sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Zvonuri de lovitură de stat în China. Președintele Xi Jinping ar fi în arest la domiciliu

Data publicării: 24.09.2022 • 17:28 Data actualizării: 24.09.2022 • 19:40
Președintele Xijinping - FOTO: Profimedia
Președintele Xijinping - FOTO: Profimedia
Generalul Li Qiaoming/foto: social media
Generalul Li Qiaoming/foto: social media

Pe rețelele de socializare din China și din mai multe țări din Asia se discută aprins că președintele chinez Xi Jinping ar fi fost plasat în arest la domiciliu. Generalul Li Qiaoming, care ar fi condus lovitura de stat, ar fi preluat puterea.

Potrivit mai multor postări, Jinping, care s-a aflat recent la Samarkand pentru summitul Organizației de Cooperare Shanghai, a fost demis din funcția de șef al Armatei Populare de Eliberare a Chinei (APL) când s-a întors acasă.

Mai mult decât atât, speculațiile privind plasarea președintelui chinez Xi Jinping în arest la domiciliu domină rețelele de socializare.

Nu există încă nicio confirmare oficială din partea Partidului Comunist Chinez sau a presei de stat, dar în astfel de situații China nu anunță nimic, toate aranjamentele fiind făcute în secret între facțiunile puterii.

„Un nou zvon care trebuie verificat: Xi jingping se află în arest la domiciliu la Beijing? Când Xi s-a aflat recent la Samarkand, liderii Partidului Comunist Chinez l-ar fi înlăturat pe Xi din funcția de șef al partidului peste armată. Apoi a urmat arestul la domiciliu. Așa se zvonește", a declarat fostul ministru al Cabinetului și lider al BJP, Subramanian Swamy, într-un tweet.

Vestea a ieșit la iveală după ce Jennifer Zeng, activistă chineză pentru drepturile omului, a distribuit un videoclip pe Twitter, în care se pot vedea câteva vehicule militare întinzându-se pe 80 km și informația era că Xi Jinping a fost plasat în arest la domiciliu.

Mai mulți cetățeni chinezi au postat, de asemenea, pe Twitter, despre presupusa arestare la domiciliu a lui Xi Jinping. Mulți au afirmat că APL a preluat controlul, iar unii chiar au speculat că generalul Li Qiaoming ar fi fost sau urmează a fi declarat președinte al Chinei.

Generalul a ocupat funcția de comandant al Comandamentului Teatrului de Nord din septembrie 2017 până în septembrie 2022.

„Vehicule militare ale APL se îndreaptă spre Beijing la 22 septembrie. Pornind din Huanlai County lângă Beijing & terminând în Jangjiakou City, provincia Hebei, întreaga procesiune acoperă 80 dekilometri. Între timp, se zvonește că XiJinping a fost arestat după ce seniorii PCC l-au înlăturat din funcția de șef al APL", a scris pe Twitter Jennifer Zeng.

Potrivit presei, 60% din zborurile din China au fost suspendate vineri, fără nicio explicație din partea guvernului.

Presupusul arest la domiciliu al lui Xi Jinping urmează unor serii de condamnări ale unor oficiali.

Doi foști miniștri au fost condamnați la moarte și patru oficiali au fost condamnați la închisoare pe viață în această săptămână în China.

Potrivit rapoartelor, cei șase făceau parte dintr-o „facțiune politică" în opoziție cu președintele Xi Jinping, ceea ce a generat un conflict major în eșalonul superior al conducerii partidului.

În prezent, Partidul Comunist desfășoară o campanie anticorupție în întreaga țară și se crede că vestea arestului la domiciliu al președintelui a fost inițiată și răspândită de lobby-ul anti-Jinping.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră