Cafenelele şi pizzeriile din oraş luptă în instanţă pentru dreptul de a se redeschide. Un număr de 7 localuri din municipiu au dat în judecată Prefectura, cerând anularea primului punct din hotărârea 89/2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Acesta prevedea interzicerea activităţii cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, respectiv în spaţiile delimitate de cel puţin doi pereţi. Interdicţia, valabilă pentru 14 zile, a fost ulterior prelungită în mai multe rânduri.
Citește și: Germania, lockdown dur la o incidență de 1 la mie. Italia, la 2,5. Bucureștiul, deschis la 6 la mie
În faţa Tribunalului, reprezentanţii celor 7 localuri au invocat pe de o parte pierderile economice provocate de interdicţie şi, pe de altă parte, eficienţa îndoielnică a măsurii dispuse. „Nu consider necesar a face dovezi contabile, prezentând documentaţii ale societăţilor comerciale afectate pentru a proba faptul că acestea chiar suferă o pagubă iminentă. Inclusiv reprezentanţii pârâtului pot trece pe la punctele de lucru pentru a vedea restaurantele goale, fără clienţi, în prag de faliment”, a spus avocatul localurilor. Acesta a invocat şi faptul că un studiu al Universităţii Bucureşti identifică drept principala cauză pentru răspândirea virusului relaţiile intrafamiliale, „spaţiile publice închise fiind pe ultimul loc ca factor de răspândire a virsului”.
Continuarea, în Ziarul de Iași.