Dragoș Paul Aligică este KPMG Professor la Universitatea București, unde ocupă catedra de Științe Administrative de la Facultatea de Adminstratie și Afaceri, și Senior Research Fellow al F. A. Hayek Program for Advanced Study in Philosophy, Politics and Economics, la Mercatus Center, George Mason University.
Newsweek România: Cum va arată lumea de după criză? Văd deja foarte multe predicții și speculații...
Paul Dragoș Aligică: Sunt multe incertitudini dar o predicție cu grad de probabilitate unu tot putem face: Evident că pe această temă se vor forma foarte rapid, dacă nu s-au format deja, trei școli de gândire. Lucrurile vor sta așa: Vor veni primii și vor spune: „Nimic nu va mai fi că înainte, totul se va schimba!”. Apoi va veni valul doi: „Stiti ce? De fapt nimic important nu se va schimbă. Lucrurile care contează cu adevărat vor rămâne la fel”. În sfârșit va veni și valul trei: „Adevarul e la mijloc... șamd”. Urmăriți fenomenul...
Serios vorbind acum: Să nu uităm, când vorbim despre viitor și cum va arăta, vorbim despre lucruri care nu există. Vorbim despre strategii și practici ale minții omenești care proiectează cunoaștere din trecut și prezent către ceva care nu există încă și care e în plină mișcare, fiind construit chiar de acțiunile și cunoașterea celor din prezent...Metoda gândirii științifice standard trebuie ajustată. În fapt, există o logică și o metodă în a trata analitic cu viitorul.Predicția și scenariul (care sunt două genuri diferite de angajament cognitiv cu viitorul) au propriul caracter epistemic și presupun o anumită disciplină și un anumit sistem de abordare. Există o întreagă literatură tehnică despre asta.
Ce înseamnă mai concret observația mea preliminară: Înseamnă că există niște reguli ale predicției și scenariului.Niște standarde prin care putem verifică dacă o predicție este făcută în condiții care ne asigură că nu e bazată pe ignoranța, confuzie și eroare. Nu putem verifică azi dacă o predicție despre mâine este corectă. Acel lucru se va vedea doar mâine.Dar putem vedea imediat dacă cel care a făcut predicția, o face pe baze cognitive solide și pe gândire și calcule serioase sau e pur și simplu ca un ceas stricat care poate că o nimerește de două ori pe zi....
De ce menționez astea? Pentru că vreau să avertizăm cititorii. Vor auzi în perioada următoare cele mai diverse și năucitoare predicții, scenarii, profeții, viziuni despre viitor.Trebuie să știe că în majoritatea lor imensă sunt făcute de oameni care vorbesc, cum se zice, „din burtă”. Care vor scoate pe nas tot felul de panglici despre viitor, fără o bază rațională, pur și simpu gânduri care le trec prin cap, imagini și viziuni...Așa cum azi se fac afirmații despre criză și virus...
Q: În care tabără dintre cele trei „școli de gândire” vă situați?
A: Refuz să gândesc în acești termeni caricaturali, formulați caricatural chiar de mine. Dar iată ce va pot spune: Herman Kahn, mare gânditor și strateg american, pionier al metodei scenariilor și un contributor major la strategia nucleară americană în anii 60 și 70, a cărui operă am editat-o pe când eram la Hudson Institute, spunea asta: În majoritatea lucrurilor omenești, în majoritatea evoluțiilor sociale, simplă extrapolare a trendurilor existențe este cea mai rezonabilă predicție.Dacă refuzăm privirile acestea totalizatoare și gesturile grandilocvente („totul” se va schimba, „nimic” se va schimbă, stai să vezi că „adevarul e la mijloc”) și în schimb analizăm, destructuram, segmentăm, componentele lumii înconjurătoare, mari și mici, importante și obscure, și trasăm pentru fiecare element o curbă de trend, atunci extrapolarea trendului existent are cele mai mari probabilități să fie o predicție adecvată. Dincolo de fluctuații contextuale, extrapolarea este cea mai bună predicție. Adevărata provocare este să identificăm acele elemente ale lumii înconjurătoare, acele zone, unde va avea loc un punct de inflexiune serios...Iar acestea sunt mult mai puține raportat la celelalte și mult mai greu de identificat...
