Datele statistice arată că în aproximativ un an aproape 900 dintre deţinuţii eliberaţi mai devreme faţă de termen s-au reîntors după gratii. Aceştia au săvârşit fapte pentru care în trecut au mai fost condamnaţi. În jur de 200 de români au avut de suferit în urma faptelor săvârşite de deţinuţii condamnaţi în trecut.
„Am tot auzit cu toții calificative cu rimă pentru Tudorel Toader: Tudorel Slugărel, Gargamel... și altele. Toate sună doar ușor antipatic, toate fac din dumnealui un personaj cel mult greu de înghițit, o slugă a unor infractori dovediți.
Domnul rector, domnul profesor doctor, domnul fost judecător al CCR Tudorel Toader nu este însă doar un personaj antipatic. Tudorel Toader este complice la crimă”, a fost reacția fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, după ce un tânăr a fost ucis la Mediaș de un infractor eliberat înainte de termen.
„Tudorel Toader este, cel puțin din punct de vedere moral, complice la toate crimele și violurile comise de cei eliberati de el. Omul ăsta știa ce face!
Statisticile au fost mereu foarte clare. Eliberând mii de infractori din închisoare și strâmbând atâtea legi în favoarea infractorilor, Tudorel Toader știa foarte bine ce face. Știa probabil mai bine ce face decât nenorocitul care l-a ucis pe băiatul de 25 de ani aseară.
În ultimii 30 de ani, nu știu dacă a fost vreun român implicat direct sau indirect in atâtea crime așa cum este acest individ, ajuns în funcția de ministru în guvernul infractorilor”, a scris Tudorel Toader.