duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

De ce nu au luat măsuri Poliția și Parchetul în cazul Turnagiu. Expertiza medico-legală nu era gata

Data publicării: 14.07.2020 • 20:39 Data actualizării: 14.07.2020 • 20:46
Ion Turnagiu și victima sa// Foto: Actual Mehedinți
Ion Turnagiu și victima sa// Foto: Actual Mehedinți

Poliția și procurorul au acționat corespunzător în cazul fetei de 17 ani din Mehedinți incendiată de un bărbat condamnat la închisoare pe viață și eliberat condiționat, susține Parchetul General, care a făcut un control în acest caz.

Fata depusese plângere împotriva agresorului chiar cu o săptămână înainte de a fi incendiată, ea reclamând că bărbatul a violat-o, însă autoritățile nu au luat nicio măsură împotriva lui.

Procurorii de la Parchetul General au deschis o anchetă după ce fata ar fi fost violată de individ și a sesizat Poliția, însă oamenii legii nu ar fi luat nicio măsură, iar o săptămână mai târziu bărbatul s-a răzbunat și i-a dat foc tinerei.

"Ca urmare a controlului dispus privind celeritatea și rolul activ în efectuarea urmăririi penale în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus examinarea sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu a conformării reprezentanților DGASPC Mehedinți la procedurile legale și la obiectivul interesului superior al minorului, în condițiile revocării măsurii internării într-un centru de plasament în regim de urgență după doar o zi.

În urma controlului efectuat nu au fost stabilite elemente de natură a reține gestionarea necorespunzătoare a cauzei de către organele de poliție și de către procurorul care a supravegheat cercetările, actele de urmărire penală necesare stabilirii unui plan de anchetă fiind efectuate de îndată", a transmis marți Parchetul General.

Parchetul mai susține că nu au fost luate măsuri împotriva agresorului, în urma plângerii fetei, pe motiv că expertiza medico-legală nu era finalizată la momentul respectiv, iar "dispunerea unei măsuri preventive nu se putea baza exclusiv pe existența unei plângeri penale”.

Conform sursei citate, intervalul de la formularea plângerii până la incendierea fetei a fost de 74 de ore, timp în care, având în vedere riscurile pentru minoră decurgând din acțiunile anterioare ale persoanei vizate, organele de urmărire penală au solicitat DGASPC Mehedinți luarea măsurii de protecție a internării în regim de urgență.

La finalul lunii iunie, Ion Turnagiu, bărbatul care a incendiat-o pe fata de 17 ani, a murit la spital, unde a ajuns după ce a încercat să se sinucidă în penitenciar.

Tânăra este în stare gravă, într-un spital din Bucureşti.

Ion Turnagiu (46 de ani) a fost eliberat condiţionat din închisoare în mai anul trecut, după ce Tribunalul Mehedinţi a considerat că acesta îndeplineşte condiţiile de liberare, chiar dacă fusese condamnat la închisoare pe viaţă pentru cinci crime, pe care le-a săvârşit în 1993, la vârsta de 18 ani, scria Adevărul.

Turnagiu a ieşit din închisoare în 10 mai 2019, după ce un complet de judecată al Tribunalului Mehedinţi a constatat că a îndeplinit fracţia obligatorie pentru a fi liberat condiţionat şi ar fi oferit suficiente motive de îndreptare şi reintegrare socială în perioada cât a stat după gratii.

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră