Un nou sistem de frontieră al UE pentru intrare și ieșire este lansat astăzi. Acesta va aduce schimbări pentru cetățenii din afara UE.
Un nou sistem de frontieră al UE pentru intrare și ieșire este lansat astăzi. Acesta va aduce schimbări pentru cetățenii din afara UE.
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii trage un semnal de alarmă: trei specii de foci arctice sunt mai amenințate ca niciodată. Oamenii sunt de vină.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminica aceasta comunităţii internaţionale să acţioneze, după o săptămână cu peste 4.000 de atacuri aeriene ruse asupra Ucrainei, informează dpa.
Germania se pregăteşte să deporteze tineri sirieni din ţară, chiar dacă aceştia nu au cazier judiciar, a anunţat duminică Ministerul de Interne de la Berlin, transmite dpa.
Un elicopter s-a prăbușit în fața unui hotel din Huntington Beach, California. Cinci persoane au fost rănite. Autoritățile investighează cauzele accidentului.
SUA ajută Ucraina de luni de zile să lanseze atacuri de lungă distanţă asupra instalaţiilor energetice ruseşti, într-un efort comun de a slăbi economia şi de a-l forţa pe preşedintele Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor, susţine, duminică, Financial Times (FT).
Fabrica de explozibili Accurate Energetic Systems (AES) din Bucksnort, Tennessee, SUA, a sărit în aer pe 10 octombrie. Deflagrația s-a simțit la kilometri distanță, iar în urma operațiunilor de căutare și salvare autoritățile au declarat că nu există supraviețuitori.
Oamenii de știință au găsit scurgeri de gaz metan prin fisurile create pe fundul mării în Antarctica. Scurgerile de gaz metan sunt printre cele mai puțin înțelese fenomene de pe planetă.