Miza imediată a olandezilor este împiedicarea semnării contractului dintre Damen și compania franceză Naval Group, cea care a câștigat licitația estimată la 1,6 miliarde de euro.
Pe 6 decembrie 2019, la câteva zile după câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis, avocații companiei olandeze Damen, Mușat & Asociații, au trimis Guvernului României o plângere administrativă prin care solicită „revocarea Hotărârii de Guvern nr. 48/2018”. Documentul cu pricina se referă la „aprobarea circumstanțelor și a procedurii specifice aferente Programului de înzestrare esențial Corvetă multifuncțională”, adică la procedura de achiziție a celor patru corvete militare a căror valoare a fost estimată la 1,6 miliarde de euro.
Citește și: Damen, implicată într-un nou scandal de corupție. În Caraibe
Plângerea administrativă
Documentul a fost trimis premierului Ludovic Orban, dar exemplare în copie au ajuns și la Ministerul Apărării Naționale și la compania de stat Romtehnica SA.
În plângerea administrativă trimisă premierului liberal Ludovic Orban, avocații de la Mușat & Asociații arată că, pe data de 2 iulie 2019, au fost informați că oferta companiei Damen nu a avut cel mai scăzut preț, câștigătoare fiind desemnată oferta „Asocierii dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța SA”. Împotriva adresei de informare și a procedurii de licitație, avocații olandezilor au făcut contestație pe motiv că s-au constat „nereguli severe, inclusiv de ordin penal, privind derularea sa și stabilirea clasamentului final”.
În final, avocații Damen consideră că HG 48/2018 este nelegală pentru că nu "probează de ce derogarea de la OUG 114/2011 era unica metodă prin care interesul esențial de securitate al Statului Român putea fi protejat și care erau prevederile sau măsurile din OUG nr. 114/2011 care ar fi afectat interesul esențial de securitate al Statului Român".
Citește și: Damen blochează o licitație a FRONTEX, pe modelul folosit la achiziția corvetelor
Mușat & Asociații, fără acces la documente secrete
Pe 26 noiembrie 2019, societatea de avocatură Mușat & Asociații a cerut Departamentului pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naționale emiterea unei autorizații de acces la informații clasificate „Secret de Serviciu”, informații existente la dosarul de achiziție a produsului „Corvetă multifuncțională”. În replică, Departamentul pentru Armamente a informat casa de avocatură că astfel de autorizații se pot emite doar de conducătorul unității și doar pentru personalul propriu al unității în care își desfășoară activitatea.
Citește și: Contestația Damen în licitația corvetelor, respinsă de instanță
Damen a primit HG cu dedicație de la Cioloș
Afacerea „corvetă multifuncțională” a fost demarată inițial de Guvernul României, în anul 2016. În acel an, premierul de atunci Dacian Julien Cioloș a emis o Hotărâre de Guvern, contrasemnată de ministrul Apărării, Mihnea Motoc, prin care contractul pentru construcția celor patru corvete a fost atribuit direct companiei olandeze Damen. Hotărârea Guvernului Cioloș a fost ulterior anulată de guvernul PSD, pe motiv că MApN nu obţinuse acordul Parlamentului pentru această achiziţie care depăşea 100 de milioane de euro.