EXCLUSIV Nicoleta Pene (Tel Drum) către un polițist: „Dacă mă amendezi, ești dat afară din Poliție!”

DE Sorin Semeniuc | Actualizat: 08.11.2018 - 20:24

Clanul Dragnea din Teleorman, cu subdiviziunile sale pe mai multe niveluri, taie și spânzură în județ. O arată detaliile dintr-un banal proces în care directoarea Tel Drum, celebra Nicoleta Pene, contestă o amendă primită din partea Poliției Rutiere.

SHARE

În timpul judecării dosarului, Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman a susținut că, la momentul incidentului, Pene „a refuzat inițial să prezinte documentele pentru control, amenințând agentul de poliție că va fi dat afară din poliție dacă va lua vreo sancțiune, întrucât nu a făcut nimic, întrebând de mai multe ori agentul de poliție, din ce poliție face parte, afirmând că va apela la superiorii acestuia să nu i să rețină permisul de conducere, având o atitudine sfidătoare, recalcitrantă și totodată jignind polițistul care îi solicitase actele."

Versiunea polițiștilor - „s-a dat jos din autoturismul său, în care era singură, a mers în partea din stânga a autospecialei MAI unde a continuat cu amenințări la adresa polițistului, totodată trăgând de portiera autospecialei” - indică faptul că Pene ar fi comis infracțiuni de amenințare și ultraj. 

Din sentință, însă, nu reiese că există un dosar penal pe numele ei. 

Problemele penale n-ar fi ceva nou în anturajul Nicoletei Pene: doi fini ai săi au fost condamnați penal în trecut.  

Recidivistă în trafic

Pe 11 iunie 2017, ora 11.45, Nicoleta Pene, care conducea un autoturism Mercedes, a fost oprită de un agent de poliție pe raza comunei Brânceni, pe DN51 care leagă Zimnicea de Alexandria.

Motivul: ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autovehicul care se deplasa în fața sa, în același sens, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă". 

Femeia a primit o amendă de 580 de lei și i s-a reținut permisul pentru 30 de zile. 

Nicoleta Pene a contestat decizia la Judecătoria Alexandria, care a anulat sancțiunile. 

Citește și Șefii Tel Drum, Petre Pitiș și Nicoleta Pene, au cerut să fie uitați de presă

Dar, pe data de 1 octombrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, prin Serviciul Juridic, a depus apel. 

Nu este prima dată când directorul comercial de la Tel Drum, personaj devenit faimos în urma dezvăluirilor Rise Project, a contestat sancțiuni ale polițiștilor de la Rutieră. 

În martie 2016, ea a primit o amendă de 945 lei și a rămas fără permis 90 de zile, pentru depășirea vitezei legale. Atunci, a pierdut procesul. 

În ceea ce privește Mercedesul, din declarația de avere a soțului Nicoletei (Dacian Ioan Pene, inspector-șef teritorial la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) reiese că este o mașină fabricată în 2012, achiziționată cu banii dintr-un credit bancar. 

„A amenințat-o că îi va pune cătușele"

Sentința 455 din 1 martie 2018 a Judecătoriei Alexandria arată că amendarea Nicoletei Pene a fost cu mare scandal. O recunosc atât femeia, cât și polițiștii. Cele două părți au însă versiuni total diferite. Pene susține că a respectat legea și că agentul care a oprit-o mirosea a alcool. 

Un fragment (greșelile/dezacordurile/lipsa diacriticelor din text aparțin grefierului): 

„De la acest moment a fost supusă unui tratament total ilegal din partea agentului de circulație, acesta dovedind lipsă de respect și comportament abuziv, în condițiile în care în mașină se afla și un minor. 

Astfel, polițistul (care se afla singur în autoturism), nu a prezentat legitimația de serviciu, prezentându-se doar verbal că este de la Poliția Municipală. (...) 

Mai mult decât atât, când i-a explicat în mod foarte civilizat polițistului că a depășit regulamentar, acesta a devenit extrem de nervos, a amenințat-o că îi va pune cătușele, moment în care fiica sa (în vârstă de 9 ani) s-a speriat foarte tare și a început să plângă, fiind marcată și-n prezent de acest eveniment. 

