Atunci când nu au posibilitatea sau nu simt nevoia unei reacții publice, mulți înțeleg să fie cetățeni onorabili, respecând intimitatea celorlalți sau, conformându-se civic, mergând la vot.

Unii se lasă manipulați și propagă minciuna, ceilalți sunt dispuși la un mic efort pentru a găsi surse alternative de informare.

Unii cred că merge și așa, altora le-a ajuns până peste cap și încep să vocifereze periculos, mergând până la a susține o separare a regiunilor istorice.

În această ecuație care, desigur, comportă nuanțe ce depășesc spațiul unei opinii de gazetă, rămâne singura întrebare cu adevărat imporatantă. Câți suntem?

Răspunsul este imposibil de dat, pentru că, acum, când eu scriu aceste rânduri și în momentul în care dumneavoastră citiți, cifrele se schimbă.

Există un flux de oameni care migrează între mulțimea celor cărora le pasă și acelora care, fie nu mai au puterea de a lupta, fie cred că pot și ei „ciuguli ceva“ de pe urma hoților și impostorilor aflați, azi, la putere.

Dacă te uiți la mizeriile aruncate pe malurile și în albiile râurilor, la gunoaiele lăsate pe marginea drumurilor, la cât de intoleranți am devenit unii cu alții în trafic, în mijloacele de transport sau la agresivitatea de pe Facebook, pare că răul a învins în România.

Că cei care scuipă pe jos, parchează mașinile astfel încât blochează traficul, țipă ori dau cu pumnul în loc să argumenteze, predonomină. Ca și neam-prostia sau mârlănia.    

„Despre Socrate se afirmă că a crezut că virtutea poate fi predată și învățată și se pare că, într-adevăr, vorbind despre pietate, dreptate, curaj și celelalte, oamenii pot deveni mai pioși, în ciuda faptului că nu li se dau nici definiții, nici valori care să le călăuzească pe viitor conduita“, scrie cu dreptate Hannah Arendt.

Atunci când conducătorii politici acționează pentru a-i proteja pe infractori, guvernează prin hoție și în folosul personal, strâng averi pentru sine și își poartă nepăsarea cu aroganță, e de așteptat că unii oamenii le copiază comportamentul.

Și, da, suntem mai răi unii cu alții, pentru că puterea, în ultimii doi ani și jumătate, a fost tot mai asupritoare, disprețuitoare. În România, aerul a devenit irespirabil și efectul a fost o toxinfecție cu ură și răutate la scară largă.

Ne putem schimba, putem deveni mai buni, iar asta se învață acasă, trăgând obloanele peste urâtul de afară. La școală, cu ajutorul unor dascăli care au forța de a trece peste umilința de a avea un ministru agramat.

Și, desigur, atunci când guvernanții ne oferă exemple bune. Care înseamnă autostrăzi, drumuri și spitale.