Ei bine și după criză, tot așa vor sta lucrurile. Imensă majoritate a componentelor vieții noastre sociale, insititutionale nu va devia prea mult de la trendul prexistent...La o privire mai atentă, vom realiză că asta este de fapt chiar definiția situației de continuitate și reziliență socială...Și vom constata că în ciudă șocurilor, societatea noastră este foarte rezilientă...
Q: Aveți totuși în minte acum un astfel de element sau domeniu unde va avea loc o ruptură de trend...
Doar o secundă, să mai zic ceva despre reziliență. Noi, românii, societatea noastră, sistemul nostru nu punctează bine la multe alte criterii de performanță instituțională.Dar la rezilientă – care este un standard de performanță instituțională important (degeaba ai cea mai tare economie dacă la primul șoc se da peste cap și face praf)-lucrurile stau altfel. Îmi aduc aminte că Nassim Taleb vorbea și el despre asta.
Zicea – și evident parafrazez: Când va veni o criză și un șoc mare, pariez pe est europeni. Aia au trecut prin șocuri și crize și rezilientă lor e testată nu o data.
Nu știu însă, zicea el, ce vor face occidentalii care au societăți care nu au cunoscut șocul și penuria și destructurarea socială, de generații și cărora o criză financiară că cea din 2008 li s-a părut ceva formidabil la scară istorică....
Acum: evident că e posibil ca de data asta să fie altfel dar... dacă revenim la spusa lui Kahn despre extrapolare, probabilitatea ca România să fie rezilientă e mai mare decât scenariul în care vedem un colaps catastrofic, radical, structural...
Q: Aveți în minte acum un element sau domeniu unde va avea loc o ruptură de trend...
A: Suspectez, desigur, sub formă de ipoteze de lucru, câteva astfel de zone sensibile. Cât de radicală va fi ruptura în fiecare, mi-e greu să mă pronunț acum. Să luăm deci toate cele ce urmează să le spun, cu toată prudența...
La nivel macro este vorba de sistemele de guvernanță. Aici deja există încă dinainte de criză un trend spre echilibrarea balanței global-supranațional-național.Acum trendul poate să devină avalanșă. Reîntoarcerea feței către guvernanță națională și statul național nu mai pare acum doar un artefact ideologic, cum se încercase până acum să se acrediteze de forțele politice și ideologice opuse trendului. O bună parte dintre temele și cauzele mișcării de re-naționalizare au fost validate de criză. Va fi mult de făcut în regândirea arhitecturii instituționale și de guvernantă națională (interne). Repercursiunile, economice, sociale, educaționale ale acestei mutații de accent vor fi semnificative...
Dar dați-mi voie să sugerez ceva în acest sens... Urmăriți America, SUA. Nu bruiajul propagandistic și zgomotul ideologic făcut de mass media de acolo și care din păcate, ecranează evoluțiile și mutațiile și experimentele spectaculoase în planul instituțional, al guvernantei și al politcilor publice, care se desfășoară sub ochii noștri, făcând astfel ininteligibil ce se petrece acolo publicului larg...Urmăriți aspectele de guvernenanta și administrative, inclusiv de filosofie administrativă.
Fapt este ca SUA se află în mijocul unui experient instituțional fără precedent... Sunt trei dimeniuni aici. Central este reașezarea globală cu față spre interior. Nu ruptură de globalizare ci reașezare. Apoi este redefinirea parteneriatului public-privat. Urmăriți modul în care este gândită și gestionată criză. Deși ordonanța ce da președintelui puteri economice de război în a impune, ordonă și confiscă, imensă majoritate a companiilor americane au sărit imediat, în mod voluntar să ajute și să se organizeze. Sau reconverit peste noapte linii de producție, s-au creat partentiate între stat, mediul academic și privat în cercetare și analiză, s-au făcut contribuții voluntare ce însumează deja sute și sute de milioane etc... Marile companii și guvernul federal operează într-o unitate de coordonare națională.