În aceleași împrejurări, polițistul a avut intenția sa folosească arma din dotare, deși văzuse că în autoturism se afla și un copil, iar eu i-am vorbit politicos spunându-i că se consideră nevinovată. 

Când a văzut ce se întâmplă, am încercat să sune la un avocat, însă  polițistul i-a interzis să facă acest lucru, și a renunțat sa mai sune fiindu-i frică, având în vedere cele prezentate anterior." 

Nicoleta Pene a adăugat că a formulat plângere disciplinară împotriva polițistului, plângere ce a fost adresată către comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman.

Citește și #Teleormanleaks: 14.500 de euro pe o bucătăria de vară la Alexandria

„I-a spus că poate să recurgă la încătușarea ei"

Pe 31 iulie 2017, Inspectoratul a cerut judecătorilor să respingă plângerea. În întâmpinare, Serviciul Juridic al instituției prezintă o versiune total opusă a evenimentelor: 

„Agentul de poliție a procedat la punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei MAI xxxxx pentru a opri autoturismul MERCEDES, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX , care a efectuat manevra de depășire chiar în fața sa. 

După ce și-a declinat identitatea agentul de poliție a procedat la legitimarea conducătoarei auto care a refuzat inițial să prezinte documentele pentru control, amenințând agentul de poliție că va fi dat afară din poliție dacă va lua vreo sancțiune, întrucât nu a făcut nimic, întrebând de mai multe ori agentul de poliție, din ce poliție face parte, afirmând că va apela la superiorii acestuia să nu i să rețină permisul de conducere, având o atitudine sfidătoare, recalcitrantă și totodată jignind polițistul care îi solicitase actele.

S-a precizat că petenta Pene Nicoleta, după mai multe solicitări ale agentului de poliție a prezentat documentele, iar în momentul în care agentul a mers la autospeciala de serviciu pentru întocmirea procesului verbal de contravenție și dovada de reținere a permisului de conducere s-a dat jos din autoturismul său, în care era singură, a mers în partea din stânga a autospecialei MAI xxxxx unde a continuat cu amenințări la adresa polițistului, totodată trăgând de portiera autospecialei. 

Văzând acest lucru, polițistul i-a solicitat petentei să înceteze comportamentul agresiv, să nu mai amenințe și să meargă la autoturismul său, dar datorită faptului că aceasta nu înceta, i-a spus că poată să folosească forța și să recurgă la încătușarea ei. 

După ce i s-a adus la cunoștință conținutul procesului verbal de contravenție, petenta a fost întrebată dacă are mențiuni cu privire la conținutul  procesului verbal, dar aceasta a spus că nu face nici o mențiune, că nu îl semnează și că va avea grijă să nu se mai întâlnească cu agentul șef de poliție G. pe acest traseu pe unde circula dumneaei, pentru că va fi mutat."

În document se neagă faptul că agentul ar fi fost băut și că în mașina reclamantei s-ar mai fi aflat cineva. „Agentul de poliție a folosit mijloacele de avertizare sonore și luminoase cât și portavocea pentru a opri un conducător auto care a încălcat prevederile legale, însă acesta nu a avut intenția dea folosi armamentul din dotare, fiind pregătit să se descurce în astfel de situații, ținând cont și de faptul că în acest caz era vorba de o femeie", au mai menționat polițiștii. 

Pene despre ea: „Are un statut în societate"

Nicoleta Pene a revenit apoi pentru a răspunde acuzelor de mai sus: 

„A arătat că este adevărat ca l-a întrebat din ce Poliție face parte pentru că acesta nu s-a prezentat (decât că este de la Poliția Municipală) și nu i-a arătat legitimația de polițist. 

Totodată vroia să știe cine este acest polițist pentru a putea sesiza abuzul la care era supusă, în condițiile în care acesta nu avea nici o insigna, așa cum susține prin întâmpinare. 

