Teza invadatorului străin pus pe rapt (atât al resurselor de deasupra și de sub pământ, cât și al celor umane) a fost reluată de propaganda anti-occidentală dură în ianuarie 2020.
După ce Cotidianul a publicat în exclusivitate povestea „bordelului din baza americană de la Kogălniceanu“, Active News, Q Magazin, Lumea justiției și Sputnik au preluat pe spații generoase informațiile.
Cuvânt cheie: bordel
Sub titlul „DOCUMENTE/Bordelul din baza militară americană de la Kogălniceanu“, Cotidianul a publicat un articol în două mari părți.
Spre deosebire de multe dintre textele anterioare atât ale Cotidianului, cât și ale altor publicații cu aceleași orientări doctrinare, cele două texte despre „bordel“ se bazează nu pe însăilări de jumătăți de adevăruri și pe fapte neverificate de către jurnaliști, ci pe o plângere penală doar preluată de jurnaliști.
La fel de adevărat este că plângerea penală este exact atât: o plângere penală, nu o decizie definitivă de instanță prin care niște fapte sunt certificate ca fiind reale și, eventual, purtând încărcătură penală.
Tema soldatului american care nu doar cucerește o națiune cu arma, dar o și umilește, este una dintre favoritele propagandei
Pentru cititorul fără aparat critic sau deja anti-occidental/anti-american, plângerea penală din care Cotidianul publică pasaje copioase este o comoară: acuzații directe, acuzați care au nume complete (și chiar figuri, adăugate de jurnaliști), o narațiune care conține ingredientele necesare unei astfel de construcții – abuz, sex, mușamalizare.
Iată cum sună începutul primului articol din Cotidianul: „Ana Maria Nuciu a fost pînă anii trecuţi traducătoare în baza militară americană de la Kogălniceanu.
Totul părea să fie normal, pînă cînd Ana Maria descoperă că în această unitate militară ce aparţine forţelor NATO funcţiona un adevărat BORDEL, în care veneau fete minore pentru a satisface dorinţele unor militari, mai ales ale comandantului bazei Black Sea Area Support Team, OTTO BUSHER, ajutat de mîna lui dreaptă, plutonier adjutant principal al BSAST, LLOYD SPARKS!“.
De la Deveselu,la Kogălniceanu
Asemănările de tratare „jurnalistică“ cu cazul Deveselu sunt frapante. De altfel, Cotidianului nu-i ia prea mult timp să facă legătura între cele două baze: „publicăm PLÎNGEREA PENALĂ pe care Ana Maria Nuciu a trimis-o la DIICOT, în care cere ca Dosarul Kogălniceanu să fie conexat Dosarului Caracal-Deveselu, cel în care Gheorghe Dincă este acuzat că a răpit şi sechestrat două fete, fiind acuzat chiar de uciderea lor!
Documentul conţine informaţii şi detalii absolut incredibile, pe care autoarea plîngerii, Ana Maria Nuciu, le argumentează însă cu probe concrete, care, în condiţii normale, ar fi dus la condamnări cu ani grei de închisoare.
Fiind însă vorba despre interese militare, de SUA, de NATO, sînt forţe care încearcă mereu să pună batista pe ţambal ori de cîte ori astfel de scandaluri explodează în spaţiul public.
Veţi vedea în episoadele viitoare că România este pe primul loc nu numai la livrarea de fete pentru reţelele de trafic de persoane din UE, ci şi la traficul de femei pentru militarii NATO, aşa cum s-a întîmplat în Kosovo, Kuweit sau Bosnia şi Herţegovina!“.
Se construiește din start și eșafodajul „logic“: există „probe concrete“ (de fapt, după parcurgerea textului plângerii, se constată că autoarea acesteia nu produce niciun fel de dovadă, ci doar o narațiune bazată pe supoziții și observații personale scoase din context), dar „interesele militare“ împiedică anchetarea infracțiunilor.
Astfel, sarcina dovedirii acuzațiilor trece într-un plan secund în care aproape devine irelevantă iar principiul după care se lucrează este că nu trebuie să lăsăm adevărul să strice o știre bună.
