Parchetul General: Protocoalele au fost permise de guvernul Tăriceanu

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 26.10.2018 - 16:02

Parchetul General a declarat, vineri, că Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie ”stabileşte, fără echivoc, încheierea unor protocoale” între mai multe instituţii, printre care PICCJ, DNA şi SRI.

SHARE

Parchetul General a transmis precizări, „în vederea lămuririi tuturor aspectelor care au condus la încheierea unor protocoale de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii”.
Potrivit Parchetului General, prin hotărârea de guvern privind ”Aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005 - 2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005 – 2007”, s-a prevăzut că, ”în vederea creşterii operativităţii şi eficienţei în activitatea de urmărire penală, va fi consolidat controlul efectiv şi nemijlocit al procurorului asupra activităţilor de investigare şi cercetare penală efectuate de poliţia judiciară. De asemenea, se vor pune la punct proceduri care să permită sesizarea de îndată a procurorului de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată”.

Citește și Hellvig: „Nu mai există niciun protocol pentru înfăptuirea justiției”

„Totodată, Obiectivul nr. 9 din cadrul Domeniului prioritar III: «Cooperare internă şi cooperare internaţională» reglementează stabilirea unor proceduri clare de colaborare între toate structurile cu atribuţii în lupta anticorupţie. Planul de acţiune pentru implementarea S.N.A. stabileşte, fără echivoc, în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţională Anticorupţie  (fost Parchetul Naţional Anticorupţie), Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne încheierea unor protocoale pentru stabilirea procedurilor de comunicare cu Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, alte structuri de informaţii”, a transmis Parchetul General.
Reprezentanţii instituţiei fac referire la măsura 4.5 – „Sesizarea de îndată a procurorului care instrumentează cazuri de corupţie sau crimă organizată de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată”.

Citește și Noi protocoale între Parchetul General și SRI. Care este poziția celor două instituții

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, în 25 august, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te