Apoi este accentul pe comunitate. Nu știu dacă ați observat, dar mereu, mereu, autoritățile americane au spus: ăsta e un efort al nostru colectiv, suntem împreună în asta și cheia succestui în lupta cu virusul este Comunitatea. Acolo se respectă și monitorizează păstrarea distanței sociale, acolo e răspunsul social de proximitate, acolo are loc coordonarea și ajutorul mutual. Piesă de bază, se repetă mereu și mereu, nu este medicală, nu e tehnologică, nu e economică – deși astea toate sunt condiții necesare ale succesului final. Cheia este comunitatea și tăria și funcționaliatea sutelor de mii de comunități care sunt nucleul ultim al luptei contra virusului la scară socială...
Q: Așadar trei domenii: reașezare , parteneriat public-privat comunitate...
A: Exact. Asta e de urmărit. Și evident, totul se aplică –pe altă scară, dar se aplică- și României. Ahh și ar mai fi ceva, înainte de a trece de la nivel macro la mezo: Naționalizare și deregelementare, deregulare. E destul de posibil ca în urma pachetului economic votat în Congres, să vedem porțiuni din firme private trecute în portofoliul statului, fie că garanții, fie în alte forme negociate. Sigur, e statul american și e o naționalizare de portofoliu, nu administrativă. Totuși relația sector public–privat va fi redefinită și de acest factor.Iar implicațiile în lume vor fi de așa natură că distincția făcută de mine mai sus nu va conta prea mult pentru acei care doreau de mult să împingă lucrurile în direcția unui capitalism de stat în țările lor...
Deci capitalismul de stat se va simți încurajat de evoluții...
Acum despre dereglementare, scurt: Are loc un proces foarte interesant. Așa cum am discutat pe larg într-o carte scrisă împreună cu fostul meu student Vlad Tarlo, actualmente profesor la University of Arizona (cartea se numește Capitalist Alternatives: Models, Taxonomies, Scenarios (Routledge Advances în Internațional Political Economy, New York, 2016) între privatizare/naționalizare și reglementare/dereglementare e o relație de trade off. Statul poate privatiza dar va păstra o formă de control prin reglementări și vom vedea asociată privatizarea cu creșterea aparatului de reglementări (regulatory state). Sau poate naționaliza și atunci controlul prin reglementare devine mai puțin relevant și ne vom aștepta să aibă loc deregelementare. Asta se întâmplă acum în SUA: dereglementare. Deja dereglementarea avea loc acolo sub presiunea altor forțe. Probabila implicare mai puternică a statului sub alte forme în economie, va accelara acest process...
Q: Așadar: reașezare națională, parteneriat public privat, accent pe comunitate și dereglementare plus posibile naționalizări - de portofoliu, nu administrative....
A: Asta în America. Iar în restul lumii aceste trenduri vor luă probabil forme și interpretări și aplicări proprii, cu notă că accentul pe stat național nu va însemna autarhizare sau demantelarea arhitecturii economice globale, va însemna cel mai probabil o reașezare a ei...
Să aruncăm acum o privire la nivel mezzo, la nivel sectorial...Avem o situație inedită în care câțiva mastodonți, câțiva dinozauri sectoriali, au fost prinși pe contre-pied. Exemplu, în educație: paradoxal, universitățile se află între cei prinși pe contre-pied...Predatul online –intre altele-are potențialul să pună în mișcare un lanț de schimbări ce vor afecta structural însăși ideea de universitate...În același timp toate astea crează –exact în climatul de parteneriate public-privat, transsectoriale despre care vorbeam- niște oportunități formidabile pentru universități.Deja vedeam înainte de această criză parteneriate între universități și centre de cercetare sau companii private. Deja vedeam consorții, rețele funcționale și tematice și conglomerate universitatre apărând în peisaj. E un semnal.
