G4Media: De ce nu a fost audiat până acum Daniel Chiţoiu în ancheta accidentului

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 06.01.2020 - 15:16

Fostul ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care a fost implicat într-un accident mortal pe 26 decembrie în judeţul Argeş, ar putea fi audiat de procurorii de la Parchetul Tribunalului Argeş joi, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

SHARE

Chiţoiu a fost externat din Spitalul Floreasca pe 2 ianuarie, iar procurorul căruia i-a fost repartizat cazul s-a întors luni la serviciu din minivacanţă şi va stabili ce acte s-au făcut până acum şi care sunt următoarele care au prioritate în dosar, au precizat aceleaşi surse.

Dosarul accidentului în care a fost implicat liderul ALDE, Daniel Chițoiu, în 26 decembrie a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. La acest moment, în cauză este dispusă începerea in rem a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Decizia de preluare a dosarului „are în vedere intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.

Chițoiu a fost implicat într-un accident rutier pe DN 7, în localitatea Zamfirești din județul Argeș, pe Dealul Negru, accident care a avut loc pe 26 decembrie. Chițoiu conducea o mașină Audi și s-a lovit frontal cu un autoturism Logan.

Două persoane care se aflau în Logan au murit, iar Daniel Chiţoiu a fost adus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând un traumatism toracic suferit în urma accidentului rutier, deși martori ai accidentului susțin că acesta ar fi ieșit pe peicioare din autoturism.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te