Curtea de Conturi: Zero controale la vamă cu scanerele mobile. Au intrat 316.000 camioane în doi ani

DE Petre Bădică | Actualizat: 12.12.2022 - 20:36
Coiz în Vamă - Foto: INQUAM PHOTO, George Călin

România nu a intrat în Schengen, iar Austria a invocat două motive. Unul dintre ele îl reprezintă migrația ilegală la care România ar contribui. În acest context, nu ar fi fost rău ca scanerele mobile din vămi să funcționeze.

SHARE

Există date care arată că nu România este principala rută de tranzit a migranților.

În timp ce în primele 9 luni ale anului 2022 s-a înregistrat o creștere de aproximativ 170% pe ruta Balcanilor de Vest, în România, în aceeași perioadă, s-a înregistrat o scădere cu 43% a intrărilor ilegale.

Datele FRONTEX arată cu claritate că migranții ilegali au folosit preponderent trasee din alte state aflate pe ruta Balcanilor de Vest. România se află în proximitatea rutei Balcanilor de Vest, însă datele FRONTEX arată că doar o foarte mică parte din migrația de pe Ruta Balcanilor de Vest trece prin România.

Citește și: De ce merită România în Schengen. Argumentele care demonstrează că Austria e abuzivă

Cu toate acestea, trebuie să constatăm numărul important de exemple de camioane descoperite transportând migranți ilegal. Exemple AICI

Ce spune Curtea de Conturi

România s-a dotat cu scanere mobile pentru controlul camioanelor din 2016, dar ele nu au funcționat niciodată. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, consultat de Newsweek România, instituția scrie că timp de doi ani nu s-a efetuat niciun control cu scanerele mobile deși prin vamă au trecut sute de mii de camioane.

Citește și: VIDEO Bazele aeriene strategice din Rusia, atacate cu drone de tipul celei ce a survolat România

„...Utilizarea sistemelor mobile pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport și containerelor (tip ROBOSCAN/MIS) cu radiații ionizante cu raze Gamma: indicatorul asigură comensurarea  numărului de controale efectuate cu sistemele mobile de control nedistructiv ROBOSCAN/MIS cu radiații ionizante cu raze Gamma funcționale din totalul numărului de intrări în țară a mijloacelor  destinate transportului de marfă. 
În anii 2018 și 2019 nu a fost efectuat niciun control cu sistemele de control nedistructiv ROBOSCAN/MIS  cu radiații ionizante cu raze Gamma, deși în România au fost înregistrate 316.608 intrări în țară a mijloacelor  destinate transportului de marfă. Aceste echipamente sunt defecte din august 2016 și nu au fost alocate fondurile necesare pentru mentenanță. Începând cu luna februarie 2018, echipamentele nu mai sunt  autorizate pentru funcționare”, se arată în document.

Nici în 2020 nu s-au făcut controale


Curtea de Conturi a depus un raport și în anul 2020. Din el reiese că scanerele au fost tot nefuncționale.

Documentul arată că: „Utilizarea sistemelor mobile pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport și containerelor (tip ROBOSCAN/ MIS) cu radiații ionizante cu raze Gamma” a fost: „Numărul de controale efectuate cu sistemele mobile de control nedistructiv ROBOSCAN/MIS cu radiații ionizante cu raze Gamma – ZERO” / „ Numărul de intrari în țară a mijloacelor destinate transportului de marfă” - ZERO.

Nu are cine să le manipuleze

„Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a inițiat și derulat, în anul 2019, două proceduri de achiziție care au fost anulate, deoarece ofertele au fost declarate neconforme. Precizăm că a fost inițiată a treia procedura pentru achiziția serviciilor de manipulare (mentenanță și reparații), prin încheierea unui acord cadru pentru o perioada de 4 ani, pentru sistemele mobile tip Roboscan/MIS, iar, în prezent, această procedura este în stadiul de aprobare a documentației de atribuire și a strategiei de contractare", a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Atilla Gyorgy, într-un document transmis Camerei Deputaților.
Potrivit Programului Național de Reformă, adoptat de (ex) Guvernul Orban, termenul de încheiere a acordului cadru pentru serviciile de manipulare ale instalațiilor radiologice din dotarea Unității Nucleare a ANAF era trimestrul II 2020. 

A funcționat un singur scaner - al Portului

În ultimii ani, a funcționat un singur scaner, fix, în punctul de la Constanța Sud Agigea. Acest scaner, funcțional și acum, a fost utilizat și de Vamă, dar aparține Administrației Portului Constanța.

Doar de zilele trecute, vama are un scaner propriu și funcțional pentru prima dată din 2016. Scanerul mobil, folosit pentru verificarea vehiculelor de transport de marfă, a fost adus temporar de către Autoritatea Vamală Română (AVR) pentru a întări frontiera de Est, a declarat pentru Profit.ro președintele AVR, Bogdan Mihei. Vama are în derulare o procedură de achiziție de scanere pentru toate punctele vamale, dar aceasta trebuie să parcurgă mai multe etape, fiind acum în avizare interinstituțională. Scanerele mobile sunt o necesitate în vămi, unde asigură combaterea traficului ilicit și fluidizarea traficului de mărfuri. 

Autoritatea Vamală Română are în derulare procedura de achiziție a 17 scanere de mare capacitate, inclusiv scanere mobile, dar și a unor scanere mobile de dimensiuni mai reduse, de nivelul unei dube. C

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te