O cantitate impresionantă de cocaină a fost descoperită ascunsă pe fundul Mării Baltice, iar poliția a reținut apoi și traficanții. Captura de cocaină, de peste 100 de kilograme, valorează 15 milioane de dolari.
O cantitate impresionantă de cocaină a fost descoperită ascunsă pe fundul Mării Baltice, iar poliția a reținut apoi și traficanții. Captura de cocaină, de peste 100 de kilograme, valorează 15 milioane de dolari.
Delegațiile de rang înalt ale Rusiei și Statelor Unite, reunite la Riad, propun un plan de pace în trei etape, a relatat jurnalistul Fox News Jackie Heinrich într-o postare pe pagina sa de socializare X.
Putin este pregătit să negocieze pacea cu Zelenski, anunțul a fost făcut de Dimitri Pescov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Papa Francisc nu va participa la evenimentele religioase din weekend. Suveranul Pontif este internat în spital de cinci zile din cauza unei afecțiuni respiratorii.
Pacea în Ucraina, pe masă lui Rubio și Lavrov la Riad. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se întâlnesc astăzi în Arabia Saudită înaintea discuțiilor inițiale pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Reuniunea de la Paris, fără România. Care este motivul? Ce probleme avem? Modul în care partenerii noștri externi văd tensiunile din România fac ca țara noastră să nu fie percepută ca fiind un partener stabil.
Accident aviatic în Canada. Clipe de coșmar trăite de pasagerii unui avion al companiei americane Delta Air Lines, care s-a răsturnat în timpul aterizării pe aeroportul din Toronto, oprindu-se cu roțile în sus pe pistă.
Lideri puternici ai Europei au fost invitați la Paris luni, 17 februarie, pentru a formula un răspuns la discuțiile SUA-Rusia din Arabia Saudită privind Ucraina. Aceștia se pare că au decis: „America first”.