declara la Fox New că mai sunt alte două victime: percepția asupra capacității Israelului de a dejuca atacurile teroriste și decizia riscantă a administrației Biden de a lăsa terenul liber în regiune în favoarea Iranului, Chinei și Rusiei. În acest moment, crede el, restul lumii va analiza cu atenție reacția Washingtonului.
Din această perspectivă rămîne de văzut ce va face Casa Albă mai ales dacă se va înregistra și un atac din partea Hezbollah. Deja s-au înregistrat tiruri de rachete dinspre Iran însă deocamdată nu e vorba de un atac masiv. Tocmai pentru a descuraja Hezbollah și eventual și Siria în încercarea de a împiedica extinderea conflictului Statele Unite au ordonat o regrupare a forțelor sale din Mediterană în apropierea coastelor Israelului.
Mișcări similare au loc și în Golful Piersic. Probabil că în paralel Washingtonul desfășoară o intensă activitate diplomatică însă în condițiile în care s-au trecut atîtea linii roșii, cu peste 700 de israelieni, în mare parte civili, raportați uciși și peste o 130 de ostatici (cifre care cu siguranță vor crește în perioada imediat următoare), singurul rezultat posibil ar fi limitarea extinderii războiului. Însă riscul deteriorării masive a situației prin extinderea conflictului este extrem de ridicat.
Wall Street Journal scrie că Iranul a ajutat la planificarea atacului pe parcursul mai multor săptămîni și că Teheranul a dat undă verde operațiunii lunea trecută la Beirut, Libanul fiind practic sub controlul total al Hezbollah, deci a Iranului.
Un rol direct al Iranului, scrie cotidianul american, va crește semnificativ riscul unui conflict mai larg în Orientul Mijlociu. Înalți oficiali israelieni din domeniul securității s-au angajat să lovească conducerea Iranului dacă Teheranul va fi găsit responsabil pentru uciderea israelienilor.
Războiul din Israel, cel din Ucraina, amenințările nucleare constante ale Coreei de Nord, tulburările majore provocate de gruparea Wagner în Africa, tensiunile în creștere legate de Taiwan, amplificarea acțiunilor teroriste inițiate de către grupările sponsorizate de Iran, sunt, toate, semne ale intrării într-o perioadă de mare instabilitate, de tulburări geopolitice periculoase, caracteristici ale unei ordini internaționale aflată în proces de rapidă dezagregare.
Care găsește lumea occidentală într-o stare de profunde neliniști și diviziuni interne, pe ambele maluri ale Atlanticului.
„Amenințată de adversari puternici și necruțători din exterior, subminată de decadența politică și de decăderea instituțională din interior, ordinea internațională bazată pe reguli nu a mai fost atît de periclitată din anii 1930”, avertizează în Wall Street Journal reputatul analist american Walter Russell Mead.
