joi 04 septembrie
EUR 5.0772 USD 4.3611
Abonează-te
Newsweek România

Alina Gorghiu: Deţinuţii vor urma cursuri de calificare profesională. Avem aproape 24.000

Data publicării: 09.11.2023 • 12:54 Data actualizării: 09.11.2023 • 13:16
Alina Gorghiu: Deţinuţii vor urma cursuri de calificare profesională - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Alina Gorghiu: Deţinuţii vor urma cursuri de calificare profesională - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, anunţă că de-acum deţinuţii au o a doua şansă. Ei vor avea acces la mai multe programe de calificare profesională. România are 23.688 de deţinuţi, dintre care 6.065 muncesc în penitenciare.

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei.

Prin acesta, Administraţia Naţională a Penitenciarelor va elabora programe de interes naţional, de reintegrare, în colaborare cu instituţiile publice, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale.

Alina Gorghiu: Deţinuţii vor urma cursuri de calificare profesională

”De-acum, deţinuţii au o a doua şansă! Aceştia vor avea acces la mai multe programe de calificare profesională. Camera Deputaţilor a adoptat ieri proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei", anunţă demnitarul.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor va elabora programe de interes naţional, de reintegrare, în colaborare cu instituţii publice, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, anunţă Gorghiu.

Citeşte şi: Bursă de merit de 450 lei, pentru deținuții dintr-un penitenciar care merg la școală. Cum e posibil

Alina Gorghiu precizează că, ”spre exemplu, în închisori, mai mulţi deţinuţi vor putea participa la cursuri de tâmplărie, construcţii, agricultură, confecţii, textile şi multe alte tipuri de cursuri, care să fie corelate cu cerinţele pieţei muncii”.

”România are 23 688 de deţinuţi. Gradul de recidivă este de 36.75%, cea mai scăzută rată din ultimii 12 ani. Dintre ei, 6 065 muncesc în penitenciare, 250 sunt femei şi 5.815 bărbaţi. Iar 2.273 de deţinuţi urmează cursuri şcolare.

E important să îi pregătim pentru momentul reintegrării în societate. E nevoie ca aceşti oameni să îşi poată găsi de muncă după eliberare. Mulţi nu reuşesc şi comit din nou infracţiuni. Acest cerc vicios trebuie oprit”, precizează Gorghiu, conform News.ro.

Citeşte şi: Gorghiu vrea înăsprirea legislației privind detenția. Motivul, traficul de droguri în penitenciare

Ea menţionează că soluţia este diversificarea cursurilor de calificare/recalificare profesională pentru deţinuţi.

”Ca să fie pe picioarele lor, oferta de formare trebuie să fie în acord cu cerinţele pieţei muncii şi cu nivelul de studii. Proiectul include şi alte programe psihologice, educaţionale şi sociale. Mă refer aici la cursuri pentru dezvoltarea abilităţilor parentale, alfabetizare, educaţie juridică”, mai spune Alina Gorghiu.

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră