APADOR-CH: Cum pot fi oprite, la CCR, modificările aduse Codului penal

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 04.07.2018 - 13:20
Foto Inquam Photo/Octav Ganea
Foto Inquam Photo/Octav Ganea

Organizația APADOR-CH consideră că este neconstituţională adoptarea unor modificări legislative substanţiale ale Codului penal, în lipsa studiilor de impact prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

SHARE

 Prin relaxarea condițiilor de eliberare condiționată din penitenciar,  judecătorii vor fi obligați să pună în libertate deținuții care au executat jumătate din pedeapsă; Parlamentul a lansat această ofertă penală - „primeşti 10 ani, dar faci doar 5” – fără să facă un studiu de impact, așa cum prevede Legea 24/2000, ceea ce este neconstituțional. „Sunt 7 «instituții» care ar putea ataca la Curtea Constituțională modificările Codului penal; Rămâne de văzut cine e dispus s-o facă”, arată Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH), într-un comunicat de presă.

Organizația menționează că studiile de impact sunt obligatorii în cazul proiectelor de legi de importanță şi complexitate deosebită, iar proiectul de lege de modificare a Codului penal intră, în mod evident, în această categorie. „Conform art. 33 al. 1 din Legea nr. 24/2000, studiul de impact are ca scop estimarea costurilor şi beneficiilor aduse în plan economic şi social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi evidenţierea dificultăţilor care ar putea apărea în procesul de punere în practică a reglementărilor propuse.

 De asemenea, potrivit art. 33 al. 2 din legea 24/2000, pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau de senatori, studiile de impact se întocmesc prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare.

 Deci, era obligaţia legală a comisiei parlamentare „Iordache” să solicite ministerelor de resort (printre care, Ministerul Justiţiei şi   Ministerul Afacerilor Interne) întocmirea de studii de impact cu privire la modificările propuse pentru Codul penal”, menționează APADOR - CH, prin vocea directorului executiv Nicoleta Andreescu.

Încurajare a infracționalității

Nu poate fi neglijată îngrijorarea legitimă care este generată de această relaxare a regimului eliberării din detenţie a persoanelor condamnate definitiv. Un posibil efect al acestei relaxări poate fi o încurajare a infracţionalităţii, deoarece, practic, pedepsele aplicate de instanţe vor fi executate, ca regulă, doar la jumătate, avertizează APADOR-CH. „La o asemenea «ofertă» lansată de legiuitor, de tipul „primeşti 10 ani, dar faci doar 5” este foarte posibil că starea infracţională să crească şi astfel să fie afectată ordinea publică din ţară. Închisorile tot nu s-ar elibera, pentru că, dacă va creşte starea infracţională, vor intra mai mulţi la închisoare, însă pe durate mai scurte. Desigur, dacă studiile de impact ar fi fost efectuate, ar fi trebuit să ofere răspunsuri şi la îngrijorările exprimate mai sus şi prezente în spaţiul public”, menționează organizația.

APADOR-CH consideră că neîntocmirea studiilor de impact în legătură cu modificările propuse pentru Codul penal constituie o încălcare clară a Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, iar această încălcare de lege a viciat constituţionalitatea procedurilor parlamentare de adoptare a legii de modificare a Codului penal. Viciul de constituţionalitate constă în încălcarea art. 1 al. 3 din Constituţie, care prevede că România este stat de drept şi art. 1 al. 5 din Constituţie, care prevede că în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. „În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a mai stabilit că încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 cu ocazia adoptării unei legi duce la neconstituţionalitatea legii adoptate, întrucât astfel au fost încălcate art. 1 al. 3 şi art. 1 al. 5 din Constituţie”, a menționat Nicoleta Andreescu.

 În concluzie, APADOR-CH consideră necesară atacarea la Curtea Constituţională, înainte de promulgare, a legii de modificare a Codului penal, prin invocarea încălcării art. 1 al 3 şi art. 1 al. 5 din Constituţie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te