Discutarea excepției de neconstituționalitate a articolului 277 din Codul Civil, ridicată de cuplul format din românul Adrian Coman și americanul Clai Hamilton, a fost amânată de CCR pentru 18 iulie. Articolul 277 se referă la interzicerea recunoaşterii pe teritoriul României a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara graniţelor, respectiv la libera circulaţie în cadrul Uniunii Europene. În baza acestui articol, statul român a refuzat să îi acorde drept de reședință americanului.
Totuși, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în acest caz, în 5 iunie, că și persoanele căsătorite de același sex se bucură de dreptul la liberă circulație, în țările membre ale Uniunii Europene, întocmai ca și cuplurile heterosexuale. Decizia CJUE este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene.
”Căsătoriile legal încheiate între persoane de același sex în afara României trebuie să rămână valabile și pe teritoriul țării noastre, cu toate drepturile și obligațiile aferente egal garantate de Constituție. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, în baza mandatului său limitat la competențele de drept european, faptul că soții de același sex trebuie recunoscuți în baza căsătoriei lor, indiferent de legea națională, atunci când își exercită dreptul la liberă circulație. CCR are un mandat mai larg și trebuie să decidă asupra aplicării dreptului la viață de familie prevăzut de Constituție și CEDO în cazul tuturor cuplurilor gay care solicită recunoașterea pe teritoriul României a unor căsătorii legal încheiate,” a declarat avocata Iustina Ionescu, membră a Asociației ACCEPT, care reprezintă cuplul gay în fața instanței.
Și Adrian Coman și-a exprimat speranța că CCR va decide în favoarea vieții de familie: ”Sper să mă pot bucura de protecția drepturilor mele constituționale în totalitatea lor și să îmi pot exercita toate obligațiile legale ca soț față de Clai și pe teritoriul României”.
Avocata Iustina Ionescu și românul Adrian Coman, la CCR. FOTO: Asociația Accept
“Deși statele membre au libertatea de a autoriza sau nu căsătoriile între persoanele de același sex, ele nu pot îngrădi dreptul la reședință al unui cetățean european, prin a-i refuza același drept ca soțul sau, un cetățean al unei țări care nu este membră UE”, a arătat CJUE.
CITEȘTE ȘI: Adrian Coman: Parada gay arată celorlalţi că diversitatea noastră nu produce suferinţă nimănui
CCR a repus pe rol cazul cuplului gay în 7 iunie, după ce, în 19 iunie, judecătorii constituționali au primit decizia CJUE. Aceasta este prima amânare în acest caz, după comunicarea hotârârii instanței europene.
Curtea Constituțională dezbate încă din 2016 excepția de neconstituționalitate ridicată de avocata cuplului, Iustina Ionescu, care a susținut că statul român le încalcă dreptul la viața privată românului și soțului său american, pentru că refuză să îi acorde lui Hamilton drept de reședință în țară.
Foto: Asociația Accept
La pronunțarea deciziei CJUE, jurista Romanița Iordache, expertă în drepturile omului, a precizat, pentru Newsweek România, că, în afara României, și Polonia, Slovacia, Bulgaria, Lituania și Letonia (țări UE care nu recunosc nici căsătoriile, nici parteneriatele civile între persoane de același sex, n.r.) trebuie să adopte măsuri prin care să asigure libera circulație a cetățenilor UE si a familiilor lor formate din persoane de același sex.
CITEȘTE ȘI: UPDATE Curtea de Justiție a UE recunoaște dreptul de reședință pentru soțul gay al unui român
În 2010, românul Adrian Coman și americanul Robert Clabourn Hamilton s-au căsătorit la Bruxelles. În 2012, Coman a vrut să se stabilească în țară, după ce a rămas fără muncă, și a cerut Inspectoratului General de Imigrări un permis de rezidență pentru partenerul său american, însă IGI a respins cererea, întrucât în România nu sunt recunoscute căsătoriile încheiate între persoane de același sex. În octombrie 2013, cei doi au dat în judecată statul român.