Citește și Rise Project a primit o valiză cu documente esențiale despre TelDrum și Dragnea

Este total neadevărat ca l-a jignit pe agentul constatator sau ca ar fi tras de portiera autoturismului de poliție s-au că ar fi vorbit cuvinte obscene, în condițiile în care nu-i stă în caracter să facă asemenea gesturi, având un statut în societate. 

Nu s-a pus niciodată problema să fie agresivă cu polițistul, acesta fiind iarăși un mare neadevăr menționat prin întâmpinare. 

În acele împrejurări l-a întrebat pe polițist de ce nu l-a oprit și pe conducătorul auto care conducea autoturismul pe care amândoi îl depășiseră, însă polițistul îi vorbea foarte urât și o jignea."

Pene l-a propus ca martor în proces pe finul său, Gheorghe Ciprian Drăgan, despre care a susținut că se afla în autoturism (este de menționat, însă, că Poliția susține că Nicoleta Pene se afla singură în autoturism, deci nici măcar copilul pomenit de aceasta nu ar fi existat la fața locului). 

Mărturia acestuia, care a susținut că depășirea a fost legală, plus faptul că Poliția nu a adus probe suplimentare în timpul procesului, au convins instanța că Pene „a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție". 

Prin urmare, procesul-verbal a fost anulat, procesul urmând a fi reluat pentru că polițiștii au depus apel. 

Dosar dubios: au dispărut infracțiuni

Finul Drăgan (38 de ani), dar și alt fin al familiei Pene, Marius Alin Simion (33 de ani) au avut probleme mari cu legea în trecut. 

Primul a fost trimis în judecată în 2013 pentru că, în septembrie 2012, alături de alte persoane, au bătut și tăiat la coapsă un bărbat la ieșire dintr-o discotecă din comuna Conțești-Teleorman. 

Victima a avut nevoie de 12-14 zile îngrijiri medicale și, deși a acuzat și faptul că „în aceleași împrejurări i-a fost distrus autoturismul, marca Dacia Pick-up cu nr. XXXXXXXXX, de culoare albă și i-a fost sustras telefonul mobil și suma de 900 lei" (fragment din sentința 66/2014 a Judecătoriei Zimnicea) – infracțiuni de distrugere și furt/tâlhărie - , agresorii au fost trimiși în judecată doar pentru „lovire", infracțiune pentru care dosarul încetează la retragerea plângerii prealabile. 

Așa s-a și întâmplat: victima, Ștefan Mircea Puiu Ivănuș, a renunțat la acuzațiile de lovire și procesul penal a încetat. 

Finului Drăgan îi trecuse glonțul pe lângă ureche: în 2007 fusese condamnat la șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. 

În prezent, este angajat la Tel Drum, coleg cu nașa Pene. 

Arest pentru falsificare de bancnote

Alt fin al familiei Nicoleta și Dacian Ioan Pene este Marius Alin Simion, condamnat în 2010 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că, în perioada aprilie-noiembrie 2008, împreună cu alte persoane, ar fi falsificat bani și i-ar fi pus în circulație. 

În acest dosar, Simion a stat în arest preventiv aproape șase luni. 

În sentința 23/2010 a Judecătoriei Alexandria se menționează că o parte din bani au fost cheltuiți de Simion pentru a cumpăra două kilograme de căpșuni. 

Un alt inculpat din dosar a păcălit cu acești bani un bătrân de la care a cumpărat patru litri de vin și, beat fiind, a dat bancnote false „unei formații de muzică, la barul Taverna din Alexandria, aruncându-le pe jos. Membrii formației și-au dat seama când au împărțit banii că bancnotele respective sunt false."

În prezent, Simion prezintă pe contul de Facebook un stil de viață opulent, cu excursii frecvente peste hotare și cu mașini de lux. 

Candidat în 2016 la funcția de consilier local în Conțești-Teleorman, bărbatul scria, în declarația de avere din martie același an, că el și soția, "director", respectiv "director economic", câștigaseră în decurs de un an câte 10.050 de lei. 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2018 NEWS INTERNATIONAL S.A.