Trump a declarat că va pune capăt războiului din Ucraina chiar înainte de a-şi prelua funcţia în ianuarie, în cazul în care va câştiga alegerile din 5 noiembrie.
El a mai spus că, dacă ar fi fost în funcţie atunci când Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022, războiul nu ar fi avut loc, relatează Reuters.
În postarea sa de pe Truth Social, Trump a spus că, în calitate de preşedinte, "va aduce pacea în lume şi va pune capăt războiului care a costat atât de multe vieţi".
Citește și: Care este singurul politician democrat care îl învinge pe Donald Trump
"Ambele părţi vor fi capabile să se întâlnească şi să negocieze un acord care să pună capăt violenţei şi să deschidă o cale spre prosperitate", a spus Trump.
Zelenski şi Trump, conversaţie telefonică. Promisiuni de terminare a războiului
Deşi Trump a prezentat puţine propuneri politice tangibile, el a declarat pentru Reuters într-un interviu acordat anul trecut că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze unele teritorii pentru a ajunge la un acord de pace, arată monitorulapărării.ro.
Citește și: Mike Pence nu va susține campania prezidențială a lui Donald Trump
În postarea sa, Zelenski a declarat că l-a felicitat pe Trump pentru că a devenit candidatul republican şi a condamnat tentativa de asasinat asupra sa de săptămâna trecută. "I-am urat putere şi siguranţă absolută în viitor", a spus Zelenski.
"Am remarcat sprijinul vital bipartizan şi bicameral american pentru protejarea libertăţii şi independenţei naţiunii noastre. Ucraina va fi întotdeauna recunoscătoare Statelor Unite pentru ajutorul acordat în consolidarea capacităţii noastre de a rezista terorii ruseşti. Atacurile ruseşti asupra oraşelor şi satelor noastre continuă în fiecare zi. Am convenit cu preşedintele Trump să discutăm în cadrul unei întâlniri faţă în faţă ce paşi pot face pacea echitabilă şi cu adevărat durabilă", a mai scris Zelenski într-o postare pe platforma X.