Manole Gheorghe avea patru ani când a fost deportat în Transnistria cu familia sa. Acolo, și-a pierdut tatăl, bunicii şi două mătuşi.
Și-a amintit despre mămăliga cu sânge și turtele amare de orz pe care le-a mâncat în cei doi ani de deportare.
Redăm o parte din mărturia lui Manole Gheorghe, dată reporterului în 2012:
„Exista un grajd de vreo 70 metri, acolo unde fuseseră vite, rămăsese numai bălegar, compus din paie şi bălegar de la vite, acolo s-a format un mediu otrăvitor. Pe bălegarul ăla au murit bunica mea, bunicul meu, două mătuşi de-ale mele şi tata", spune bărbatul.
Îmi explică cum arătau gropile în care oamenii erau înmormântaţi: săpate extrem de adânc, la 50-60 de metri, aveau forma unui con răsturnat: partea de jos era strâmtă, iar partea de sus, largă. În fiecare zi, mureau 10-15 oameni, „de frig, de boală, de foame... eram de fier?".
„Morţii se aruncau cum arunci snopii de coceni sau snopii de grâu, nu coşciug sau se se facă groapă", rememorează Manole perioada deportării. Ceea ce însă îşi mai aminteşte este că au fost şi cazuri de canibalism.
Citește și: DOCUMENTE Adevărata poveste a uneia din cele mai cunoscute fotografii despre Pogromul de la Iași
„În cazul în care era o femeie gravidă şi făcea un copil, dacă murea copilul celui cu care îl făcea, o omora, îi mânca şi pe ea şi pe copil... nu conta că era costorar, fulgar, argintar, ungur, pletos, bidinar... n-avea importanţă- fiinţe umană", ridică vocea bărbatul.
Din satul Koronica, i-au dus la Berezovka, Niceainova şi Tiraspol. Doi ani şi patru luni. „Numai pentru exterminare am fost duşi. În chinurile astea ne-au transportat aşa. După doi ani, nu mai era problema să sperăm la viaţă... nici nu se mai discuta. Eu, când am plecat, aveam şase ani şi opt luni, şi am început să înţeleg ce viaţă era acolo. Nici acum nu pot să înţeleg cum am avut zile de am scăpat", continuă Manole Gheorghe”.
Citește și: Iohannis: Populismul, extremismul, rasismul, xenofobia și negarea Holocaustului cresc amenințător
Sursa: Inspectoratul General al Jandarmeriei, Dosar 130/1942, vol. I, fila 9, via Romii din România și Holocaustul – Adrian Nicolae Furtună
„Mãsura deportãrii romilor în Transnistria a fost luatã personal de Ion Antonescu, așa cum a și declarat acesta la procesul din 1946. Amintim cã nici unul dintre ordinele lui Antonescu privitoare la romi nu poartã semnãtura lui și nici nu au fost publicate în Monitorul Oficial sau în altã parte. Ele au fost date verbal miniștrilor și transmise spre executare Inspectoratului General al Jandarmeriei. Faptul cã Antonescu a urmãrit îndeaproape modul în care erau executate aceste ordine sugereazã cã politica fațã de romi aplicatã în România în anii rãzboiului a fost creația lui. (...) Probabil cã adevãrata rațiune a deportãrii romilor a fost alta: deportarea a ținut de politica etnicã a regimului Antonescu. Obținerea omogenitãții etnice a țãrii prin transferul în afarã al minoritarilor și aducerea în țarã a românilor din țãrile vecine a fost o preocupare pentru guvernul român de atunci”, se arată în raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România.
Citește și: DOCUMENTE Aritmetica răului. Holocaustul românesc - masacrarea a aproape 400.000 de suflete
În 2 august, se comemorează Holocaustul romilor. În această zi, în 1944, în lagărul Auschwitz-Birkenau au fost omorâte câteva mii de persoane de etnie roma şi sinti.
Președintele Iohannis a atras atenția, într-un mesaj adresat de Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Romilor, că „a fost, fără îndoială, un act de ucidere deliberată și sistematică. Discriminați, umiliți, privați de drepturile lor, excluși din societate și, în cele din urmă, închiși și uciși, romii au fost victimele unui regim criminal, caracterizat de rasism, discriminare, teroare, propagandă, persecuție și încălcări ale drepturilor omului. Admitem, cu durere, că printre făptuitori s-au aflat și români”.
