Suedezii admit că în pădurile lor se taie lemn ilegal


IKEA este cel mai mare proprietar privat de pădure din România, cu o suprafață de 52.967 hectare.
Documentele secrete predate de Serviciul de Informații Externe al Românei la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată că grupul suedez IKEA, celebrul producător de mobilă, a fost de acord să fie suprafacturat pentru produse fabricate în România.
Unele dintre aceste sume suprafacturate au fost depuse Într-un cont al Securităţii, iar documentele sugerează că IKEA a fost „complice“ în această afacere.
Astfel, în anul 1981, firma suedeză a încheiat cu firma de stat românească de cherestea Tehnoforestexport un contract care a atins către mijlocul deceniului suma de zece milioane de lire sterline pe an, scrie The Guardian, citând documente de la CNSAS, potrivit cărora Securitatea a folosit firma de comerţ exterior ICE Dunărea pentru a încasa sumele suprafacturate din contracte.
Securitatea, acuzată de torturarea şi uciderea a mii de oponenţi politici în cei 24 de ani de existenţă ai regimului Ceauşescu, ar fi încasat miliarde de dolari din comisioane oculte în baza unor contracte cu firme de stat şi alte activităţi infracţionale, mai notează The Guardian.
EXPORT Fostul maior de Securitate Constantin Anghelache s-a ocupat de exporturile de lemn către IKEA înainte de 1989, arată dosarele ICE Dunărea de la CNSAS
Operațiunea cu nume de cod „Scandinavica“ a fost coordonată de maiorul de securitate Constantin Anghelache, fostul președinte executiv al clubului de fotbal Dinamo București.
Dar IKEA a negat public acuzațiile și a anunțat declanșarea unei anchete interne. Însă rezultate nu au fost făcute publice.
Tăierile ilegale sunt „accidentale“
Grupul IKEA, prin firma Ingka Group, a ajuns acum unul dintre cei mai mari proprietari de pădure din România. Managerul pe investiții forestiere, Andriy Hrytsyuk, a declarat pentru Newsweek România că „Ingka Group are o prezență importantă și un angajament pe termen lung în România.
Este, de asemenea, prima țară în care am înființat prima unitate de gestionare proprie pentru proprietățile pădurilor și am început să dezvoltăm o echipă de specialiști. Misiunea lor este de a proteja și dezvolta calitatea pădurilor în timp“.
Principalele probleme cu care se confruntă grupul suedez .n domeniul forestier din Romînia sunt legate de „infrastructura rutieră, care, în general, nu se află într-o stare bună și ne aduce dificultăți în operațiunile noastre.
O altă provocare cu care ne confruntăm este reprezentată de atacurile asupra personalului care lucrează în păduri în legătură cu furtul de lemne“, a spus Andriy Hrytsyuk.
Întrebat dacă compania pe care o reprezintă este afectată de tăierile ilegale, Andriy Hrytsyuk a spus: „Categoric. Cu toate acestea, apariția unor astfel de activități în proprietatea noastră este accidentală și foarte limitată.
Ingka Investments în România încearcă prin orice mijloace să descurajeze tăierea ilegală a proprietăților noastre. În calitate de proprietari de păduri, interesul nostru este să nu se facă tăieri ilegale în proprietățile noastre“.