Manipulare cu aparente dovezi
Încă două ingrediente tipice ale narațiunilor de propagandă au fost adăugate în episodul al doilea din Cotidianul.
La începutul celui de-al doilea articol, apare victimizarea: „Dezvăluirile Anei Maria Nuciu, fosta translatoare din Baza americană NATO de la Kogălniceanu, privind existenţa unui adevărat BORDEL în interiorul acestei unităţi militare s-au bucurat de o mare atenţie din partea cititorilor noştri, primul episod fiind preluat şi de cîteva mijloace de presă prestigioase.
Unii dintre cititori au fost chiar îngrijoraţi, întrebîndu-ne dacă serialul va continua şi dacă nu se vor face presiuni asupra ziarului de a-l opri. Acest episod este dovada că investigaţia noastră este în plină derulare“.
Al doilea ingredient este amenințarea. Pentru ca autoarea plângerii penale să fie și mai „convingătoare“, aceasta a furnizat o înregistrare audio a unei conversații pe care ar fi avut-o cu un militar american care ar fi amenințat-o că o calcă cu mașina „dacă îşi mai bagă nasul în afacerea sexuală“.
Cotidianul difuzează înregistrarea audio și un transcript (atât în original, în engleză, cât și în română), relevant pentru ridicolul manipulării: nu se face nicio referire la nici un scandal sexual, ba, mai mult, totul pare a fi un banal incident de trafic.
Q Magazine a mutat bordelul la Deveselu
Printre „mijloacele de presă prestigioase“ la care se referă Cotidianul se găsește și Q Magazine, o publicație cu un pedigree controversat. Revista titrează: „OFICIAL. DIICOT cercetează baza militară americană Deveselu pentru constituirea unui bordel în interior“.
Trecând peste greșeala ușor de înțeles din titlu (este vorba de baza de la Mihail Kogălniceanu, nu de cea de la Deveselu), articolul este evident manipulator: deocamdată, este vorba doar despre o plângere depusă la DIICOT, nici măcar de un dosar penal in rem (despre fapte), darămite de unul in personam (despre persoane).
Distanța între depunerea unei plângeri și transformarea acesteia în dosar penal este foarte mare: procurorii pot decide să nu înceapă urmărirea penală ca urmare a depunerii unei plângeri, care nu este suficientă pentru a fi puse persoane sub acuzare.
Un alt „mijloc de presă prestigios“ care a preluat informațiile a fost Lumea justiției, sub titlul „Bordelul de la Kogălniceanu“ și cu pasajul introductiv următor: „O fostă translatoare de la baza militară Kogălniceanu acuză la DIICOT autoritățile române și americane de mușamalizarea unei rețele de prostituție în favoarea militarilor SUA: (...) «La Kogălniceanu în 2012-2013 s-a petrecut ce se întâmplă azi la Deveselu»“.
„Documentele“, în titluri
Și prestigioasa publicație Active News a preluat cu sârg din „dezvăluirile“ Cotidianul. Active News nu-și ține cititorii în suspans, preferă titlurile de tip paragraf, explicite.
Iată-l pe primul: „O fostă traducătoare de la baza americană Kogălniceanu acuză: Aici funcționa un adevărat bordel, unde erau aduse minore.
Femeia a depus plângere penală la DIICOT, cerând ca Dosarul Kogălniceanu să fie conexat Dosarului Caracal-Deveselu“.
Al doilea titlu a fost ceva mai scurt: „Cotidianul continuă serialul despre acuzațiile privind existența unui bordel în baza americană de la Kogălniceanu: Documente cu «ofertele» pe care le făceau pentru serviciile fetelor“.
➜ „PE URMELE FAKE NEWS“ este o campanie despre propaganda propusă și antioccidentală din România. Cum funcționează, cine și de ce o răspândește, cum poate fi demontată și prevenită. Un proiect realizat de echipa Newsweek România și susținut de Asociația Inițiativa Jurnaliștilor de Investigații (AIJI).
Citește și alte articole din cadrul campaniei
Summit-ul UE de la Sibiu, subiect generos de manipulare
Trolii Moscovei sunt și-n România. Cum au ajuns și ce vor
Întâlnirea dintre Iohannis și Trump a isterizat „Sputnik“
_____________________