De pildă în domeniul meu – guvernanță și analiză instituțională - un domeniu aplicat, o formă de știință socială aplicată, dacă vreți - se deschide o nișă foarte spectaculoasă în relație atât cu agențiile guvernamentale dar mai ales cu sectorul privat...În domeniul privat există niște depozitari și utilizatori de cunoaștere socială și administrativă privind guvernantă și organizațiile economice, inclusiv etică și responsabilitate socială. Acești depozitari și utilizatori practicieni – cu o lungă experiență aplicată - sunt companiile de consultanță. Există posibilitatea unor parteneriate și noi formule între mediul academic și aceste instituții validate ale economiei moderne. Este absolut fezabilă și dezirabilă în noile condiții o circulație în două sensuri, în care capabilități de cercetare fundamentală să fie conjugate cu capabilități de cercetare și aplicare practică. Ambele tipuri de organizații operează în domeniul economiei cunoașterii – la vârful organizării și analizei acesteia - ambele au obiective analitice similare, ambele crează și utilizeză resursa umană cu competențe similare...Așadar – și asta e o platitudine dar trebui spusă - cu exempul de mai sus am vrut să sugerez că există un șoc negativ, dar există și un potențial și o oportuntiate în toată povestea asta accelarată de criză...
Q: Urmează cred spuneți ceva despre nivelul micro, prezic bine discuției...
Da. Să spunem și despre asta ceva dacă tot ne-am apucat: La nivel micro, avem pe linia de bătaie -nu e o surpriză pentru nimeni- însăși firma ca organizație, încercând să se adapteze atât la trendurile de guvernanță mai sus menționate cât și la provocările tehnologice. Va izbucni foarte curând nebunia americană a reorganizarilor strategice și structurale...A noilor guru și formule de inginerii manageriale și organizaționale implicând tot felul de experimente, unele promițătoare, altele antologic stupide, bazate pe ideea de online aia și online cealaltă sau pe ideea de re-glocalizare sau Dumnezeu mai știe ce va mai inventa și preamabala industria de gen americană, în ideea că am intrat într-o „noua era”...
Iar celor de mai sus, li se vor adaugă, cred, niște provocări culturale serioase. Ele se vor materializa, cred, întâi într-o schimbare de mediu ideologic, de climat de idei și normativ. Corporațiile și mediul economic se adaptaseră destul de bine la climatul ideologic anterior crizei – se crease o simbioză în care nici nu mai era clar cum funcționa sistemul de redistribuție și subvenționare încrucișată, operat în numele „responsabilitatii sociale”. Dar pînă acum exista un consens tacit și o armonie de interese, între părțile sistemului. Criză a aruncat în aer fundamentele edificiului ideologic pe care se consolidase acest sistem și va aduce probabil în prim plan forțe și idei care nu mai acceptă așa de ușor formulele din „vremurile bune”...
Toate cele de mai sus se aplică în cazul României....Dar despre România ar fi nevoie să avem o discuție separată...
Q: Să nu vorbim deci despre România. Cum ați caracteriza însă situația Uniunii Europene?
A: Să nu vorbim despre asta acum. Dacă o discuție despre România cere un demers separat, cazul Europei cere 10. Este fascinant ce se întâmplă. Dacă SUA e un laborator instituțional și un studiu de caz, UE este un altul, în alt sens. Provocările sunt formidabile, evoluțiile spectaculoase. Este cea mai mare provocare intelectuală, este fascinant să gândești azi despre cazul european...Cei ca mine, cei din domeniul meu de studii insititutionale, de guvernanță și politico-economice suntem acum că acei astronomi care au ocazia că în cursul vieții lor să fie martorii unui fenomen astrofizic rar, care apare observabil o data la o generație sau două...
Nu avem timpul și locul să discutăm aspecte de analiză și interpretare, am să îmi exprim însă o opinie personală: Indiferent ce credem despre erorile și abuzurile și malpraxisul european, trebuie să căutăm o formulă de salvare a unei structuri de guvernanță pan-europeană.
Este sarcina și provocarea generației noastre. Să încercam să recalibrăm guvernanta națională și în același timp să facem tot ce putem ca la nivel european și transatlantic să menținem și regândim adaptiv formulele de asociere și co-gestionare politică, economică și administrativă a spațiului geopolitic la a cărui frontieră țara noastră și-a asumat un rol de interfață.
Un rol care iată, ne place sau nu, abia acum începe să se vadă mai bine, se dovedește din ce în ce mai relevant și dificil....
