EXCLUSIV Raportul de control la Balș din 2020: fără proceduri la lucrul cu oxigen, risc de incendiu

DE Petru Zoltan | Actualizat: 30.01.2021 - 11:10
Adrian Streinu-Cercel, senator PSD/FOTO: Inquam Photos/George Călin

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” a găsit mai multe nereguli la Institutul Național de Boli Infecțioase „Dr. Matei Balș”, dar nu a dat termene pentru implementarea măsurilor. Raportul a fost finalizat în noiembrie 2020 și arată nereguli serioase.

SHARE

Newsweek România a intrat în posesia raportului de control efectuat pe 27 noiembrie 2020. Acest raport prevedea necesitatea unor măsuri, dar autoritățile responsabile (Ministerul Sănătății și conducerea Institutului) nu au luat nici o măsură pentru a proteja pacienții și cadrele medicale de un eventual incendiu.

Raportul a ajuns la Ministerul Sănătății pe 22 decembrie 2020, cu o zi înainte ca ministrul Vlad Voiculescu să-și preia mandatul.

Rezultatul? Un incediu de proporții a izbucnit vineri dimineaţă, în jurul orei 5.00, la Institutul Matei Balş din Bucureşti, într-un salon cu pacienţi Covid-19 aflat la parterul pavilionului V al institutului. În urma incendiului, cinci persoane și-au pierdut viața iar alte 102 persoane au fost evacuate.

Ce nereguli a găsit ISU „Dealul Spirii”?

1. „Nu s-a obținut autorizație de securitate la incendiu pentru lucrările de extindere executate la Corpul C10 cu UPU (pavilion 4 gardă), pentru care s-a obținut avizul de securitate la incendiu nr. 1.575.509 din 4.07.2012”.

Inspectorii de la ISU „Dealu Spiru” au decis că responsabil pentru această situație este proprietarul clădirii, adică Ministerul Sănătății, și utilizatorul, Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș.

Eroarea celor de ISU „Dealu Spirii” constă în faptul că nu au dat un termen fix pentru a remedia această situație și au pasat problema la conducerea Ministerului Sănătății, adică la ministrul Vlad Voiculescu și la secretarul general al Ministerului Sănătății, Nicoleta Rusu, în calitate de ordonator principal de credite.

Contactat de Newsweek România, ministrul Vlad Voiculescu nu a răspuns la telefon. Punctul de vedere al acestuia o să îl publicăm atunci când vom avea unul.

2. „Unele sisteme de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu din componența corpurilor de clădire nu funcționează la parametrii la care au fost proiectate și realizate (bloc alimentar, pavilionul 2, laborator biomolecular)”.

Și de această dată, ISU „Dealu Spirii” nu a dat un termen fix pentru remedierea problemelor, dar a pasat problema la conducerea INBI dr. Matei Balș, adică la actualul parlamentar Streinu Cercel.

3. „Nu au fost prezentate următoarele documente: un proiect al instalației existente de stingere cu hidranți interior și exteriori ai obiectivului; proiect pentru fiecare sistem de detecție – avertizare incendiu care deservesc imobilele în care au fost montate aceste sisteme și procesele verbale de punere în funcțiune ale acestor sisteme”.

Nici de această data, ISU „Dealul Spirii” nu a dat un termen fix pentru remedierea problemelor. Responsabili: conducerea Ministerului Sănătății și conducerea INBI dr. Matei Balș. Adică, ministrul Vlad Voiculescu și Nicoleta Rusu, respectiv dr. Streinu Cercel.

4. „Nu toate sistemele de detecție - avertizare incendiu din dotarea pavilioanelor au constituite registre de control ale instalației/sistemului”.

ISU „Dealul Spirii” a pasat termenul de remediere în sarcina conducerii INBI dr. Matei Balș.

5. Nu a fost reactualizată dispoziția scrisă privind responsabilitățile și modul de organizare a apărării împotriva incendiilor în noul context create de pandemia Covid-19, conform noii destinații atribuite prin avizul de funcționare cu caracter temporar

Ce a constatat Agenția Națională a Medicamentului?

Agenția Națională a Medicamentului, instituția responsabilă cu verificarea instalațiilor de oxigen din spitale, a concluzionat că „nu este completat integral registrul general al dispozitivelor medicale. (…) Nu este efectuată planificarea pentru controlul prin verificări periodice al dispozitivelor medicale”.

Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat a concluzionat că trebuie reamenajat „spațiul destinate depozitării buteliilor de oxigen în conformitate cu prevederile prescripției tehnice”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te