„Le Monde” face bilanțul Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi la un an de activitate

DE Edi Neagu | Actualizat: 04.01.2022 - 11:11
Bilanț la un an de activitate pentru Laura Codruța Kovesi. FOTO: Facebook

Parchetul European a realizat prima condamnare a unui demnitar, un fost primar din Slovacia, pentru fraudarea fondurilor europene.

SHARE

La un an de la înființare, Parchetul European a declanșat numeroase investigații și a permis arestarea preventivă a unei foste ministre croate pentru deturnare de fonduri europene.

În același timp, istoria va reține și prima condamnare a unui demnitar, ca urmare a unei anchete a noii structuri conduse de Laura Codruța Kovesi: un fost primar al unei comune din Slovacia a fost condamnat pentru tentativă de fraudare a fondurilor europene. Acesta este un scurt bilanț al ”începuturilor promițătoare ale parchetului european”, scrie Le Monde citat de hotnews.ro.

Le Monde aminește că, pe 22 noiembrie 2021, fostul primar al unui orășel din estul Slovaciei a fost condamnat la trei ani de închisoare și o interdicție de cinci ani a ocupării unei funcții publice pentru tentativă de deturnare de fonduri europene.

Citește și: China recoltează masiv date vizând „ținte occidentale” de pe rețele de socializare

Sumele implicate erau mici – 93.000 de euro, și nici măcar debursate, pentru că actele false au fost depistate la timp –, iar cazul a fost foarte simplu: fostul primar a pledat vinovat.

De asemenea, parchetul investighează în prezent suspiciuni de corupție într-un proiect de securitate cibernetică în valoare de 50 de milioane euro, finanțat de UE. O investigație care privește în mod direct precedentul guvern slovac.

Citește și: În plin proces de divorț, Anamaria Prodan s-a afișat de Revelion la Dubai cu un tânăr însurat

Cât despre fosta ministră croată a fondurilor europene, Gabrijela Zalac, în vârstă de 42 de ani, ea este primul politician membru al unui guvern care a fost plasat în arest preventiv de către Parchetul European pentru suprafacturarea unui program informatic plătit de ministerul său din fondurile UE. Membră a HDZ, partidul conservator aflat la putere, ea se afla încă în închisoare la sfârșitul lunii decembrie.

”Înconjurată de câte un procuror din fiecare țară membră a Parchetului, care la rândul lor sunt asistați de câte doi procurori din capitalele naționale, Kövesi, acest adevărat star națională a luptei anticorupție din țara ei de origine și fostă jucătoare de baschet, aplică la nivel european metodele pentru care este cunoscută în România”, notează Le Monde.

Statistici „impresionante”

Cotidianul francez invocă statisticile ”impresionante”: la începutul lunii decembrie parchetul european examinase deja 2.500 rapoarte și a deschis 500 de anchete penale pentru sume care cumulate se ridică la 5 miliarde de euro din bugetul european.

”Apoi, ea se arată neînfricată chiar și cu cei mai puternici. Călătorind la începutul lunii decembrie la Ljubljana, capitala Sloveniei, Kövesi a avertizat guvernul premierului naționalist, Janez Janša, care a încercat să blocheze demararea acțiunilor sale, blocând timp de câteva luni numirea procurorilor naționali care trebuiau să o asiste: <<Nu m-am născut ieri, am trăit deja tot felul de atacuri, intimidări și trucuri pentru a accepta reducerea independenței sistemului judiciar>>, a spus ea în fața camerelor, înainte de a saluta curajul și determinarea magistraților sloveni”, mai notează Le Monde.


În cele din urmă Janša i-a numit, la începutul lunii decembrie, pe cei doi procurori aleși de magistrații sloveni.

”Odată cu această numire, Parchetul European este complet și poate acționa în sfârșit cu toți cei douăzeci și doi de membri ai săi. Deși „super-procuror al Europei”, Kövesi nu va putea totuși ancheta în țara în care corupția și declinul statului de drept sunt cel mai strâns legate: Ungaria. La fel ca autoritățile poloneze, premierul naționalist maghiar, Viktor Orbán, ale cărui multe rude s-au îmbogățit în condiții dubioase în ultimii ani grație fondurilor europene, refuză categoric să facă parte din această instituție a justiției europene. Nici Danemarca, Irlanda și Suedia nu participă”, mai transmite Le Monde.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te