Zeci de englezi au rămas blocați, trei zile, într-un pub, din cauza zăpezii

DE Edi Neagu | 30.11.2021 - 11:11
Ninsori abundente în Marea Britanie. FOTO: Facebook

Enlezii au stat în pub de vineri până luni, după ce drumul de acces a fost blocat de zăpadă.

SHARE

Povestea a zeci de oameni rămași blocați într-un pub britanic din cauza viscolului a făcut înconjurul lumii în ultimele zile. Veniți la un concert, petrecăreții au fost nevoiți să rămână în bar pentru trei zile și trei nopți, până când autoritățile au reușit să deblocheze drumul de acces, potrivit digi24.ro.

 

Peste 60 de persoane care au mers vineri la Tan Hill Inn, pub-ul situat la cea mai mare altitudine din Marea Britanie, pentru a participa la un concert-tribut, au rămas blocate acolo trei zile și trei nopți, după ninsorile abundente cauzate de furtuna Arwen.

Citește și: Testele de salivă ale vrajbei. Părinți & sindicate: Nu respectă reguli sanitare. Guvern: Sunt sigure

Sâmbătă dimineață, turiștii aflați în pub-ul situat la o altitudine de 528 de metri au văzut cum troienele de zăpadă ajungeau la un metru înălțime, aproape de ferestre. Mașinile le erau acoperite de zăpadă, iar cablurile de tensiune căzuseră și blocau șoselele.

Oamenii au reușit să plece spre casele lor abia luni, după ce zăpada a fost dată la o parte, iar cablurile de alimentare căzute au fost îndepărtate.

Citește și: Silviu Dumitrache, șeful spionilor de la „Doi și-un sfert”, două stele de general în ultimul an

„A fost un weekend unic și plăcut, dar suntem cu toții pregătiți acum să mergem acasă. A fost ca o întâlnire între prieteni buni, am discutat și anul viitor ne vom revedea din nou”, a spus unul dintre turiști, conform BBC.

Marea Britanie a fost afectată în weekend de furtuna Arwen. Britanicii au fost sfătuiți să nu iasă din casă decât dacă este absolut necesar. Un bărbat a murit, mai multe clădiri au fost avariate şi numeroşi copaci au fost doborâţi.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.