Tensiuni între CSM și ONG-uri. Liderul Corupția Ucide respinge acuzațiile privind presiunile asupra justiției
Preşedintele Asociaţiei Corupţia Ucide, Florin Bădiţă, afirmă, joi seară, după ce organizaţia apare în Hotărârea nr. 1348/09.06.2026 a CSM în care se reclamă un ”atac fără precedent” la adresa justiţiei că nu societatea civilă ameninţă justiţia.
El se întreabă în ce condiţii cei menţionaţi în decizia CSM mai pot beneficia în România de justiţie imparţială.
"Eu, Florin Bădiţă, sunt preşedintele Asociaţiei Corupţia Ucide. Asociaţia noastră este menţionată în Hotărârea nr. 1348/09.06.2026 a Secţiei pentru judecători a CSM, alături de alte persoane, organizaţii civice, jurnalişti, publicaţii şi actori politici.
Tensiuni între CSM și ONG-uri. Liderul Corupția Ucide respinge acuzațiile privind presiunile asupra justiției
Întrebarea pe care o pun public este simplă: după ce o instituţie centrală a sistemului judiciar ne nominalizează într-un document oficial ca parte a unei presupuse campanii împotriva justiţiei, mai putem noi, cei numiţi acolo, să fim judecaţi în România de instanţe care să pară, în mod obiectiv, imparţiale?", a scris, joi seară, pe Facebook, preşedintele Asociaţiei Corupţia Ucide, despre care CSM arată, în documentul menţionat, că a organizat proteste faţă de "puterea judecătorească" şi că "90% dintre postări sunt împotriva sistemului de justiţie".
Citește și: Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Florin Bădiţă precizează că nu face acuzaţii generale la adresa sistemului judiciar: "Nu întreb dacă fiecare judecător din România este, personal, lipsit de imparţialitate.
Nu fac acuzaţii globale împotriva tuturor judecătorilor. Întreb altceva, mult mai grav şi mult mai concret: ce se întâmplă când justiţiabilul ajunge în faţa unei instanţe după ce chiar sistemul judiciar l-a indicat oficial ca adversar al justiţiei?
Citește și: Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Ce şansă reală are un ONG, un jurnalist, un activist, un partid sau o persoană publică nominalizată într-o hotărâre CSM să nu ridice, legitim, problema recuzării, abţinerii, strămutării sau a încălcării dreptului la un tribunal imparţial?".
Potrivit lui Florin Bădiţă, "într-un stat de drept, justiţia nu trebuie doar să fie imparţială în conştiinţa judecătorului. Ea trebuie să poată fi percepută ca imparţială şi de cetăţeanul care stă în faţa instanţei", conofrm News.ro.